Gara Internațională Iași este o ruină. De foarte mulți ani, clădirea a fost uitată de cei de la CFR Infrastructură. Bucăți căzute din grinzile de beton, ferestre sparte, stâlpi care abia mai rezistă, plus peronul ce arată de parcă nimeni nu s-a mai ocupat de foarte mulți ani de această clădire, cu toate că sunt mai multe firme care își desfășoară activitatea, printre care și Secția Regională de Poliție Transporturi Iași
O clădire emblematică a Iașului, Gara Internațională din Nicolina, a rămas în paragină și nimeni nu se mai ocupă de ea. Imaginile surprinse arată butoiul cu pulbere în care își desfășoară activitatea mai multe firme. Clădirea este mai mult închisă, semn că nimeni nu se mai ocupă de acest spațiu. În zonă, și-a făcut apariția șeful gării, care a refuzat să expună un punct de vedere despre situația în care se află clădirea.
Gara Internațională Iași este o ruină
Gara Internațională din Nicolina a fost construită între anii 1952-1954 pentru a deservi traficul internațional de persoane și mărfuri. În clădirea gării se află un punct de trecere a frontierei, cu specific feroviar, care funcționează în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nicolina al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Iași.
În clădire își desfășoară activitatea mai multe firme, cu toate că aceasta prezintă un grad avansat de degradare. O firmă de curățenie care întreține spațiile și peronul gării își face apariția în fiecare zi pentru a mătura molozul căzut de pe grinzile de rezistență a clădirii. O femeie de serviciu din cadrul firmei de curățenie spune că gara se află în actuala stare de foarte mulți ani.
„Probabil că există un interes ca această clădire să cadă. De foarte multe ori s-au făcut sesizări despre starea clădirii. Până nu se întâmplă ceva mai rău nu cred că se vor lua măsuri. Dacă trec acum și strâng aceste pietre căzute, mâine, poimâine găsesc altele”, declară femeia de serviciu în timp ce strânge resturile de pavele de pe peronul gării.
În zonă se află și șeful de gară care nu a vrut să ofere prea multe explicații despre starea clădirii.
„De ce mă întrebați pe mine? Mergeți la director. Nu-mi cereți mie să vă răspund”, declară Constantin Vezeteu, șeful de gară.
CFR Infrastructură are în plan reabilitarea clădirii
Șeful de la CFR Infrastructură, Sorin Trandafirescu, declară pentru reporterii BZI că CFR are planificată reabilitarea clădirii, însă o serie de proceduri trebuie urmate în funcție de fondurile pe care le au la dispoziție.
„Am depus documentația pentru realizarea proiectului de reabilitare a Gării Internaționale. A fost realizată și o expertiză a clădirii. Contrar a ceea ce se observă, clădirea este stabilă. Chiar dacă la exterior nu arată foarte bine, nu sunt probleme majore pe partea de structură”, declară Sorin Trandafirescu.
Acesta mai declară că odată cu sosirea anotimpului cald vor mai interveni punctual să facă mici reparații asupra peronului.
„Acum, vremea nu ne permite, dar când se va încălzi vom interveni să reparăm unde sunt probleme, până când se va demara licitația de reabilitare a clădirii”, mai susține Sorin Trandafirescu.
Așadar, cu toate aceste probleme, clădirea are nevoie urgent de reparații, deoarece Gara Internațională Iași este o ruină. Sperăm ca în cel mai scurt timp să fie realizat proiectul, iar clădirea să intre în reparații capitale pentru a salva o construcție emblematică a Iașului.
„CFR Infrastructură are în plan reabilitarea clădirii”? asa au zis si cu pasajul pietonal al Garii Internationale Nicolina ce face legatura intre Bvd. N. Iorga si str Bradului cu P. Halipa ca au in vedere reabilitarea ei. La un moment dat, Primăria Iaşi a solicitat pasajul pentru a finanţa lucrările, dar CFR a refuzat oferta municipalităţii ieşene. pai cum? sa fure Primaria din bani si CFR Infrastructură nu? ca de aia nu au lasat Primaria sa faca.
Seful de stație ar trebui sa între în reparații capitale
Sa ne amintim de marea hoție a „reabilitării” gării mari, care a durat nepermis de mult(pentru a fura mult) și care arata în prezent ca o cocina de porci! Cit a costat, cite materiale se regăsesc în lucrare, nimeni nu știe!! CFR, loc preferat pentru jaful post revoluționar!
Uite așa, niste căcănari îmbuibați jegoși târâie cfr-ul ca pe un cadavru….
GARA DE LA NICOLINA ARATA ASA DE 15-20 DE ANI.PASAJUL ESTE SUB ORICE CRITICA.PEROANELE SUNT VARZA NU DE IERI.DACA VREI SA TE DUCI LA BUDA ITI VINE SA BORASTI.IN SPATELE GARII MICI EXISTA O MICA CURTE CARE NIMENI NU STIE CE ESTE IN EA.NU STIU DACA MAI ESTE VREO RESEDINTA DE JUDET CU O ASEMENEA GARA.
IN GARA MARE SI GARA DE NORD LA FEL.IN GARA DE NORD DACA TE DUCI LA BUDA TREBUIE SA IEI SI UN ARUNCATOR DE FLACARI SI SA DAI FOC LA TOTUL DE ACOLO.
SI INCA CEVA.TOATA TAMPLARIA A FOST DIN LEMN NATUR.ACUM S-A MONTAT TAMPLARIE PVC ALBA.ARATA CA DREAKU.