Prima pagină » Actualitate » Fostul primar Radu Mazăre este în doliu! Mama sa, Gabriela Victoria Mazăre, a murit

Fostul primar Radu Mazăre este în doliu! Mama sa, Gabriela Victoria Mazăre, a murit

13 mai 2022, 17:02,
în Actualitate

Doliu în cunoscuta și controversata familie Mazăre. Astăzi, 13 mai 2022, este o zi grea pentru fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, mama sa a murit.

Gabriela Victoria Mazăre, mama fostului primar al Constanţei Radu Mazăre a trecut la cele veşnice. Din câte se pare, aceasta a suferit un infarct, ea fiind cunoscută cu probleme cardiace.
Decesul a survenit la doar o zi după ce fiul său cel mic, fostul senator Alexandru Mazăre a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova. După cum se ştie, şi Radu Mazăre se află tot incarcerat însă la Penitenciarul Jilava.

Fostul președinte al CJC, Nicușor Constantinescu, a transmis, în urmă cu puțin timp, un mesaj pe pagina sa de Facebook.

„Dragostea ei de mamă i-a dus inima în Infinit. Sunt cu tine, umăr lângă umăr, urcăm muntele, până ce rămâne numai muntele. Drum ușor spre lumea fără dor, doamna Gabi!!”, a transmis fostul președinte al CJC.

Cine era mama lui Radu Mazăre

Gabriela Mazăre s-a născut la Tulcea, era economistă şi a ocupat funcţii importante în guvern în regimul comunist, la fel ca şi soţul ei răposat, Ştefan Mazăre.

Ştefan Mazăre a fost inginer, iar fostul primar al Constanţei s-a lăudat în multe rânduri că tatăl lui a înfiinţat flota de pescuit oceanic a României – lucru întărit şi de mama sa.

Gabriela Mazăre a lucrat în diferite ministere, ajungând, conform unor surse, până la a fi şefa de cabinet a Suzanei Gâdea, ministrul Culturii în anii ceauşişti.

Gabriela Mazăre a fost prezentată mereu de fiul ei drept mâna forte din familie. Ea a făcut parte din reţeaua cu care Radu Mazăre a condus Constanţa din 2000 până în 2015, când fiul a demisionat de la primărie, silit de anchetele DNA.

„Nu e uşor să mergi să-ţi vezi copilul în situaţia respectivă, mai ales că îl cunosc foarte bine, ştiu foarte bine ce a făcut, că e nevinovat, că a fost condamnat aşa cum a fost condamnat. Mi-a fost foarte greu, dar nu am vrut să arăt niciun moment sentimentele pe care le am pentru că ştiu că l-aş fi făcut să sufere. Am două operaţii pe cord, am un stimulator la inimă, vă daţi seama cum este şi în ce stare mă simţeam, iar dorinţa lui cea mai mare este să nu sufăr, să nu păţesc ceva. Cred că ne-am menajat reciproc. El a zâmbit şi mi-a spus că trece cu bine, că suportă uşor şi să nu-mi fac probleme pentru el, iar eu l-am încurajat şi i-am spus că împreună, ceea ce este adevărat, el, cu mine şi cu fraţii săi, vom trece peste acest episod“, a declarat mama lui Radu Mazăre, în urmă cu mai mult timp.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 noiembrie 2024
09 noiembrie 2024