Îndrăgita actriță Gal Gadot, în vârstă de 38 de ani, a născut pe 6 martie o fetiță și a devenit mamă pentru a patra oară. Aceasta a ținut sarcina secretă, astfel că nașterea micuței a fost o surpriză pentru întreaga lume. Gal Gadot, celebră pentru rolul din „Wonder Woman”, a ales un nume special pentru cea de-a patra ei fiică.
Gal Gadot a născut pentru a patra oară
Actrița din „Wonder Woman” a anunțat venirea pe lume a celui de-al patrulea copil al său pe rețelele de socializare, luându-și fanii prin surprindere. Actrița nu a anunțat niciodată că este însărcinată. Într-o imagine postată pe pagina sa de Instagram, aceasta apare ținând în brațe nou-născuta, moment în care a dezvăluit și numele ales pentru micuța sa.
„Scumpa mea fetiță, bine ai venit. Sarcina nu a fost ușoară dar am reușit. Ai adus atât de multă lumină în viețile noastre, te ridici la înălțimea numelui pe care îl ai, Ori, care înseamnă «lumina mea» în ebraică. Inimile noastre sunt pline de recunoștință”, a scris Gal Gadot în mediul online.
„Bine ai venit într-o casă plină de fete. Tati este și el destul de grozav”, a adăugat actrița.
Soțul ei, Jaron Varsano, a fost tăguit la postare. Ori este cea de-a patra fetiță a cuplului, după Alma (12 ani), Maya (6 ani) și Daniella (2 ani).
Ce spune Gal Gadot despre statutul de mamă
În anul 2022, Gal Gadot a vorbit despre naștere, dezvăluind că întotdeauna și-a dorit să fie mamă tânără.
„Am început de tânără. Aveam 25 de ani când eram însărcinată cu Alma. Întotdeauna mi-am dorit să fiu o mamă tânără. Da, trei copii. Fără glumă, femeie. Dumnezeu să-i binecuvânteze, dar este atât de multă muncă”, a spus ea pentru InStyle.
Actrița s-a bucurat și de „magia” nașterii:
„Aș face-o o dată pe săptămână dacă aș putea. Este atât de magic… Și întotdeauna iau epidurale, ca să fiu sinceră, așa că nu este atât de dureros. În momentul în care simți că creezi viață este incredibil. Dar sarcinile sunt grele pentru mine, mă simt rău și am migrene. Nu sunt în elementul meu”, preciza ea la momentul respectiv.
Gal Gadot consideră că cel mai dificil lucru pe care îl face este să se împartă între familie și carieră.