Fostul premier Adrian Năstase are o reacţie de ultimă oră la votul pe moţiunea de cenzură şi la declaraţiile făcute miercuri de Klaus Iohannis. Într-o postare pe blogul lui, Adrian Năstase explica faptul că există şi varianta suspendării preşedintelui Klaus Iohannis dacă cel din urmă refuza să numească un premier din partea puterii:
„În seara asta, Klaus Werner Iohannis a anunţat că, după căderea guvernului Iohannis I, va anunţa mâine (nr. astăzi) un nou guvern – guvernul Iohannis ÎI. După un simulacru de consultări cu partidele politice. Va dori să facă aceeaşi şmecherie pe care a făcut-o, în mai multe rânduri, Băsescu, desemnându-l pe primarul Negoită sau pe consilierul de la BNR – Lucian Croitoru – candidaţi de premier. Nu vreau să merg şi mai în urmă…
Astăzi, în Parlament, prin adoptarea cu un vot zdrobitor a moţiunii de cenzură, s-a evidenţiat o nouă majoritate. O majoritate care poate, în mod legitim, să propună un candidat de premier. Înţeleg că PSD, Pro România şi Alde ar dori să facă o astfel de propunere (poate sprijiniţi de UDMR). Iohannis vorbeşte de democraţie dar ignoră poziţia partidelor în criza pe care el a creat-o şi se ante-pronuntă în legătură cu rezultatul consultărilor. În plus, face acuzaţii şi jigneşte un partid politic. Jigneşte şi actualul parlament.
În aceste condiţii, se poate afirma că el îşi încălca prerogativele constituţionale. Există remedii? Bineînţeles. Unul din ele este prevăzut în art. 95 din Constituţie – suspendarea preşedintelui. Propunerea de suspendare poate fi iniţiată de o treime din parlamentari iar suspendarea poate fi decisă cu majoritatea acestora, după consultarea CCR. Preşedintele, în această situaţie, poate da explicaţii Parlamentului cu privire la faptele ce i se impută.
După aprobarea suspendării, în 30 de zile se organizează (sau nu) un referendum pentru demitere.
Este important articolul 98 din Constituţie care precizează că în cazul suspendării preşedintelui, interimatul funcţiei este asigurat de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor. Iar acest interimar poate face, la rândul lui, după consultări, desigur, propuneri de candidat de premier!”, a scris Adrian Năstase pe blog.