Protestatarii din municipiul Craiova au ars, marți seară, mai multe portrete cu șeful DSU Raed Arafat, pe fondul nemulțumirilor legate de restricțiile impuse la nivel național în contextul pandemiei.
Mai mulți protestatari au scos la imprimantă portrete cu Raed Arafat și le-au dat foc pe stradă. Ei au scandat „Demisia!” și ‘Libertate!’. Marea majoritate a participanților sunt tineri.
La alte manifestații din țară, protestatari și-au dat jos măștile de protecție și le-au ars.
În Constanța situația a scăpat de sub control
La Constanţa, protestele anti-restricţii de marţi au avut mai multe momente tensionate. Jandarmii au intervenit pentru a-i separa pe doi bărbaţi din coloana de protestatari, implicaţi într-o altercaţie violentă, în timpul protestelor anti-restricţii de marţi
În imagini se observă cum un cetăţean în geacă albastră, cu un telefon mobil în mână şi voce foarte răguşită strigă spre un alt bărbat.În replică, din mulţime i se spune să nu mai provoace jandarmeria. Jandarmii se interpun, la un moment dat, între cei doi, care începuseră să se îmbrâncească.
Într-un alt incident, un bărbat dintr-un bloc situat pe traseul protestatarilor i-a admonestat pe manifestanţi.
Bărbatul le-a strigat celor din stradă că în urmă cu ouă zile i-a murit tatăl, în urma infecţiei cu COVID.În replică, protestatarii l-au huiduit.