Florin Roman, fostul ministru al Digitalizării a lansat mai multe acuze la adresa lui Dacian Cioloș despre care crede că urmărește interese din afara agendei politice. De altfel, acesta îl suspectează pe președintele USR de lipsă de reacție în momentul în care membri din formațiunea politică prezidată de acesta s-au confruntat cu aceleaşi acuzaţii.
Vă aducem aminte faptul că Florin Roman și-a prezentat demisia de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării după mai multe scandaluri legate de studiile acestuia dar şi de probabilitatea ca acesta să fi plagiat mai multe lucrări.
Florin Roman lansează acuzații grave la adresa lui Dacian Cioloș, președintele USR
Într-o intervenţie la un post de televiziune, Florin Roman susţine faptul că Dacian Cioloș ar urmări alte interese din afara agendei politice. Președintele USR și-ar dori să pună mâna pe CNATDCU pentru că poate genera soluții care să-i convină, susține fostul ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării:
„Cioloș și-a dorit foarte mult să pună mâna pe controlul CNATDCU pentru că poate genera soluții care să-i convină. Vă aduc aminte că Cioloș l-a executat pe generalul Tobă, de exemplu, prin mâna unui ministru care apoi a fost scos la înaintare să mă atace pe acest subiect și care are, la rândul său, o hotrâre de colaborare cu securitatea. Mă refer la dl Dumitru”,
Florin Roman a declarat că nu vrea să facă supoziţii pentru că nu are dovezi dar menţionează faptul că Cioloș a generat acest scandal medicatic mai ales că nu poate fi acuzat de plagiat până nu există o decizie oficială în acest sens:
„Nu vreau să fac supoziții, că dacă nu am dovezi, nu fac supoziții. Ce pot să spun sigur că e că cel care a generat și livrat acest scandal de presă și, de altfel, a și recunoscut e Cioloș, care mi-a pus eticheta de plagiator, deși legea spune că ești plagiator în momentul în care ai o hotărâre a unei comisii de etică sau o hotărâre a instanței. Cioloș va folosi această sabie a plagiatului în campania din 2024 în ceea ce dânsul denumește justiție socială / plagiat”.
Florin Roman nu este supărat pe jurnalişti pentru anchetă
În continuarea declaraţiilor, Florin Roman a afirmat faptul că nu este supărat pe jurnaliştii care au făcut ancheta şi că, în calitate de fost om din presă și-a jurat că nu va da niciodată în judecată un jurnalist. Roman recunoaşte că au fost mai multe exagerări în anchetă de presă:
„Și-au făcut treaba, îi felicit. Au fost și exagerări, dar, ca fost jurnalist, mi-am jurat să nu dau în judecată un ziarist și nu o voi face”.
Unde a fost Dacian Cioloș când Allen Coliban, primarul USR al Brașovului avea probleme mult mai grave?
În continuarea declaraţiilor, Florin Roman menţionează că Dacian Cioloș nu a zis nimic în momentul în care Allen Coliban, primarul USR al Brasovului a fost acuzat de faptul că a minţit în legătură cu diplomele de studii:
„Unde a fost dl Cioloș când dl Coliban (Allen Coliban), primarul USR al Brașovului) avea probleme mult mai grave? La el era o poveste că nu a absolvit ce a spus. Sau unde era în cazul subprefectului de la Alba, unde omul și-a luat salarii o vițaă întreagă pe baza unor dipome false. La Cioloș e o chestiune de răzbunare și de ură față de un om care i-a spus mereu în față ce a avut de spus și e o temă de campanie electorală. O să vedeți că tema plagiatului va fi tot mai prezentă. Eu o să mă duc în instanță și o să-l rog pe dl Cioloș să-mi demonstreze cum sunt un plagiator, în condițiile în care nu e o decizie a instanței sau a unei comisii de etică”, a mai declarat Florin Roman, pentru B1 TV.
În legătură cu Allen Coliban, acesta este acuzat că și-a falsificat CV-ul. Pe numele lui este și o plângere penală.
Roman a demisionat, miercuri, din funcția de ministru al Cercetării și Digitalizării. Interimar va fi liberalul Virgil Popescu, ministrul de Interne.