Prima pagină » International » Fostul comandant al trupelor speciale ucrainene acuză: „În biroul lui Volodimir Zelenski sunt infiltrați agenți pro-ruși”
Fostul comandant al trupelor speciale ucrainene acuză: „În biroul lui Volodimir Zelenski sunt infiltrați agenți pro-ruși

Fostul comandant al trupelor speciale ucrainene acuză: „În biroul lui Volodimir Zelenski sunt infiltrați agenți pro-ruși”

01 aug. 2022, 23:35,
în International

Generalul Serhii Krivonos, fostul comandant al trupelor speciale ucrainene, afirmă într-un nou interviu acordat autorului rus Mark Solonin, că în biroul președintelui Volodimir Zelenski există agenți pro-ruși.

Solonin l-a întrebat pe generalul ucrainean care, pe lângă comandarea trupelor speciale ale Kievului între 2016 și 2019, a fost și secretar adjunct al Consiliului de Securitate și Apărare a Ucrainei în aceeași perioadă, despre lipsa de reacție a conducerii ucrainene în zilele imediat premergătoare invaziei rusești declanșate pe 24 februarie.

„Armata știa clar că va avea loc un atac rusesc cu plus minus două-trei zile, în funcție de calendare specifice [ale invaziei]. Dar cu exact 72 de ore înainte de începerea războiului exista o certitudine de 100% că va fi război”, a răspuns acesta.

Krivonos se întreabă dacă liderii de la Kiev au dormit în această perioadă sau s-au prefăcut că dorm.

„Cred că în cele din urmă cineva îți va răspunde. De ce nu au răspuns la toate avertismentele nu doar de la partenerii din Occident? Partenerii din Occident ne avertizau din toamna lui 2021. În primăvara lui 2020 eu le-am spus unde și când vor ataca rușii. Și, în principiu, toate au coincis 100% despre cum va avea loc ofensiva și țintele de care vor fi interesate trupele rusești”, susține ofițerul ucrainean.

Generalul ucrainean: „Liderii de la Kiev au ignorat avertismentele despre iminența unei invazii rusești

Krivonos spune că în luna ianuarie oficiali americani „de la un nivel extrem de înalt” au venit la Kiev și „ne-au arătat pe hărți ce se va întâmpla și cum. Dar conducerea politică a spus că sunt minciuni, baliverne și provocări. De ce? Fiindcă agenți pro-ruși sunt probabil în biroul președintelui”.

„Nu există niciun alt mod de a justifica asta. Să spună că n-au știut. Asta este o minciună sfruntată. Agențiile ucrainene și străine de informații au raportat conducerii despre ofensiva rusească”, acuză el.

„Aceste rapoarte au existat la cel mai înalt nivel. Și foarte des, au existat asemenea exemple în care ofițeri ai Statului Major Rus, generali ai Statului Major Rus și-au sunat foștii colegi de clasă, prieteni și frați care serveau aici și au avertizat că Rusia va ataca în 24 de ore. Nu a existat nicio reacție”, mai spune acestea.

Generalul ucrainean mai spune că oficialii informați de situație au raportat imediat informațiile mai sus dar că li s-a spus să nu intre în panică, să nu spună povești, că totul va fi în regulă.

Serhii Krivonos a sugerat bombardarea podului Kerci

Krivonos este unul dintre cei mai temuți generali ucraineni, nu doar datorită faptului că a comandat trupele de elită ale Kievului, ci și datorită pozițiilor sale tranșante în chestiuni militare.

Pe 12 iulie acesta a sugerat într-un interviu acordat jurnaliștilor de la revista The New Voice of Ukraine că podul Kerci care face legătura între Rusia și Crimeea ar trebui bombardat.

„În ceea ce privește Podul Kerci, decizia va fi luată de directorul șef al acestui război, generalul Valeri Zalujnî, fiindcă el este comandantul suprem al Forțelor Armate ale Ucrainei”, a spus Krivonos.

„Vom vedea în timp care va fi decizia sa dar eu aș lăsa o gaură minusculă pentru acei șobolani care vor fugi din Crimeea – când vom merge să eliberăm Crimeea – ca să poată scăpa mai rapid de pe pământul nostru”, a adăugat el.

Interviul acordat de Krivonos a fost urcat pe canalul de Youtube al lui Mark Solonin și de site-ul WarTranslated la care colaborează mai mulți jurnaliști ucraineni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 decembrie 2024
28 decembrie 2024