Prima pagină » Economic Local » Fonduri europene de 1,4 milioane de euro vor fi plătite tinerilor fermieri din Iași
Fonduri europene de 1,4 milioane de euro vor fi plătite tinerilor fermieri din Iași

Fonduri europene de 1,4 milioane de euro vor fi plătite tinerilor fermieri din Iași

12 mart. 2022, 02:00,
Raluca Costin în Economic Local

Fonduri europene de 1,4 milioane de euro vor încasa tinerii fermieri din Iași de la AFIR. Instituția a demarat plățile către beneficiarii măsurilor 6.1-Instalarea tinerilor fermieri și 6.3- Dezvoltarea fermelor mici

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) demarează noi plăți către tinerii fermieri din Iași. Astfel, 23 de beneficiari din județul Iași, care au accesat fonduri europene pentru dezvoltarea fermelor mici și instalarea ca tineri fermieri, vor primi în conturi 1,4 milioane de euro. Plățile efectuate de AFIR sunt realizate în baza contractelor de finanțare încheiate de beneficiari cu Agenția la finalul anului 2021. Agricultorii au încasat fonduri nerambursabile în valoare de 15.000 de euro pentru dezvoltarea micilor afaceri din mediul rural. Ieșenii primesc 40.000 sau 50.000 de euro pentru a se instala ca tineri fermieri.

Trebuie să aibă maxim 40 de ani împliniți înainte de instalarea ca tineri fermieri. Banii îi primesc în două etape, respectiv 75 la sută din sumă la semnarea contractului de finanțare și restul după ce respectă planul de afaceri, timp de maxim 3 ani. Aceștia vor investi banii în afaceri apicole, ferme zootehnice sau în sere cu legume.

Tinerii fermieri din Iași primesc fonduri europene de la AFIR

Fondurile europene de maximum 70.000 de euro pentru tinerii fermieri au fost rapid epuizate în sesiunea de depunere deschisă în anul 2021. Din Iași au fost depuse 72 de cereri de finanțare, cu o valoare de 4 milioane de euro, iar la nivel național au fost înregistrate 4.302 solicitări din partea potențialilor beneficiari din toată țara. Sumele solicitate de beneficiarii din Iași sunt cuprinse între 40.000 și 70.000 de euro pentru fiecare proiect depus. Înscrierile au început pe data de 27 august și aveau termen maxim 26 noiembrie 2021, ora 16:00, însă bugetul a fost epuizat mult mai rapid și s-a închis sesiunea.

În total, AFIR a primit online 4.302 cereri de finanțare, din care 3.383 de solicitări de finanțare au fost depuse de tinerii fermieri din toată țara, iar alte 919 cereri de finanțare au fost depuse de tinerii din zona montană. Submăsurile 6.1 și 6.3 sunt printre cele mai accesate programe de finanțare derulate de AFIR.

Fermierii pot achiziționa și utilaje agricole, cu fonduri europene

Ieșenii vor să schimbe utilajele vechi cu altele noi, moderne, și le achiziționează cu fonduri europene în valoare de 1,3 milioane de euro. Fermierii au depus cererile de finanțare în anul 2021, sumele solicitate de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) fiind cuprinse între 100.000 și 200.000 de euro. Agricultorii din Iași au cerut banii europeni în submăsura 4.1–Sector achiziții simple de utilaje agricole și/sau irigații, drenaj, desecare la nivelul fermei (vegetal) și 6.1–Instalarea tinerilor fermieri. Fermierii din Iași vor putea achiziționa utilaje agricole produse la Holboca.

Un afacerist ucrainean va muta în acest an, la Iași, fabrica de utilaje agricole. Decizia de a muta cât mai repede fabrica a fost luată pe fondul războiului din Ucraina. Astfel, și tinerii fermieri din Iași, care accesează fonduri europene de la AFIR, vor putea achiziționa aceste utilaje agricole.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`