Liderul AUR, George Simion, consideră că ultima decizie CEDO reprezintă un atac la adresa familiei și la adresa normalității. Acesta menționează faptul că ani de zile a atras atenția asupra faptului că aici se va ajunge.
Vă aducem aminte faptul că CEDO a emis o decizie prin care impune României recunoașterea parteneriatului civil dintre persoanele cu același sex. Decizia a iscat numeroase controverse în spațiul public.
George Simion, despre decizia CEDO
Într-o postare publicată pe o rețea de socializare, George Simion explică faptul că decizia CEDO reprezintă o lovitură la adresa familiei tradiționale și la adresa normalității. Acesta arată faptul că o instanță internațională are o operațiune de imixtiune împotriva unei majorități absolute a unui popor. Acest lucru nu este normal și reprezintă un atac la adresa democrației:
” Decizia CEDO de astăzi este un nou atac la adresa familiei și a normalității. Din păcate, era de așteptat.
Aici am ajuns. După ani de zile în care am avertizat că aici se va ajunge, iată-ne în punctul în care o instanță internațională decide împotriva voinței majorității absolute a poporului român.
Familia este atacată. Națiunea se dorește a fi dizolvată. Libertatea este suprimată, zilnic, prin votul unor parlamentari ignoranți (vedeți legea cu demonstrațiile stradale și ultrajul, vedeți cenzura CNA etc).
AUR este atacat pentru că susține familia, patria și libertatea. Am avut șansa să punem stop tăvălugului la Referendumul din 2018. Atunci, unii n-au înțeles întrebarea sau credeau că e una secretă ☺️
Alegerile din 2024 reprezintă ultima șansă să obținem o majoritate în fruntea țării care să apere Familia, Libertatea și Țara. Deșteptați-vă români, că am dormit destul! ” explică George Simion, președintele AUR.
Este bine știu faptul că George Simion este un puternic susținător al familiei tradiționale și a tradițiilor românești. Vă aducem aminte faptul că nunta lui Simion a fost făcută în aer liber, în mod tradițional cu sute, mii de invitați.
BOR a reacționat dur la decizia CEDO
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR a reacționat dur la decizia CEDO de recunoaștere a parteneriatului civil. Acesta a spus, într-un comunicat oficial faptul că, din punct de vedere al Bisericii, un asemenea parteneriat este toxit și că acesta nu are ce căuta în spațiul public:
Patriarhia Română, în consonanţă cu celelalte Biserici ortodoxe, dezaprobă constant promovarea ideii de parteneriat civil, precum şi legiferarea acestuia, întrucât el reprezintă nu doar o inutilă suprapunere cu valida instituţie a căsătoriei, ci şi o reală subminare a asumării responsabilităţii integrale a celor doi soţi, precum şi sursa toxică (dovedită în alte societăţi) a destrămării importanţei şi autorităţii moral formatoare a familiei” a explicat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a admis plângerea formulată de Asociația ACCEPT și 14 persoane împotriva Statului Român prin care s-a sesizat încălcarea Articolului 8 din Convenția CEDO, ”dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”. Președintele CNCD (Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării), Csaba Asztalos, susține că prin această decizie, România este obligată să își schimbe legislația în sensul recunoașterii cuplurilor de același sex.
Nici eu nu sunt de acord cu decizia CEDO dar nici cu un handicapat ca simon cu partidul lui de rahat care se agata de orice numa ca sa faca panarama. AUR reprezintă un atac la adresa normalității!
@anonim
si pe cine altcineva ai mai putea vota?
nu traiesti in RO de la inceputul plandemiei, cind pesede+penele+usereplus+udemere = love? 🙂
cind erai in lockdown doar astia au facut panarama
cind vin pedofilii si homosexualii peste tine, doar astia au facut panarama
cind te baga eroul din Ramalah – el ciuco maximo in razboi cu RU…doar astia au facut panarama
uai jiji haurar obosit,ai uitat de gandaci,de solzi de la vaccin,dictatura medicala si alte aberatii care prind la oligofreni pai astia de la haur numai panarama stiu sa faca,mai mult de 15% nu luati la alegeri,lumea nu-i atat de tampita ca voi
e UE, asa ca aceia pe invers sa mearga la casatorie unde tarile le permit ca aiaic e tara de 87 % ortodocsi si nu admitem Sodoma & Gomora
„decizia CEDO: Este un atac la adresa normalității”? AUR este un atac la adresa normalității! mai vad in sondaje pe locul 2 dupa PSD! fereasca! nu va voteaza nici aia de la tara in pana mea care sunt doar cu PSD in cap! deci AUR nu are nici o sansa in mediul rural, daramite in urban unde lumea voteaza doar PNL si USR.
