Fostul ministru PSD al Economiei, Niculae Bădălău, anunță faptul că PSD va depune, luni, un proiect de lege în Parlament prin intermediul căruia ratele la bănci și dobânzile vor fi putea fi amânate până în luna septembrie.
”În Marea Britanie, guvernul a adoptat urgent măsuri pentru protejarea celor care au rate. Băncile deja procesează zeci de mii de cereri ale celor care au aplicat. De asemenea, același guvern ia măsuri pentru toți cei care au fost disponibilizați pentru că au fost închise nenumărate afaceri.
În România, ce fac Orban și guvernul care a fost pus pentru a avea puteri depline și a conduce? Mai nimic. Au dat o ordonanță de urgență joi, care nici acum nu a fost publicată.
În acest timp, oamenii sunt îngrijorați de ratele care vin peste ei în condițiile în care mulți nu mai au salarii.
Săptămâna viitoare vom trece prin Parlament o lege care va oferi celor care au rate o amânare pâna la sfârșitul lui septembrie. Și fără să plătească dobânzi la dobânzi cum vrea #CituLucruriFantastice”, scrie Niculae Bădălău.