Fost ministru MAE, Adrian Severin: „Un manifest prezidențial. Mesaje de prezidențiabil (IV)” 

6. Mesaj către intelectuali

„Nici o categorie socială din România nu este mai frustrată decât intelectualitatea. În relațiile cu statul intelectualii au nevoie în egală de măsură de libertate și de protecție. Nu au primit nici una nici alta.

Libertatea de expresie a fost în fapt suprimată de minciuna, dezinformarea și manipularea cu care politicul a invadat și a ocupat spațiul public. Libertatea de creație a fost, la rândul său, anihilată, pe de o parte, de concurența neloială a falșilor intelectuali posesori de diplome fără acoperire, cocoțați pe scara socială prin plagiat și favoritism politic, iar pe de altă parte, prin lichidarea infrastructurii necesare cercetării științifice, comercializarea învățământului, precum și prin falimentarea unor întregi ramuri din economie. Intelectualii nu își mai pot contempla opera pentru că aceasta nu are contextul politic propice spre a se întrupa.

Stirile PROTV

Autoritățile au trimis un elicopter în localitatea Țăndărei. Peste 200 de polițiști și jandarmi au descins în mai multe case

RomaniaTV

Iureş în tot online-ul. Cu cât vinde Gabriela Cristea celebra ciocolată Dubai

Pe lângă aceasta, din cauza sensibilității sale specifice, intelectualitatea resimte cel mai puternic decăderea demnității naționale, respectiv absența respectului – inclusiv a celui de sine – care îi este temelia. România și românii nu se bucură de respectul cuvenit în lume, în timp ce în România seniorii spiritului sunt umiliți zilnic de îmbogățiții tranziției și de privilegiații fără merite ai capitalismului de cumetrie.

Pentru acordarea de grade științifice, publicarea de articole în revistele românești nu mai este bună; românii sunt obligați să bată la ușa publicațiilor străine unde sunt tratați cu aroganță și discriminați. Aceasta în timp ce publicațiile culturale și științifice românești se sting. La sesiunile științifice din România, românilor li se cere să prezinte comunicări în limbi străine. Aceasta în timp ce oaspeții străini, dar și cetățenii români aparținând minorităților naționale își comunică studiile în limba maternă. Intelectualii români cunosc umilința de a trebui să plătească editurile, împinse la marginea falimentului de o politică fiscală anti-culturală, pentru publicarea operelor lor, în loc ca acestea să le plătească prețul creației astfel stimulând-o.

În UE România este singura țară (alături de Bulgaria) care a acceptat verificarea externă a uneia dintre principalele puteri ale statului, justiția. Dincolo de faptul că aceasta este o discriminare umilitoare, se pune întrebarea dacă românii sunt chiar singurii europeni incapabili să își gestioneze probleme care țin exclusiv de domeniul suveranității naționale?

Străinii care în țara lor oferă mită funcționarilor publici sunt considerați acolo infractori. Aceiași străini sunt tratați ca eroi în slujba interesului național dacă obțin avantaje în România prin mituirea funcționarilor publici sau a demnitarilor români.

Prețurile în România au ajuns să fie exprimate în Euro; ceea ce nu numai că subminează încrederea în moneda națională dar răpește românilor una dintre dimensiunile identității lor naționale și un alt suport al demnității lor naționale. Aceasta în timp ce intrarea României în spațiul Schengen este refuzată iar cea în spațiul Euro nici măcar nu este luată în discuție. În schimb i se cere României să accepte a fi un ghetou al minorității rome, nedorite în Europa, sau să mențină ridicat cursul leului spre a facilita importurile din statele zonei euro. Importuri de care cu greu pot beneficia medicii, profesorii, inginerii, artiștii români etc., în condițiile unor salarii modeste și acelea erodate de inflație.

Pornind de aici, cu intuiția și perspicacitatea specifice grupului socio-profesional pe care îl alcătuiesc, intelectualii au descifrat și conștientizat mai mult decât oricine altcineva realitatea unei Românii eșuate, a unei națiuni în curs de disoluție, a unui stat decăzut la nivel de protectorat, de teritoriu sub mandat, de cvasi-colonie. Pe cale de consecință ei cer redeșteptarea națiunii și reafirmarea independenței sale; reabilitarea democrației naționale și apărarea drepturilor României în contextul unei ordini democratice europene și globale.

Președintele României are datoria de a reda intelectualității demnitatea: materială și morală; națională și internațională. Dacă siguranța lor existențială intră în competența guvernului, siguranța spirituală, culturală, morală, națională sunt de domeniul Președintelui. Recuperarea demnității nu cere prea mulți bani. Ea reclamă însă „prezidențiabilitatea” ținutei celui care sintetizează și simbolizează națiunea, precum și priceperea acestuia în a promova interesul național românesc și a face respectată România în relațiile internaționale.”

CANDIDATUL CARE SUBSCRIE ACESTUI MESAJ ARE VOTUL MEU!

7. Mesaj către mediile academice

„Dintr-un popor cu un înalt grad de educație și instrucție românii au devenit o comunitate de analfabeți funcțional. După discuții sforăitoare despre România educată, s-a obținut o Românie complet needucată, cu un tineret care nu își știe trecutul, nu își vede viitorul decât în străinătate și nu este interesat nici de cunoașterea nici de păstrarea identității sale naționale. Un număr mare de tineri deopotrivă agresivi și depresivi, temerari și defetiști, narcisiști și autiști, suficienți și timizi, trec printr-un proces școlar care îi informează dar nu îi formează și îndoctrinează în loc să îi educe.

