Prima pagină » Local » Funcţionari ai structurilor de poliţie locală aflaţi la început de carieră, informați despre faptele de corupție

Funcţionari ai structurilor de poliţie locală aflaţi la început de carieră, informați despre faptele de corupție

03 oct. 2024, 13:16, 1 ,
în Local

În data de 01.10.2024, la sediul Şcolii de Formare Inițială și Continuă a Personalului Poliției de Frontieră Iași, ofițeri de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi au realizat o activitate de informare anticorupţie cu funcţionari ai structurilor de poliţie locală din judeţul Suceava, care urmează cursul de iniţiere în carieră.

Cursanţii au fost informaţi cu privire la competențele Direcţiei Generale Anticorupţie, infracțiunile de corupție reglementate prin Codul penal şi legile speciale, atitudinea ce trebuie avută în situația în care sunt implicați sau iau cunoștință despre săvârșirea unor fapte de corupție, precum şi consecințele sociale şi economice ale fenomenului corupției.

De asemenea, a fost evidenţiat rolul pe care şi l-a asumat Direcţia Generală Anticorupţie în lupta împotriva corupţiei, instituția noastră dezvoltându-se permanent, atât pe palierul activităţilor de prevenire, cât şi a celor de combatere a faptelor de corupţie, consolidându-şi rolul la nivel instituţional.

Activitatea de prevenire, ca  principală direcţie de acţiune împotriva corupţiei, se concretizează prin desfășurarea activităţilor de instruire şi informare în rândul personalului propriu, dar şi prin campanii de conştientizare a societăţii civile, în dorinţa expresă de schimbare a mentalităţii populaţiei în ansamblul său.

Prin toate acţiunile sale, Direcţia Generală Anticorupţie promovează legalitatea, integritatea, onestitatea şi profesionalismul ca standarde, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru cel al funcţionarilor Ministerului Afacerilor Interne.

Ca principal canal de comunicare cu publicul, Call-center-ul anticorupţie 0800.806.806 pune la dispoziţia cetăţenilor un instrument direct de sesizare a faptelor de corupţie, putând fi apelată din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă de pe teritoriul României.

Bugetul.ro
Cardurile românilor, alimentate cu 375 de lei. Guvernul a decis ca pensiile acestor seniori să fie majorate cu o sumă considerabilă în perioada următoare
redactia.ro
Cine este omul care va candida în locul lui Călin Georgescu dacă CCR menține decizia BEC. Este luat în calcul de suveraniști
Bugetul.ro
Nenorocit pe viață de Piedone, un producător local și-a plâns public durerea. Șeful ANPC l-a nimicit pe „țăranul român” fără milă
a1.ro
Cât câștigă Dana Roba din machiaj doar într-o singură zi: „Am școală de machiaj, toate actele în regulă, bat pe casă"
Playtech.ro
Bunurile care nu pot fi lăsate moştenire prin testament. Detaliu cheie în succesiune
observatornews.ro
Călin Georgescu vrea premier dacă nu va putea candida. SURSE: Dan Dungaciu sau Dan Puric i-ar putea lua locul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Cel mai mare viscol din toate timpurile. Nămeți de peste 15 metri, 400 sute de morți
realitatea.net
Cum trebuie îngrijiți trandafirii primăvara. Când trebuie tunși pentru a avea tufe pline de flori
SportpeSurse
Schimbări importante pe scena politică după decizia BEC în privința lui Călin Georgescu
Playtech.ro
România renunţă la cash. Românii nu mai pot plăti numerar, au nevoie de card pentru aceste tranzactii
Dailybusiness.ro
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
RomaniaTV
Cristina Ciobănașu, scoasă din telenovelele de la Antena 1. Actrița s-a și mutat deja din casa Ruxandrei Ion. Ce se întâmplă între ele
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Meteorologii AccuWeather anunță zăpada mieilor în România. Se întorc ninsorile de la jumătatea lui martie
redactia.ro
E ANUNTUL MOMENTULUI: Călin Georgescu, mesaj de ultimă oră despre viitor
ego.ro
Totul pleacă de la BANI! Antonia și Velea, detalii de ultimă oră EXCLUSIV
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 martie 2025
10 martie 2025