Fost ministru MAE, Adrian Severin: „Inițiativa centura și drumul: Un concept care transformă ordinea mondială”

Conferința grupului de reflecție „Drumul maritim al mătăsii în secolul XXI”

Guangzhou, 25 noiembrie 2024

INIȚIATIVA CENTURA ȘI DRUMUL: UN CONCEPT CARE TRANSFORMĂ ORDINEA MONDIALĂ

Discursul prof. dr. Adrian Severin, fost vice-prim ministru și ministru al afacerilor externe al României, fost președinte al AP-OSCE, fost europarlamentar

Anul acesta (2024) se aniversează zece ani de la lansarea de către China a Inițiativei strategice privind reconectarea lumii contemporane printr-o rețea de infrastructuri care să reia și actualizeze concepția aflată cândva la baza celebrului „Drum al mătăsii”.

Vechiul drum a constituit o tentativă de globalizare ivită în plin Ev Mediu, înaintea globalizării integrale de mai târziu. El a fost fragmentat, până a fi adus la irelevanță, succesiv de luptele dintre imperiile coloniale europene rivale, de emergența ambițiilor naționale și a statelor-națiune, precum și de contradicțiile specifice Războiului rece, cu ideologizarea relațiilor internaționale aflată printre izvoarele acestuia.

Stirile PROTV

Documentele pe care românii trebuie să le depună neapărat la ANAF până vineri, 20 decembrie

RomaniaTV

ULTIMA ORĂ: 1.000 de lei în plus pentru fiecare angajat din 2025

Acum zece ani, China a reluat vechiul concept denumindu-l „Inițiativa drumului și centurii”.  Ideea centrală a Inițiativei este că pacea globală nu poate dura decât într-o lume a echilibrului și armoniei, care se poate obține prin dezvoltare globală, la rândul său realizată prin interconectivitate, solidaritate și respect al diversității.

Cu privire la dezvoltare, ca temelie a păcii interne și externe, conceptul chinez formulează un principiu și anume acela potrivit căruia „prosperitatea ta este prosperitatea mea”, și  identifică trei obstacole în calea dezvoltării, respectiv deficitul de finanțare, deficitul de infrastructură și deficitul de forță de muncă superior prelucrată. Depășirea acestor obstacole, fapt care reprezintă ținta Inițiativei D&C, ar urma să conducă și la depășirea altor câtorva crize care amenință lumea. Este vorba despre criza energetică, cea alimentară și cea de mediu. Toate pot fi soluționate prin promovarea de proiecte comune circumscrise de filosofia avantajului reciproc.

Desigur, unii, și este vorba în special de rivalii strategici ai Chinei, vor susține că în spatele acestei imense inițiative chineze care are și capacitatea și ambiția de a fi un factor (trans)formator al ordinii globale, se ascunde dorința Beijingului de a accede la statutul de superputere mondială aptă a-și impune interesele proprii, la nevoie chiar prin forță, în afară, și prin opresiune, în interior. La urma urmelor, hegemonismul este la fel de rău și de inacceptabil indiferent dacă se promovează cu tancul sau cu bolul de orez, cu portavionul sau cu creditul financiar.

La asemenea concluzii se poate ajunge mai cu seamă dacă inițiativele chineze se citesc prin ochelarii culturii euro-atlantice. Desigur, China are deziderate teritoriale și nu exclude recursul la forța militară pentru apărarea și promovarea lor.

Spre deosebire de actorii Atlanticului, însă, pentru care puterea armată, cel puțin ca amenințare, este primul recurs și constituie argumentul de la care se pleacă în disciplinarea relațiilor internaționale, pentru o națiune precum cea chineză, tradițional neexpansionistă și formată în concepția filosofică orientală a armoniei interne și universale, războiul este ultimul recurs. Dacă pentru membrii NATO, de pildă, care încearcă să ghicească mișcările viitoare ale Chinei, la război se recurge ori de câte ori este posibil, pentru elitele chineze la război se face apel numai atunci când este indispensabil. De aceea, valoarea pacifistă atașată Inițiativei aniversate acum la Beijing este credibilă, chiar dacă trebuie să rămânem conștienți că orice superputere are, în ultimă instanță, un comportament specific, spre care împinge raportul de forțe în care se află cu ceilalți.

Ceea ce China, ca putere globală emergentă, ar trebui să evite cu orice preț este ca să se transforme, prin efectul confruntării  cu provocările euro-atlantice, dintr-o putere soft într-o putere hard, dintr-o putere pacifistă într-o putere războinică, dintr-o putere multilateralistă într-o putere unilateralistă, dintr-o putere integratoare într-una exclusivistă, dintr-o putere egalitară într-una inegalitară, dintr-o putere tolerantă într-una intolerantă, dintr-o putere pragmatică într-una ideologizată, dintr-o putere conservatoare într-o putere revizionistă, dintr-o putere legitimistă într-una turbulentă.

Superputerea globală hard sapă tranșee, în timp ce cea soft construiește poduri.

Superputerea globală hard ridică ziduri, în timp ce superputerea soft construiește coridoare pentru comunicare.

Cea hard sancționează; cea soft asociază.

Cea hard exclude; cea soft include.

Cea hard sfârșește în narcisism; cea soft rămâne smerită.

China nu ar trebui să răspundă complexului euro-atlantic de superioritate cu un complex de inferioritate, ci cu o seninătate demnă.

Până acum, China a reacționat la obsolitele politici de izolare și descurajare ale Occidentului global prin promovarea solidarității intereselor și a strategiei de dezvoltare globală prin proiecte comune.

