Florin Dumitrescu, după demisia de la Antena 1, a transmis un mesaj emoționant pentru soția sa, Cristina, de ziua ei de naștere. Celebrul chef a spus exact ce simte pentru partenera lui de viață. Florin Dumitrescu vorbește într-un filmuleț postat în mediul online despre soția sa, căreia îi mulțumește că îi e alături în perioada dificilă pe care o traversează. Luna trecută, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu și-au dat demisia de la „Chefi la cuțite”.
Florin Dumitrescu, după demiterea de la Antena 1: „Te iubesc și îți mulțumesc”
Chef Florin Dumitrescu și soția lui sunt căsătoriți de aproape zece ani, din 2014, și au împreună două fiice. Chiar dacă nu mai poate fi văzut la tv, cunoscutul chef continuă să fie activ pe rețelele sociale. Recent, acesta a transmis un mesaj online pentru soția lui, cu ocazia aniversării sale.
Bucătarul susține că singura bucurie pe care a avut-o în această toamnă este aniversarea soției și recunoaște că a avut ghinion în ultima perioadă. Mai mult, acesta menționează că se va revanșa deoarece au ratat o vacanță în Portugalia.
„Singurul moment din această toamnă care mă scoate la suprafață și îmi aduce bucurie și zâmbet este ziua ta! Mi-aș fi dorit să putem fi în Portugalia așa cum am planificat, dar din păcate ghinioanele au cam stat pe geaca noastră, promit să încerc să îți reproduc căldura pe care am fi trăit-o acolo. Te iubesc și îți mulțumesc că nu îmi dai drumul din brațe nici acum, când trăim ce trăim! Învățăm amândoi că frica nu are cum să învingă acolo unde este iubire! Te iubesc, Zelda! La mulți ani!”, a scris Florin Dumitrescu, pe Facebook.
Cum s-au cunoscut Florin Dumitrescu și Cristina
Chef Florin Dumitrescu și soția sa s-au cunoscut la un restaurant unde lucra fostul chef. Cristina venise la local ca să redacteze un material, iar atunci bucătarul i-a pregătit un desert special. Sunt împreună din 2010, iar patru ani mai târziu s-au căsătorit.
„Eu mi-am dorit dintotdeauna o relație cu femeia perfectă. Bineînțeles, perfecțiunea este diferită în accepțiunea fiecăruia. Eu am întâlnit-o pe a mea. Am știut că este ea din momentul în care a apărut, pentru că se cam oprise timpul în loc, era o atmosferă ca de film în perioada aceea în viața mea. Eu, boem, melancolic, artist, am privit-o pe ea, elegantă, frumoasă, strălucitoare, și mi-am dat seama că, dacă ea ar deveni iubita mea, aș putea să fac orice în viața asta, că totul este posibil. Și așa a fost. Mi-am găsit jumătatea și mă bucur că nu am lăsat-o să treacă pe lângă mine, iar de atunci și până azi, și în continuare, fac tot ce îmi stă în putință să mă iubească în fiecare zi la fel de mult și să o iubesc în fiecare zi la fel de mult. Noi trăim o poveste aparte!”, a spus Florin Dumitrescu.
Acum, Florin Dumitrescu, după demiterea de la Antena 1, a transmis un mesaj emoționant cu ocazia zilei de naștere a soției sale, Cristina.