Clubul spaniol de fotbal FC Barcelona a anunţat miercuri că alţi trei jucători din lotul său, Gavi, Samuel Umtiti şi Ousmane Debele, s-au infectat cu Covid-19, informează presa iberică, citat de agerpres. Cei trei au fost confirmaţi pozitiv în urma testelor de laborator ale căror rezultate au fost comunicate miercuri.
Gavi, Umtiti şi Dembele se alătură astfel celorlalţi patru fotbalişti ai grupării catalane aflaţi deja în izolare din cauza coronavirusului: Clement Lenglet, Alejandro Balde, Dani Alves şi Jordi Alba.
Ousmane Dembele, care a profitat de vacanţa de iarnă pentru a se căsători, a lipsit de la antrenamentul efectuat marţi după-amiază de jucătorii Barcei, după ce i-a informat pe medicii clubului său că se simte rău.
În urma noilor cazuri de Covid-19, antrenorul Xavi Hernandez are şi mai puţine opţiuni de a forma o echipă în vederea meciului cu Mallorca, programat pe 2 ianuarie, când este programată următoarea etapă din Premier League. Pe lângă pierderile cauzate de Covid-19, FC Barcelona are probleme de lot generate de accidentări şi suspendări.
Zece recorduri în fotbalul mondial în 2021 au fost doborâte de Cristiano Ronaldo și Lionel Messi
Anul care se încheie a fost bogat în noi recorduri în fotbalul mondial. Pentru Cristiano Ronaldo, acest an a fost unul deosebit. El a depășit două dintre cele mai importante recorduri mondiale: cel privind numărul de goluri pentru o echipă națională și cel al numărului de goluri în meciuri oficiale, relatează Mediafax.
În plus, portughezul și-a însușit o sumedenie de recorduri europene, contabilizând un total de 7 noi performanțe mondiale sau europene în 2021. Lionel Messi a depășit, de asemenea, două recorduri mondiale, pentru golurile marcate la un singur club și într-un singur campionat național și, în plus, a devenit cel mai bun marcator la nivel de echipe naționale sud-americane.
Toate aceste recorduri bătute de Messi i-au aparținut anterior lui brazilianului Pele, care, astfel, a pierdut în 2021 majoritatea realizărilor sale remarcabile, pe care le-a deținut timp de aproximativ o jumătate de secol.
Lista cronologică a noilor recorduri din 2021, întocmită de Federața Internațională de Istorie și Statistica Fotbalului (IFFHS):
Lionel Messi – 06 ianuarie 2021 – Cel mai mare număr de goluri marcate pentru un singur club (Barcelona) – 672. Vechiul record îi aparținea lui Pele, cu 646 de reușite, pentru Santos.
Cristiano Ronaldo – 27 februarie 2021 – Total goluri marcate în partide oficiale – 802. Recordul anterior deținut de Pele, cu 766.
Kazuyoshi Miura – 10 martie 2021 – Primul jucător care a jucat în meciuri oficiale în 5 decenii diferite.
Lionel Messi – 22 aprilie 2021 – Cele mai multe goluri marcat într-o singură ligă (Spania – La liga) – 474, recor deținut tot de Pele, cu ¬469, în Paulista.
Jude Bellingham – 13 iunie 2021 – A egalat recordul lui Jetro Willems, pentru cel mai tânăr jucător debutant la un Campionat European – 17 ani și 349 de zile.
Cristiano Ronaldo 15 iunie 2021- Record de participări la un Campionat European – 5.
Cristiano Ronaldo – 15 iunie 2021 – Record de goluri marcate la un Campionat European – 14, cel vechi fiind deținut de Michel Platini, cu 10 reușite.
Cristiano Ronaldo – 23 iunie 2021 – Egalarea recordului de goluri marcate într-o singură ediție a Campionatului European, inclusiv în preliminarii – 16, deținut alături de Davor Šuker.
Cristiano Ronaldo – 23 iunie 2021 – Număr de goluri la echipa națională – 115. Dețiut anterior de Ali Daei, cu 109 reușite.
Italia – 5 septembrie 2021 – Neînvinsă timp de 37 de meciuri, record deținut anterior de Brazilia și Spania, cu 36 de meciuri.
Lionel Messi – 9 septembrie 2021 – Record de goluri marcate la nivelul unei echipe naționale sud-americane – 80, deținut anterior de Pele, cu 78.
Ronnie Brunswijk – 21 septembrie 2021 – Cel mai bătrân jucător într-un meci internațional, la egalitate cu George Weah – 60 ani și 198 zile.
Cristiano Ronaldo – 9 octombrie 2021 – Record european al numărului de selecții la echipa națională 184, record dețunut anterior de Sergio Ramos, cu 181 de seecții.
Cristiano Ronaldo – 20 octombrie 2021 Record de participări în competițiile europene de club – 189 de meciuri, record anterior deținut de Iker Casillas cu 187 de meciuri.