China NU ar trebui să sancționeze, să excludă, să frâneze proiectele altora ori să impună celorlalți cum să acționeze în conformitate cu propriile-i priorități. Aceasta este gândirea euro-atlantică și comportamentul euro-atlantic, care concentrează puterea pentru a se opune și a limita o altă putere – aceasta este „the rule of power” / „guvernarea puterii”, opusă „the rule of law” / „guvernării legii” – , dreptul forței prevalând în cele din urmă asupra forței dreptului. Fiecare bază militară americană din străinătate este o bucată de teritoriu extrasă de sub controlul suveran al unui alt stat, acesta din urmă fiind în cele din urmă obligat să urmeze agenda geopolitică americană. Tensiunea intrinsecă a unui astfel de tip de relație internațională subminează securitatea tuturor părților, deoarece securitatea este indivizibilă.

De la China se așteaptă să pună pe harta lumii nu baze militare, ci parteneriate economice și proiecte tangibile care să răspundă așteptărilor și să promoveze aspirațiile națiunilor gazdă, trasând astfel rute optime pe care actorii locali, regionali și globali le vor considera singurele potrivite pentru a fi urmate. Urmate potrivit propriei lor voințe care asociază și reconciliază alegerea subiectivă cu necesitatea obiectivă. Aceasta este diferența dintre o strategie soft rațională și pozitivă, ghidată de logica jocului Wei qi / go, și strategia hard ghidată de logica confruntării, caracreristică jocului de șah. Aceasta din urmă se referă la transformarea puterii în regulă de guvernare – „domnia puterii”. Prima constă în a pune pe fiecare în poziția de a-și atinge propriile obiective într-un mod care să corespundă intereselor celorlalți sau, cel puțin, să nu pună în pericol interesele celorlalți.

Vechii romani, care se presupune că sunt strămoșii poporului meu, obișnuiau să facă diferența între imperium (care însemna puterea de a-ți impune voința asupra celorlalți, prin forță, dacă este necesar) și auctoritas (care însemna puterea de persuasiune susținută de credibilitatea personală, pricepere și respectabilitate). Centrele de putere din viitoarea Pax Sinica ar trebui să fie înzestrate cu auctoritas, adică cu autoritate morală, mai degrabă decât cu imperium, adică puterea de a impune.

Dacă SUA și-au legat securitatea de investițiile în complexul militar-industrial, China a încercat emanciparea prin investiții sustenabile în sectorul economic. De aceea proiectul de ordine mondială a Chinei este unul economic și nu militar. În acest sens, avem de-a face cu concursul dintre ordinea militară și ordinea economică, dintre strategia escaladării războaielor și strategia consolidării păcii, între geopolitică și geoeconomie.

Este adevărat că, prin promovarea platformei sale geoeconomice, China va obține un anumit confort geopolitic, dar nu va fi dispusă și nici capabilă să abuzeze de acest confort dacă proiectele sale economice vor fi adoptate de majoritatea globală și, astfel, gestionate în comun și pentru profitul comun al membrilor acesteia din urmă.

La scurt timp după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, secretarul de stat american John Foster Dulles a propus o strategie denumită „lanțul insulelor estice”. Potrivit acesteia, pentru a controla URSS și China, SUA ar fi trebuit să stabilească baze militare în mai multe insule din Pacificul de Vest, de-a lungul coastei estice a Asiei, și anume insulele Kurile, arhipelagul Japoniei, insulele Ryukyu, Taiwan și Filipine. Ulterior, au fost concepute alte două lanțuri paralele, cea mai estică incluzând Hawaii. În prezent, planificatorii politici americani vorbesc despre lanțurile numărul patru și cinci, dar în Oceanul Indian și nu în Pacific.

China răspunde cu porturile sale terestre Chengdu, Chongqing, Wuhan sau Guangzhou, de unde pleacă mărfuri pentru a ajunge în 227 de orașe din 25 de țări europene. Alte destinații sunt în Africa, Asia și America Latină.  Pentru o strategie care nu se opune celei americane, ci pur și simplu o ocolește, vorbesc proiectele portului Chancay din Peru și Pireu din Grecia.

Un proiect important similar ar trebui să implice portul românesc Constanța, la Marea Neagră, care ar permite mărfurilor venind din Asia Centrală, prin Marea Caspică și Caucazul de Sud, să ajungă, pe Dunăre, în inima Europei și chiar în portul Rotterdam, pe fluviile Main și Rin.

Acesta este un alt motiv pentru care China ar trebui să se implice în găsirea unei soluții fezabile și durabile apte a permite încheierea războiului ucrainean, oferind ulterior sprijin pentru reabilitarea postcriză tuturor statelor est și central europene afectate de ea, nu numai din punct de vedere economic, ci și din perspectiva securității geopolitice.

China este în mod evident inițiatorul proiectului Belt and Road. Nimeni nu poate nega acest lucru. Următorul pas al Chinei este să facă din această inițiativă un proiect comun pentru toți cei cărora le aduce speranța dezvoltării, păcii, securității, stabilității, libertății și demnității.

Este de datoria celor care înțeleg importanța frumuseții transformatoare a acestui „proiect al secolului” născut în „secolul Asiei”, să sprijinim China în acest sens. Am putea și ar trebui să o facem acționând ca și cum D&C nu ar fi o simplă viziune chineză, ci un proiect comun al unui destin comun, inspirat de înțelepciunea milenară chineză.