Veşti bune în ceea ce-l priveşte pe fostul preşedinte al României. Traian Băsescu s-a externat din spital după ce a suferit un atac cerebral vascular. Maria Băsescu, soţia acestuia, a făcut anunţul.
„S-a externat astăzi”, a spus Maria Băsescu, soţia fostului preşedinte al României.
Traian Băsescu s-a externat din spital. Primele declaraţii ale soţiei fostului preşedinte
Astăzi, 30 martie 2022, europarlamentarul Traian Băsescu s-a externat din spital după ce a suferit un AVC. Maria Băsescu, soţia fostului şef de la Cotroceni, a menţionat că a discutat cu soţul sau şi se pregăteşte de împachetări.
De asemenea, fostă primă doamnă a transmis că este supărată că în ultima vreme s-a mutat de foarte multe ori. La vila RĂ – APPS s-au deplasat mai mulţi muncitori care o vor ajuta să împacheteze lucrurile pentru a pleca din locuinţa. În cursul zilei de astăzi urmează să vină acolo și cele două fete, Ioana și Elena, pentru a o ajuta cu mutarea.
”Am vorbit acum 10 minute, s-a externat. Și acum încep împachetările. M-am mutat de foarte multe ori, să știți! Casa asta cred că e a noua casă în care m-am mutat. M-am mutat de foarte multe ori. Așa că încă o mutare în plus…”, a declarat Maria Băsescu în această dimineață.
Tot astăzi, 30 martie 2022, medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, a menționat care sunt riscurile la care poate fi expus Băsescu după ce a suferit un AVC.
Traian Băsescu a suferit un AVC
Traian Băsescu a suferit un atac cerebral vascular, în urmă cu doar câteva zile. A fost internat de urgenţă la un spital din Paris, Franţa unde a fost operat pentru a i se monta un stent. De asemenea, mai apoi a fost transferat la un spital din Bruxelles, Belgia, unde a stat internat câteva zile.
Apropiații săi de la Parlamentul European au menţionat că starea de sănătate a lui Traian Băsescu este în prezent mult mai bună spre deosebire de săptămâna trecută.
Mai mult decât atât, colaboratorii săi afirmă că este cel mai probabil că fostul preşedinte al României să apară la Parlamentul European, pentru că este un europarlamentar activ, care nu a stat niciodată departe de holurile instituţiei.
Potrivit unor surse, Traian Băsescu a fost la Spitalul Militar pentru niște investigații, iar săptămâna trecută când a primit sentința instanței de colaborare cu Securitatea i s-a făcut rău pe holul Parlamentului European.
Înainte să i se facă rău, fostul șef de la Cotroceni a avut o primă reacție imediat după ce a aflat decizia Curții Supreme și a menționat că va apela la CEDO.
„Am luat notă de decizia ÎCCJ pe care nu o voi comenta public, așa cum am procedat de-a lungul întregului proces. Voi face demersurile legale la CEDO”, a precizat atunci Traian Băsescu.
Reamintim faptul că în urma deciziei ÎCCJ, Băsescu este obligat să părăsească Vila RA-APPS în termen de maximum 60 de zile. De asemenea, în urma sentinței fostul președinte al României a rămas fără protecție și pază. Însă, ultima noutate este că Traian Băsescu s-a externat din spital.