Școala românească a ajuns o sinecură politică, un instrument de alienare în masă bine pus la punct, „curat meșteșug de tâmpenie” (cum spunea Ion Creangă despre școala premodernă), care, după ani de falsă învățare, livrează societății niște humanoizi spălați pe creier care habar nu au de propria istorie, geografie, limbă și literatură, numai buni ca material de construcție a unei „noi normalități globale” opuse adevărului, naturii și culturii.

Elevii români învață din manualele noi școli românești de azi că mama și tata sunt „opresori”, că este bine să-și abandoneze familia și să părăsească domiciliu familial pentru a fi astfel liberi, să își dezvolte personalitatea revoltându-se împotriva celor care le dau teme de studiu sau îi pun să învețe. Cu asemenea deprinderi și convingeri, cu astfel de false adevăruri și lacune de cunoaștere, invadează apoi universitățile în căutare de diplome, iar nu de cunoștințe.

Problema reformei învățământului este de competența Guvernului, iar nu a Președintelui Republicii. Nu este mai puțin adevărat, însă, că degradarea școlii românești de toate nivelele, reprezintă o amenințare la adresa viitorului românilor, a securității naționale, a independenței și suveranității statului. Or, garantarea acestor valori amenințate constituie obiectul rolului constituțional al Președintelui. Evident, este un rol pe care îl îndeplinește cu instrumentele moral-politice de care dispune; respectiv cu arma cuvântului, a credibilității și respectului încredințată lui prin votul popular.

Dacă Președintele Republicii nu are competența de a lua decizii care să rezolve problemele învățământului românesc, îndatorirea lui primă este aceea de a identifica și defini problemele respective, știut fiind faptul că de definirea corectă a problemei depinde soluționarea ei corectă.

Dintr-un serviciu public și de interes public, în România școala a devenit o afacere. În special în învățământul universitar, instituțiile de învățământ funcționează ca fabrici de diplome fără acoperire, numărul lor crescând fără vreo legătură cu nevoile societății.

Se poate spune și că învățământul românesc s-a oligarhizat, diferite grupuri de interese controlând în folos propriu segmentele sale cele mai strategice. Programele școlare se construiesc pentru a da satisfacție fie ambițiilor personale ale unor falși profesori fie exigențelor străinătății care vizează dominarea națiunii române inclusiv prin impunerea unor modele educaționale incompatibile cu identitatea sa culturală și cu tradițiile ei.

Mulți profesori vorbesc și scriu neclar, pentru că gândesc neclar, și gândesc neclar pentru că nu au reușit nici ei să înțeleagă și să asimileze materiile predate. Diferența dintre un practician și un profesor este aceea că practicianul știe să soluționeze cazuri concrete, fără a putea generaliza, abstractiza, teoretiza și esențializa. Diferența între un cercetător și un profesor este că cercetătorul generalizează, teoretizează, abstractizează și esențializează pentru el, în timp ce profesorul poate să transmită cunoștințele respective și altora; în special profanilor. La încadrarea școlilor cu profesori aceste nuanțe sunt ignorate.

Mai mult, aprecierea profesorilor se face pe criterii cantitative, iar nu calitative. Frecvent, aceste criterii măsoară activitatea de cercetare, când învățământul are nevoie de profesori, iar nu de cercetători.

Studiile de licență nu pun bazele generale ale cunoașterii într-o profesie, pentru ca apoi masteratul să permită specializarea într-o ramură sau alta a acesteia, ci transmit informații în vrac, după care totul se reia cu masteranzi admiși fără a se ține seama că nu au cunoștințele elementare de natură a le permite aprofundări în cadrul unei forme de învățământ de nivel superior. Dacă școlile doctorale sunt academii ale plagiatului, masteratele sunt forme fără fond care scot pe bandă rulantă produse intelectuale inferioare celor de la finalul licenței.

Doctoratul, dintr-o procedură de consacrare a devenit un alt nivel de școlarizare, la terminarea căruia diplomele primite certifică nu maturitatea profesională și creativitatea celui în cauză, ci … „măiestria plagiatului”.

Dacă rezultatele examenului de bacalaureat oferă motive pentru a combina comicul cu disperarea, în ierarhia școlilor lumii, universitățile din România nu pot concura nici cu cele chineze sau indiene.

Președintele Republicii, odată identificată lista problemelor, este ținut să animeze dezbateri publice la nivel de specialiști, apte să ducă atât la conștientizarea nevoilor cât și la proiectarea soluțiilor. La nivelul președinției nu poate fi inițiată o lege privind reforma învățământului românesc, dar poate fi realizată o propunere coerentă și comprehensivă de reformă – ce instituții de învățământ să rămână, cu ce profil și ce cifră de școlarizare, ce programe, ce forme de studiu, ce criterii de absolvire, ce criterii de selecționare a profesorilor, ce criterii de performanță etc. Unii președinți și-au propus să o facă dar nu au dus lucrurile până la capăt întrucât au rămas prizonierii partizanatelor de tot felul. Ținta poate fi atinsă de un Președinte care este deasupra partidelor și este liber de gâlcevile lor egoiste, precum și de unul care are ca stea polară interesul României, iar nu dorința de a face din școala românească un alt instrument geopolitic calibrat conform dictatelor externe.”  

CANDIDATUL CARE SUBSCRIE ACESTUI MESAJ ARE VOTUL MEU!

Va urma: în episodul următor vor fi prezentate mesajele către locuitorii principalelor regiuni ale țării – moldoveni și bucovineni, ardeleni și maramureșeni, bănățeni și crișeni, munteni, olteni și dobrogeni.