Prima pagină » Economic Local » Firmele din Iași se luptă pentru orice contract cu instituțiile publice! Modernizarea rețelelor de apă costă 300.000 de euro
Firmele din Iași se luptă pentru orice contract cu instituțiile publice! Modernizarea rețelelor de apă costă 300.000 de euro

Firmele din Iași se luptă pentru orice contract cu instituțiile publice! Modernizarea rețelelor de apă costă 300.000 de euro

14 apr. 2020, 04:00,
Ciprian Boaru în Economic Local

La finalul săptămânii trecute, ApaVital SA, societate de apă-canal, a demarat o licitație pentru înlocuirea rețelei de apă, tronson situat între rezervoarele Deleni – Hârlău. La procedură s-au înscris: Mondoterm SRL, din Neamț, Casrep SRL, din Iași, Cordrep SRL, din Neamț, și asocierea Ema Agro – Construct SRL (Iași) – Cornell’s Floor SRL (Roman) – Teleconstruct Company SRL (Iași). Tronsonul vizat are o lungime de 7.128 metri. Estimarea bugetară a achiziției este de 1.494.128 lei, fără TVA, aproape 300.000 de euro. Oferta cu prețul cel mai mic va fi declarată câștigătoare.

„Țeava trebuie să fie perfect curată în zona sudurii. După ce se taie la dimensiunea dorită, se răzuiește stratul de oxid de pe suprafața țevii pe o lungime mai mare decât lungimea care intră în electromufă. Astfel se poate vedea și după terminarea sudurii că această operație a fost efectuată. Apoi se degresează surafața răzuită cu ajutorul unui șervețel special ce conține alcool izopropilic sau similar. Predarea amplasamentului se va face de către beneficiar, constructor și proiectant pe baza procesului-verbal de predare-primire. Înainte de trasarea lucrărilor se va face recunoașterea terenului în prezența proiectantului pentru veificarea concordanței proiectului cu situația reală din teren”, se arată în caietul de sarcini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *