Prima pagină » Local » Focar nou de Covid-19 în municipiul Iași. Un pacient a decedat în secția Anestezie și Terapie Intensivă
Focar nou de Covid-19 în municipiul Iași. Un pacient a decedat în secția Anestezie și Terapie Intensivă

Focar nou de Covid-19 în municipiul Iași. Un pacient a decedat în secția Anestezie și Terapie Intensivă

09 oct. 2020, 13:56,
în Local

Direcția de Sănătate Publică Iași informează cu privire la apariția unui focar Covid-19 în Județul Iași, vineri, 9 octombrie 2020.

  1. SPITALUL CLINIC DE URGENȚE ”PROF. N.OBLU – Neurochirurgie 1 – 4 pacienți

„Măsuri luate:

Un pacient a decedat în secția ATI, unul a fost transferat in judetul Neamț și 2 pacienti sunt supravegheați în zona Covid a spitalului. Pacienții contacți direcți au fost izolați urmând a fi retestați.”, potrivit DSP Iași.

Cazuri Covid-19 la nivelul județului Iași

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până astăzi, 08 octombrie 2020, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 6296 cazuri cu persoane infectate cu Covid-19 (cu 181 de cazuri în plus faţă de ziua precedentă).

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 3204 au fost externate (cu 20 de persoane externate în plus faţă de ziua precedentă).  În judeţul Iaşi în ultimele 24 de ore s-au înregistrat doua decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 172.

Referitor la gradul de ocupare al paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, astăzi, 08 octombrie 2020, erau ocupate 436 de paturi, din care 23 sunt paturi ATI. Conform datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, astăzi, 08 octombrie 2020, un număr de 1083 de persoane se află în izolare, iar 1052 de persoane sunt carantinate la domiciliu.

Activităţi în sistem integrat în judeţul Iaşi pentru prevenirea şi limitarea infectării cu Covid-19

În data de 8 octombrie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate în sistem integrat, noi acţiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activităţile desfăşurate în cele două zile au participat peste 280 de poliţişti, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului.

Astfel, au fost verificate 165 de societăți comerciale şi au fost verificate 35 de mijloace de transport, fiind legitimate peste 800 de persoane.

În urma neregulilor constatate pe parcursul acţiunilor au fost aplicate 227 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 32.025 de lei, dintre care 214 pentru nerespectarea măsurilor de proetcţie individuală, iar 12 conform Legii nr. 61/1991.

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Reamintim că, în conformitate cu prevederile Hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă nr.13/31.08.2018 portul măştii de protecţie este obligatoriu pe raza întregului judeţ, inclusive în spaţiile deschise, sancţiunea pentru această abatere fiind cuprinsă între 500 şi 2500 lei.

Cazuri Covid-19 la nivel național

Până astăzi, 9 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 148.886 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 

114.792 de  pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.186 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 5.299 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 08.10.2020 (10:00) – 09.10.2020 (10:00) au fost raportate 52 de decese (24 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Hunedoara, Iași, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria 50-59 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani.

51 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.772. Dintre acestea, 613 sunt internate la ATI.  

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`