Prima pagină » National » Florin Cîțu o să fie demis de la Senatul României, susține un analist politic

Florin Cîțu o să fie demis de la Senatul României, susține un analist politic

02 mai 2022, 12:24,
în National

Florin Cîțu ar putea fi demis de la Senatul României, este de părere analistul politic, Radu Tudor. Acesta explică faptul că sunt unele surse politice care i-au confirmat acest lucru.

Decizia de demitere a lui Florin Cîțu a fost comentată indirect și de Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL. Acesta a evitat să spună cu subiect și predicat acest lucru, dar a dat de înţeles că majoritatea îşi va spune cuvântul.

Florin Cîțu, demis de la Senatul României?

Radu Tudor consideră că Florin Cîțu va fi demis de la șefia Senatului României după ce a avut în spaţiul public mai multe poziționări împotriva alianței cu PSD. Jurnalistul consideră că decizia va fi luată pe data de 1 septembrie și că tot la acea dată, fostul președinte va fi dat afară şi din partid. Acesta argumentează viitoare posibilă decizie de a-l da afară din PNL pe Florin Cîțu. Potrivit statutului liberalilor, orice persoană care are politici împotriva partidului, poate fi sancționată și chiar exclusă din formațiune:

„Consecvent opiniilor sale împotriva coaliției PNL-PSD cu premier liberal, fostul Florin Cîțu lansează noi atacuri publice la majoritatea guvernamentală. Potrivit statutului PNL, cei ce exprimă opinii contrare deciziilor partidului în public pot fi sancționați, iar dacă recidivează se poate ajunge până la excluderea din partid. Este evident că spre acest scenariu se îndreaptă Cîțu. El mai are două luni de stat în funcția de președinte al Senatului, până la vacanța parlamentară. Potrivit unor surse politice, odată cu noua sesiune, de la 1 septembrie PNL va desemna un nou președinte al Senatului și-l va exclude din partid pe Cîțu”, scrie Radu Tudor pe blog.

Vă aducem aminte faptul că luni dimineață Florin Cîțu a transmis la un post radio faptul că nu este de acord cu alianța cu PSD și că este total împotriva firii o coaliție de acest fel. Fostul premier și președinte a mai explicat că și-a dorit să continue alianța cu USR dar nu s-a putut.

Ce spune PNL despre derapajul lui Florin Cîțu

Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL a evitat să răspundă la întrebarea dacă Florin Cîțu va fi schimbat de la șefia Senatului României. Totuși, Stroe a subliniat că o eventuală demitere este responsabilitatea partidului care poate vota acest lucru la prima ședință liberală care urmează să aibă lor peste două săptămâni. În altă ordine de idei acesta a transmis că actuala coaliție dintre PNL-PSD-UDMR funcționează și măsurile se pot vedea:

Ce pot să vă asigur că vom avea o guvernare stabilă. Asta este ce vor românii. Congresul PNL de acum o lună a confirmat pentru toată lumea că liberalii au ales altă cale. Ne-am asumat o responsabilitate într-o perioadă dificilă. La aceste întrebări nu poate răspunde decât partidul care l-a numit în funcție. Vă pot asigura că există o dezbatere democratică în PNL și o decizie în acest sens, dacă va fi, va fi votată de o majoritate. Nu sunt în măsura să apreciez comentariile lui Florin Cîțu, vă pot asigura că parteneriatul cu PSD este nelimitat, sunt rezultate concrete.

Revenind la conflictele dintre Florin Cîțu, Marcel Ciolacu și premierul Nicolae Ciucă, este bine de menționat faptul că ultimii doi au fost în vizită în Ucraina fără Florin Cîțu. Așadar, vom vedea dacă va fi demis de la Senatul României pe data de 1 septembrie, sau mai devreme.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`