Prima pagină » Culinar » Găluște de cartofi umplute cu legume – Nu au cum să nu îți placă
Găluște de cartofi umplute cu legume - Nu au cum să nu îți placă

Găluște de cartofi umplute cu legume – Nu au cum să nu îți placă

10 dec. 2019, 11:14,
în Culinar

Sunt delicioase și nu îți dau prea multe bătăi de cap. Iată cum se prepară.

Ingrediente: Pentru găluşte: 1 kg cartofi, 300 g făină, 4 linguri amidon de porumb, ulei, sare; Pentru umplutură: 150 g porumb din conservă (scurs), 250 g mazăre congelată, ulei, apă, sare, piper, 1 bucăţică ghimbir tocat, caşcaval vegetal.

Mod de preparare:

Pentru umplutură, încingi uleiul într-o tigaie, adaugi ghimbirul şi amesteci până îşi eliberează aroma. Pui boabele de mazăre şi porumbul scurs şi amesteci în timp ce se călesc. Torni puţină apă şi mai ţii pe foc 2-3 minute, acoperind tigaia. Adaugi sare şi piper, după gust, şi amesteci.

Iei de pe foc când s-a evaporat lichidul, iar legumele sunt moi. Pentru găluşte, speli şi fierbi cartofii în coajă, până se înmoaie. După ce s-au răcit, îi cureţi şi îi dai prin răzătoare sau prin maşina de tocat. Amesteci cartofii cu făina, 1-2 linguri de ulei şi amidonul şi condimentezi cu sare, după gust.

Frămânţi aluatul până când nu se mai lipeşte de degete şi adaugi făină, dacă mai este nevoie. Formezi găluştele cu palmele, faci o adâncitură în centrul fiecăreia, aşezi câte 1 linguriţă de umplutură, razi caşcaval, după gust, şi acoperi totul cu aluat. Pui găluştele la fiert, în apă cu sare, le scoţi când vezi că se ridică la suprafaţă şi le serveşti calde.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *