Primarul General al Capitalei Gabriela Firea a declarat că au fost făcute demersurile pentru ca bucureștenii să poate fi testați gratuit în cazul în care vor să plece în vacanță în altă țară. Aceasta a afirmat că după completarea formularelor necesare cetățenii vor fi repartizați la cele douăsprezece clinici partenere.
„Aşa cum am promis, am făcut cât mai rapid toate demersurile astfel încât bucureştenii care călătoresc în scop turistic în Grecia sau în altă ţară care solicită testul Covid, să se poată înscrie în acest proiect al Primăriei Capitalei şi să poată efectua, gratuit, testele RT-PCR.
Este un proiect care are un succes extraordinar, în doar două zile s-au primit peste 2.500 e-mail-uri, în care s-au solicitat teste pentru aproximativ 8.000 de persoane, părinţi, copii, bunici. După completarea formularelor necesare, toate aceste persoane vor fi repartizate la cele 12 clinici partenere, în funcţie de perioada în care au programată vacanţa”, a anunţat Gabriela Firea.
Gabriela Firea a anunțat intrarea pe traseu a primului lot de autobuze hybrid
Gabriela Firea a anunțat intrarea pe traseu a primului lot de autobuze hybrid Mercedes Citaro. Acestea au fot achiziționate cu finanțare nerambursabilă. Finanțarea provine de la Administrația Fondului pentru Mediu, în cadrul ”Programului privind îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puțin poluante în transportul public local de persoane”
„Premiera nationala! Azi a intrat pe traseu, pe arterele din Bucuresti, primul lot de autobuze hybrid mercedes citaro! Asa cum am promis, continuam sa modernizam parcul auto STB cu autovehicule ultramoderne si nepoluante!
Pe langa cele 400 de autobuze Euro 6 aflate in trafic, incepand de astazi, 7 iulie 2020, primele opt autobuze hibrid Mercedes Citaro, din cele 130 achizitionate cu finanţare nerambursabilă, vor circula pe traseul liniei 131.
Astfel, noile vehicule vor tranzita zona centrală a Capitalei, respectiv Piaţa Romană, Calea Dorobanţi, Arcul de Triumf, Piaţa Presei, până la Complexul Comercial Băneasa.
Autobuzele, ultramoderne, sunt prevăzute cu funcții special destinate persoanelor cu dizabilități, au instalatie de climatizare, prize USB pentru încărcarea rapidă a dispozitivelor mobile, precum si un sistem informatic performant care permite furnizarea informațiilor despre călătorie pasagerilor, în timp real .• Conform graficului de livrare, toate autobuzele hibrid vor fi livrate pana în ianuarie 2021.
• Autobuzele au o capacitate de până la 100 de pasageri, 27 aşezaţi şi 65 în picioare.
• Noile autobuze Mercedes-Benz Citaro Hybrid au o garantie de tip Full Warranty, de 8 ani şi 480.000 de km.
• Valoarea contractului este de 195.268.331,70 lei, fără TVA. Finanțarea provine de la Administrația Fondului pentru Mediu, în cadrul ”Programului privind îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puțin poluante în transportul public local de persoane”, a spus Gabriela Firea.
Gabriela Firea: „Am deblocat toate proiectele înțepenite”
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a argumentat noua sa candidatură pentru conducerea Bucureștiului. Aceasta dorește să apere ceea ce a reușit să consolideze până în prezent și să dezvoltate în continuare Capitala.
„Am deblocat toate proiectele înțepenite. Trebuie să apăr, în primul rând, ce am făcut. Trebuie să îmi continui proiectele şi să fac altele noi. Şi, din respect pentru cei care apreciază activitatea mea şi a echipei mele, candidez.
Acum, că sunt persoane care, probabil, şi-ar doi să mă împiedic pe scări, să cad, să mă convingă cineva să plec din ţară, eventual (…) Este adevărat că întotdeauna sunt astfel de persoane. Dar din punctul meu de vedere angajamentul este clar faţă de bucureşteni şi voi candida pentru bucureşteni. Nu mă interesează ce alianţă politică se face. Eu am alianță cu bucureştenii, cu cetăţenii”, a spus Gabriela Firea.