Florin Ristei a vorbit despre iubita sa Naomi Hedman în podcastul lui Speak. Artistul a spus din ce face bani aceasta și cum reușește ca în doar două zile să câștige cât face el într-o lună. Cântărețul s-a cunoscut cu frumoasa mulatră anul trecut, la X Factor.
Naomi i-a căzut cu tronc și, pentru a fi alături de iubitul ei, mulatra și-a făcut permis de ședere în țara noastră.
Ce spune Florin Ristei despre veniturile pe care le are Naomi Hedman
Potrivit lui Florin Ristei, Naomi Hedman stă foarte bine din punct de vedere financiar. Tânăra este implicată în mai multe proiecte, cum ar fi pozatul și shoooting-ul pentru branduri renumite în lume, din care câștiga bani frumoși.
“Ea s-a mutat aici, are adresă la mine. Are permis de ședere pe cinci ani. A început să înțeleagă românește, prinde cuvintele… Se face un an de când nu a mai plecat. Bine… a mai plecat când a avut job, dar job zilnic nu a avut.
A terminat cu jobul înainte de pandemie și s-a închis acolo ce făceau. Când mai are din astea de model, de cântat, de ceva… se duce.
Câștigă în două zile cât câștig eu într-o lună și gata. Pozează la brand-uri și face shooting-uri două, trei zile. A fost prin Suedia ultima dată. A luat… nici nu știu dacă pot să zic cât a luat. Se iau bani buni dacă ești un model ok și pentru branduri mari.
Dacă faci una, două din astea pe lună stai liniștit și n-ai nicio treabă. Și eu… în fiecare zi de la 8 la 12, seara… aia e!”, a declarat Florin Ristei în cadrul podcastului găzduit de Speak.
Florin Ristei a recunoscut că nu ar fi putut pleca de la Londra
Juratul de la X-Factor a recunoscut că nu ar fi putut pleca de la Londra pentru a rămâne în București, așa cum a procedat partenera lui. Florin crede, însă, că Naomi s-a săturat deja de România. Cu prietenii din Marea Britanie, tânăra comunică doar prin telefon.
“Eu nu știu dacă aș fi făcut asta în locul ei. Adică să renunț la Londra pentru țara asta. Acum cred că e cam sătulă și de România, că o mai întreb cum i se pare aici.
Când ne mai ciondănim puțin, îmi dau seama cât îi este de greu, e pentru cineva străin. Ea se aude doar la telefon cu prietenii ei. E dubios să vii din Londra la toți ai noștri, în starea asta…
Pe ea o marchează atât de tare chestii din astea mici la oamenii pe care-i întâlnim. Și îi explic că asta e educația de la noi și stilul. E foarte mișto să vorbești cu altul care are altă cultură, altă educație. Am ajuns la concluzia că noi suntem cam la nivelul gândirii generației mamei ei.
Suntem cu o generație în urmă la gândire. Sunt chestii banale… să nu mai zic de rasism că am învățat o grămadă în ultimul an”, a mai spus Florin Ristei.