Numele fostului senator PSD Florin Constantinescu apare într-un scandal cu terenuri în județul Iași. Firma acestuia a luat unele suprafețe de teren în zona satului Sticlăria, în comuna Scobinți, într-o zonă cu mai mulți proprietari, iar situația a fost dată complet peste cap. Oamenii s-au trezit că nu mai au aceleași suprafețe pe care le știau din tată-n fiu
Fostul senator PSD Florin Constantinescu este implicat într-un scandal funciar cu terenuri în județul Iași. Numele lui Constantinescu apare într-o dispută din satul Sticlăria, în comuna Scobinți din județul Iași. Firma ACK SRL Pașcani, controlată de Florin Constantinescu, se ocupă de parcuri eoliene. Firma a cumpărat în urmă cu mai mulți ani o suprafață de teren în zona satului Sticlăria din comuna Scobinți, iar de atunci au început problemele pentru cei care au parcele în zonă. Unii s-au trezit fără jumătate din suprafața de teren pe care o aveau, măsurătorile cadastrale indicând cu totul altceva față de ceea ce aveau oamenii în documentele din anii ’90. O demonstrează și Eugen Vornicesei, din satul Sticlăria, comuna Scobinți.
Scandal cu terenuri din comuna Scobinți. Planurile parcelare nu mai au nicio valoare
Bărbatul deține circa trei hectare pe tarlaua respectivă din comuna Scobinți, conform actelor vremii. Din 2016, când s-a trecut la noile măsurători, acesta s-a trezit fără jumătate din suprafață. Și asta la câțiva ani de la intrarea ACK SRL în zonă. Firma fostului senator PSD Florin Constantinescu a intrat puternic în județul Iași în aceste afaceri.
„În primăvara anului 2016, la o ședință de organizare a pășunatului în Sticlăria, primarul Gheorghe Hrițcu ne-a anunțat că în extravilanul satului s-a făcut intabularea pe tot terenul. I-a invitat pe oameni să vină la sediul primăriei să-și ridice documentele pentru a intra în legalitate. Eu am făcut o cerere pentru tatăl meu, care deține o suprafață de teren în zonă. În aprilie 2016 am fost cu un specialist la fața locului pentru a intra în coordonate. Numai că situația a fost cu totul alta”, a menționat Eugen Vornicesei din satul Sticlăria, comuna Scobinți.
Fostul senator PSD Florin Constantinescu s-a apucat de eoliene. Mai multe terenuri din comuna Scobinți i-au făcut cu ochiul
Eugen Vornicesei cere să reintre în posesia terenului integral, așa cum apare în titlul de proprietate. Firma fostului senator PSD Florin Constantinescu a intrat de câțiva ani în zonă și a luat de la unii proprietari circa 3,8 hectare de teren pentru a monta eolienele în zonă. Brusc, după o perioadă de timp, situația terenurilor a devenit încurcată, iar proprietarii au constatat că suprafețele nu mai corespund. În schimb, Gheorghe Hrițcu, primarul comunei Scobinți, nu dă vina pe Florin Constantinescu, ci pe neînțelegerile dintre vecini.
„În anul 2016 a fost făcut planul avizat de Oficiul de Cadastru Iași. Domnul Vornicesei are un vecin cu care nu se înțelege și de accea s-a ajuns aici. Este caz de instanță dacă nu se ajunge la înțelegere amiabilă. În acte și în fizic, terenul există, dar este nevoie de schimbarea de amplasament. Dacă vecinul nu este de acord pentru repoziționare, nu se poate face nimic. Tot scandalul a plecat de la planul parcelelor. O parte din ei trebuie să-și mute amplasamentul un pic, iar asta este tot”, a spus Gheorghe Hrițcu, primarul comunei Scobinți.
Scandal în comuna Scobinți pe pășunea comunală. Oamenii amenință cu greva foamei
Amplasamentele s-au mutat fără ca oamenii să fie anunțați. Firma fostului senator PSD Florin Constantinescu vrea parcuri eoliene pe terenurile unde oamenii își duc vitele. Pe lângă aceste aspecte, oamenii susțin că primarul trebuie să-i asculte și să le redea terenurile.
„Într-un capăt al tarlalei nu corespunde amplasamentul cu ceea ce era anterior. Am anunțat primăria să se rezolve situația. Eu am terenul din 1990 cu tatăl meu și nu vreau decât să știm clar unde este terenul. ACK a luat terenul anterior situației din 2016 și au avut nevoie de intabulare pentru a-l cumpăra de la oameni. Parohia din zonă nu a avut nicio problemă cu terenul, deși a fost în aceeași situație. Toate problemele s-au rezumat la oameni, iar pe noi nu vrea nimeni să ne ajute. Ajung să fac greva foamei, cu tatăl meu, care are 93 ani”, a mai spus Eugen Vornicesei.