Breaking News
Eugen Teodorovici prezintă un set de măsuri pentru sectoare ale economiei, în completarea programului propus de Victor Ponta, care ar trebui să se regăsească în agenda noului guvern. El invită cetățenii să dezbată, să analizeze și să distribuie aceste propuneri, promovând transparența și dialogul social în România.
„Am auzit de multe ori spunându-se, chiar şi în această campanie electorală, faptul că președintele României nu are atribuții în zona guvernamentală
Dar, ceea ce nu prea se spune, este că președintele ales poate influența, în consultările cu partidele parlamentare atât constituirea echipei guvernamentale, membri şi profilul acestora (pregătire, experiență profesională), cât şi programul de guvernare aprobat de majoritatea parlamentară, prin adăugarea măsurilor propuse și asumate din poziția de candidatAstfel, vă prezint un set de măsuri pentru câteva sectoare ale economiei naționale, în completarea celor prezentate de candidatul și președintele României (din 18 mai), Victor Ponta, măsuri care se vor regăsi, cu siguranță, pe agenda noului guvern de profesioniști şi patrioțiAceste măsuri reprezintă doar o mică parte din ceea ce noul guvern trebuie să înfăptuiască, acea schimbare în bine a României şi arată modul corect de lucru al noului guvern, în interesul societățiiAșadar, haideți să le dezbatem împreună
Am să vă rog pe toți să le citiți/analizați/completați/criticați și distribuiți către cât mai mulți români şi oameni de afaceri, pentru a înțelege că, în România, mai există transparență și dialog social ”, a transmis Eugen Teodorovici.
Se cunoaste ca a fost ministru. Cunoaste butoanele puterii si ce poti face cu ele.
Iorere… De ce kgbistu asta mai umbla liber pe aici?!