niste rusofili platiti sa faca gargara si haos in Romania, sa destabilizeze tara! sa distraga romanii de la invaia rusa in Ucraina
Simion Pute Gură atacă decizia CEDO deoarece băietii HAUR de la galeria de fotbal nu-l mai vor cu ei in pat, să facă familie cu un papagal dezaxat
România e plină de Vladimiri Soloviovi, trâmbița lui Putin, așa ziși apărători ai familiei tradiționale, care înfierează Vestul și libertățile cetățenești dar nu au moralitate nici cât negru sub unghie. Soloviov are 2 familii, una oficială și o a doua nevasta, baschetbalista rusoaica Svetlana Abrosimova. Cu nevasta oficială are mulți copii, cu baschetbalista are 2. Ai noștri politicieni se declara euroatlantici dar tuna și fulgera împotriva libertăților LGBT. In schimb au amante si unii se dau la minori (sa zicem direct, pedofili ca popii). Sa i vedem acum cum o dreg, scot legislația cerută de CEDO sau își imaginează ca ii aburesc pe cei de la Comisie la fel cum fac cu pensiile speciale.
Vestul se va ineca in propriul rahat LGBT. Treaba lui. Da, da’ uite nu vrea sa fie singur in rahat, asa ca incearca sa traga dupa el fraierii din Est. Niste nemernici.
Anonim,totuși la sfârșitul comentariului te-ai prezentat !!!!
Nu suntem obligati sa dam atentie CEDO.
Familia este traditionala daca este asa cum Dumnezeu comanda, adevarul este ca familia nu este doar o relatie bazata pe legaturi de sange, ci este ceva care se construieste social si apoi legal. Traditional este prea des folosit si abuzat alaturi de cuvantul familie care nu cunoaste traditie pentru ca este poate cel mai schimbator lucru al vremii, in masura in care relatiile se schimba, se transforma, evolueaza si uneori se distrug reciproc, indiferent de gradul de rudenie. Experimentam personal de fiecare data cand ne simtim ca acasa cu prietenii nostri, cu toti acei oameni de care nu am fost niciodata legati de un cordon ombilical. Atunci cand casa in care locuim cu parintii nu ofera dragostea si ingrijirea necesara, cand mamele fug in dreapta si-n stanga iar tatii se inneaca in alcool iar copiii sunt lasati in voia soartei, cand parintii nu se respecta, se cearta si se bat, cand inceteaza sa se mai iubeasca, cand se recasatoresc si dobandim rude noi si alti frati si surori, cand multe femei sunt victime de violenta si agresiune ale barbatilor, cand familia este disfunctionala iar copiii traiesc intr-o dezordine psihologica, cand sotii sunt nefericiti in casatoriile lor, cand/sa completeze fiecare din experienta lui de viata … suntem siguri ca copiii care cresc in aceste familii traditionale sunt fericiti, ajutati si spirjiniti in toate etapele vietii lor si pregatiti pentru viata lor in societate? … sapand adanc in conceptul de familie traditionala, ne putem da seama ca aceasta nu are nici o baza pentru a exista.
Pentru orice crestin din orice confesiune raspunsul este 100% clar !, 1 Corinteni cap 6 vers 9 si 10 !
Toata lumea stie ca lui simion ii plac baietii si s-a maritat de fatada
In loc sa ne luptam impotriva altora, mai bine ne luptam pentru noi, sa fim noi bune familii traditionale placute lui Dumnezeu, caci toti altii impotriva carora luptam sunt nascuti si crescuti in familiile noastre traditionale, si se vede cum au fost crescuti (de la mic la mare) in morala si cu frica de Dumnezeu.
Sexul sta la baza vietii. A-l perverti asa cum o fac homosexualii inseamna sa-ti bati joc de viata, sa-ti bati joc de viitor.
SIMION = PUTIN !!!