Prima pagină » Titlurile zilei » Fițoasele din Iași rup ușa italianului Valentino Beltrano! Afaceristul spune că salonul din centrul Iașului oferă servicii unice. Hairstylistul: „Fetele iubesc tehnica balayage”

Fițoasele din Iași rup ușa italianului Valentino Beltrano! Afaceristul spune că salonul din centrul Iașului oferă servicii unice. Hairstylistul: „Fetele iubesc tehnica balayage”

24 mart. 2021, 02:00,
Raluca Costin în Titlurile zilei

Valentino Beltrano a dezvoltat o afacere de succes, în Iași, în domeniul beauty, în urmă cu 6 ani. A mutat salonul din Italia în Iași, iar de atunci se bucură de succes în rândul femeilor care vor să aibă părul mereu aranjat. A reușit să amortizeze investiția și chiar să extindă salonul. Spune că nu s-ar mai întoarce în țara natală

Italianul Valentino Bretano, în vârstă de 42 de ani, povestește că a furat meseria de la mama sa, care era coafeză. A început să lucreze la 15 ani, iar de atunci s-a perfecționat în permanență. Spune că s-a mutat în Iași cu familia și afacerile după ce soția româncă a venit cu ideea să deschidă un salon de înfrumusețare, „Valentino Hair Studio”.

„Eu am lucrat în Italia, în zona de Sud a Italiei, în Calabria, în orașul Cosenza. Acolo aveam salonul. Soția am cunoscut-o când a venit să se angajeze la salon. Am făcut un interviu cu ea și m-am îndrăgostit de ea (n.r.- râde). Când am venit în Iași nu știam limba, nu știam nimic. Am venit pentru că era soția româncă. Am vizitat orașul, un oraș foarte fain, cu mulți tineri, iubitori. Aveam un salon în Italia, în acea perioadă, dar soția a zis să deschidem un salon aici, în România. Și l-am deschis la scurt timp. Cam așa a început totul”, povestește Valentino Beltrano, căruia i-a fost greu la început și a vrut să se întoarcă în Italia.

Însă nu a renunțat pentru că avea încredere în potențialul său. Salonul a fost deschis pe strada Armeană, în centrul Iașului.

În primele șase luni nu a intrat nicio clientă în salon. A vândut mașina să achite cheltuielile și investiția

Italianul a reușit să dezvolte o afacere de succes în domeniul beauty.

„A fost greu să facem pasul acesta, să închidem acolo, în Italia, și să deschidem aici, în Iași. Am deschis acum 6 ani. Am început cu un salon mai mic, câteva locuri disponibile. A fost foarte, foarte greu. Nu știam limba, legile de aici, nu aveam cunoștințe, prieteni. Am venit așa, cu ochii închiși. Când am deschis, timp de 6 luni nu a intrat nimeni în salon. Nimeni nu te cunoaște, nu știe nimic despre tine, să vii pe piață cu ceva nou, este greu. Majoritatea femeilor vin prin recomandare, cunoștință. La început e normal, dacă ești nou pe piață, să nu ai clienți.

Când am venit în România aveam două mașini. Vă spun sincer că, în primele 6 luni, când nu mergea salonul, am luat o decizie foarte grea. Pentru că eu am încredere în potențialul meu și salonul nu mergea, am discutat cu soția și am decis să vindem o mașină. Am vândut mașina ca să plătim cheltuielile și am făcut o investiție în salon. Am avut încredere. După ce am făcut asta, salonul, încet-încet, a început să meargă. Și a început să meargă bine”, spune Valentino.

Valentino: „Tinerele din Iași se aranjează mai mult ca cele din Italia. Acolo doamnele merg mai des la salon”

Afacerea s-a dezvoltat treptat, astfel că a schimbat locația salonului și a investit în amenajarea unui spațiu mai mare. „Aici era totul distrus. Am cheltuit 40.000 de lei pentru tot ce vedeți aici. Am fost 2 ani în salonul mic și apoi ne-am mutat aici. Am văzut că a crescut numărul de clienți, am luat decizia de a mări spațiul. Lumea a început să ne cunoască, noi fiind specializați pe beauty blond, balayage, am început să fac cursuri.

Majoritatea cursurilor le-am făcut în străinătate. Nu pentru că în România nu sunt traineri buni, ci pentru că tehnica noastră folosită în salon este cea folosită de Mounir, un hairstylist din afară. La el merg la cursuri în fiecare an. Bine, de când cu pandemia, nu am mai fost. Am început să fac eu cursuri pentru femeile care își deschid saloane de înfrumusețare”, mai spune Valentino. Italianul își dorește ca ieșencele să plece fericite din salonul lui și spune că nu se poate compara cu alte saloane din Iași.

„Noi încercăm să aducem zâmbetul pe buze femeilor, să fie bucuroase, fericite, când ies din salon. Diferența dintre clientele italiance și românce este următoarea: în Italia se aranjează mai mult femeile mai în vârstă, nu tinerele de 20 de ani, cum e aici. E puțin invers. La noi în salon, 80 din cliente sunt tinere. Adică au 20-30 de ani. Tinerele din Italia se aranjează, dar nu exagerat. Mai mult doamnele, femeile mai în vârstă”, mai spune Valentino Beltrano.

În funcție de lungimea părului, italianul cere 50 lei pentru aranjat și chiar 600 de lei pentru vopsit.

Valentino Beltrano muncește ca hairstylist de la vârsta de 15 ani

Hairstylist-ul spune că după 6 ani petrecuți în România nu s-ar mai întoarce în Italia, întrucât afacerea merge bine și s-a obișnuit cu viața de aici.

„După 6 ani în România suntem mulțumiți că am făcut alegerea asta. Încet, încet învăț și eu limba română. La început a fost foarte greu pentru că nu mă descurcam, dar acum e mai bine (n.r.-râde). Vă spun că activitatea merge atât de bine încât am reușit să cumpărăm încă o mașină nouă, acum suntem foarte bine. Ne-am scos investiția. Acum mergem mai departe și avem o clientelă foarte bună, fete care iubesc tehnica beauty blond, balayage.

Salonul nostru este unul dintre cele mai cerute din Iași. Noi facem doar coafură, ne ocupăm exclusiv de păr. Într-adevăr, o femeie româncă este mai exigentă, nu neapărat pretențioasă. Ține la ea. Vrea să aibă un păr perfect, pentru că plătește și vrea asta. Fetele asta găsesc aici. Eu sunt o persoană perfecționistă. Iubesc meseria asta. De la 15 ani am început meseria asta și am 42 de ani. O fac de 27 de ani”, mai spune Valentino.

Nu ar da însă bucătăria italienească pe cea românească.

„Îmi place bucăria românească. Iubesc cel mai mult sarmalele. E mâncarea cea mai bună. Dar nu pot să renunț la «pasta». Cum sunteți voi obișnuiți să mâncați ciorbă, așa suntem noi obișnuiți în Italia. Mâncăm în Italia multe, multe paste. La noi, de fiecare dată trebuie să fie paste pe masă”, mai spune Valentino Beltrano.

Un alt italian care are afaceri de succes în Iași, însă în domeniul agricol, este Biagio Scrofani, unul dintre cei mai mari producători de usturoi din județ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 noiembrie 2024
22 noiembrie 2024