Prima pagină » National » Forţele de ordine au asigurat protecţia unor interlopi, susțin reprezentanţii sindicatelor poliţiei
Forţele de ordine au asigurat protecţia unor interlopi, susțin reprezentanţii sindicatelor poliţiei

Forţele de ordine au asigurat protecţia unor interlopi, susțin reprezentanţii sindicatelor poliţiei

09 aug. 2020, 11:25,
în National

Cosmin Andreica, liderul sindicatului poliţiştilor ”EUROPOL” a vorbit, la Digi24, despre situaţia din Poliţie şi despre relaţia cu clanurile interlopilor, prin prisma modului în care poliţiştii au acţionat la priveghiul lui Emi Pian, liderul clanului Duduianu.

Ţin să vă mărturisesc că inclusiv pe grupurile de poliţişti a fost o mâhnire după ziua de ieri, a fost o frustrare şi a fost o revoltă din partea poliţiştilor.

A fost inacceptabil să vedem acel ”spectacol” în care zeci de membri ai forţelor de ordine n-au făcut altceva decât să asigure protecţia unei familii de interlopi.

Ce încearcă autorităţile să transmită prin astfel de gesturi?

Astăzi am văzut că autorităţile le-au pus la dispoziţie celor care participă la această ceremonie măşti şi dezinfectant, în condiţiile în care ei în continuare încalcă legea, fiind un număr mai mare de 50 de persoane la acel eveniment privat, aşa cum a fost el denumit.

Noi suntem nemulţumiţi şi frustraţi de această atitudine, pentru că în momentul în care colegii noştri vor fi puşi în situaţia de a aplica legea, cetăţenii le vor arunca în faţă această acţiune”, a declarat Cosmin Andreica, pentru Digi 24.

Liderul de sindicat spune că situaţia de la priveghi a fost, sub o formă sau alta, produsă de către mai-marii Poliţiei Române.

”Ştim că au fost interpretări referitoare la faptul că, fiind vorba despre o ceremonie şi despre o categorie din societate care are astfel de tradiţii, ar fi inoportun să se intervină pentru dispersarea mulţimii, în aşa fel încât să se limiteze numărul participanţilor la acel eveniment.

Până la urmă, concluziile şi efectele acestei mulţimi, acestei aglomerări care a avut loc în aceste zile acolo, le vom vedea peste probabil două săptămâni, pentru că acolo a fost o adevărată bombă epidemiologică”, spune Andreica.

Liderul de sindicat a vorbit şi despre cazurile în care poliţiştii sunt intimidaţi sau ameninţaţi de clanurile interlope.

Andreica a amintit despre un poliţist căruia i s-a incendiat locuinţa, fiind în concediu de odihnă, alţi poliţişti cărăra li s-au dat foc autoturismelor personale şi alte exemple de intimidare.

”Aceste cazuri ar trebui să fie principala preocupare a structurilor din MAI pentru a găsi metodele necesare pentru a-i proteja.

Pentru că altfel, vom vedea tot mai mulţi poliţişti care vor ceda în faţa acestei lupte de gherilă cu infractorii, cu traficanţii de carne vie, cu traficanţii de ţigări şi alte produse de contrabandă şi cu traficaţii de droguri, pentru că aceştia au foarte mulţi bani la dispoziţie şi mijloace de intimidare”, a explicat Cosmin Andreica.

Bugetul.ro
Plecarea lui Dorinel Umbrărescu s-a produs în mod oficial. Drumarul din județul Bacău și-a luat la revedere de la oamenii din zona Buzăului
redactia.ro
Cine este Smărăndița, noua șefă de la Guvern. Tânăra a fost numită de Ilie Bolojan într-o funcție de conducere
Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
a1.ro
Gestul neobișnuit făcut de Emmanuel Macron față de Printesa Kate, în timpul vizitei istorice din Marea Britanie
Playtech.ro
Amenzi automate pentru șoferii români. O schimbare importantă intră în vigoare în Bulgaria, din acest weekend
observatornews.ro
Criminalul Andei, căutat de 400 de oameni. A violat în trecut o fetiță de 13 ani, dar n-a făcut închisoare
Playsport.ro
Vremea, la extreme. ANM a emis avertizări de vreme rea! Singurele două judeţe în care canicula persistă azi
Evz.ro
Andreea Marin a rămas singură. Relația s-a destrămat
realitatea.net
Ce temperatură trebuie să setezi la frigider când afară e caniculă. Trucul prin care să scazi factura la curent
SportpeSurse
Înțelegerea făcută de Donald Trump aruncă lumea în aer
Playtech.ro
Bani de la stat pentru plata facturilor la energia electrică: Veniturile luate în considerare. Cum se face calculul
Dailybusiness.ro
Ce îi supără cel mai tare pe românii care călătoresc cu avionul: schimbările de zbor şi dificultatea de a contacta call center-ul
RomaniaTV
Premierul Ilie Bolojan anunţă AL DOILEA pachet de măsuri de austeritate. E cutremur!
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
A murit părintele Ioan Mihai Măriuță. Avea doar 35 de ani. Preotul a lăsat în urmă o tânără soție și doi copii. Era un om cum rar se mai găsește!
redactia.ro
Cine este tânăra ucisă de fostul iubit după ce i-a incendiat casa. Victima a fost rapită și în februarie de ucigaș
ego.ro
I-a spus aceste cuvinte surorii ei mai mari, iar după câteva ore, s-a sinucis, din cauza examenului de evaluare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 iulie 2025
09 iulie 2025