Prima pagină » Economic Local » Firmele din Iași înscrise în schema HoReCa primesc banii promiși. Primele contracte au fost trimise pentru a fi semnate de către beneficiari, iar banii vor intra în conturi după 10 zile
Firmele din Iași înscrise în schema HoReCa primesc banii promiși. Primele contracte au fost trimise pentru a fi semnate de către beneficiari, iar banii vor intra în conturi după 10 zile

Firmele din Iași înscrise în schema HoReCa primesc banii promiși. Primele contracte au fost trimise pentru a fi semnate de către beneficiari, iar banii vor intra în conturi după 10 zile

02 dec. 2021, 02:00,
Raluca Costin în Economic Local

Ministerul Economiei a transmis către beneficiari primele contracte aferente schemei de finanțare HoReCa. Dintre cele 8.369 de contracte, în valoare de 2 miliarde de lei, trimise la semnat, aproximativ 60 sunt din Iași. În total sunt eligibile la finanțare 198 de dosare din Iași și 810 din regiunea Moldovei

Unele dintre firmele din Iași înscrise în schema HoReCa iau primii bani pentru pierderile generate de pandemia de COVID-19. Doritorii vor intra în aplicație la secțiunea „Contractare”, vor introduce IBAN-ul (cont curent sau cont de grant), vor descărca de acolo contractul de finanțare, îl vor semna electronic și îl vor reîncărca în platformă în maximum 10 zile de la transmitere. Conform procedurii, aplicanții care nu semnează și nu transmit contractul de finanțare până la termenul-limită, prevăzut la art. 6.7, alin. (1), vor primi decizie de respingere, semnată electronic de ordonatorul terțiar de credite, transmisă prin contul din platformă.

Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, Serviciul de Telecomunicații Speciale și structura de specialitate din cadrul ministerului au elaborat manualul de utilizare a modulului de contractare care poate fi găsit pe site-ul Ministerului Economiei. Toate dosarele depuse în schema HoReCa au fost evaluate, din Iași fiind eligibile la finanțare 198 de afaceri. Potrivit Agenției pentru IMM-uri, dintre cele 1.141 de cereri de finanțare depuse din Regiunea Nord-Est, au fost admise 810 dosare și alte 261 sunt respinse. De asemenea, 70 de dosare ale antreprenorilor din regiunea Moldovei, din județele Suceava, Neamț, Bacău, Vaslui și Botoșani, sunt în curs de clarificare. Antreprenorii din Iași care au nelămuriri cu privire la dosarele lor pot solicita informații la numărul de call-center 0219059.

Antreprenorii din Iași înscriși în schema HoReCa primesc banii ceruți până la finalul acestui an

Schema HoReCa este unul dintre programele lansate de Ministerul Economiei în acest an și își propune să ajute firmele din domeniul cu același nume ce au înregistrat pierderi din cauza pandemiei de COVID-19. Statul le va acorda unor firme din domeniul HoReCa și al turismului despăgubiri ce reprezintă 20 la sută din valoarea cu care a scăzut activitatea firmelor respective în anul 2020 față de 2019, în limita sumei de 800.000 de euro pe firmă. Procedural, Ministerul Economiei intenționa să trimită simultan contractele de finanțare la solicitanții admiși, după terminarea tuturor verificărilor, pentru a face plățile către toți beneficiarii eligibili însă au fost trimise doar unele dintre ele.

Astfel, pe bugetul actual, Ministerul Economiei va putea plăti o primă tranșă către toți câștigătorii, din miliardul de lei disponibil. Restul banilor ar urma să vină într-o a doua tranșă către toți aplicanții, după ce Guvernul va bugeta și restul plăților din schema HoReCa, de 1,45 miliarde de lei. Lista cu primele firme din Iași care iau banii în schema HoReCa a fost publicată pe site-ul Ministerului Economiei.

Sute de angajați din restaurantele, cafenelele și hotelurile din Iași au rămas fără locurile de muncă

Domeniul HoReCa este unul dintre primele afectate de pandemia de COVID-19, efectele fiind vizibile și în prezent. Mulți dintre angajații care au muncit în Iași, în restaurante, cafenele și hoteluri, au renunțat la meseriile lor și s-au reprofilat ori au plecat în străinătate. Pentru a atrage angajații, patronii de restaurante din Iași au mărit salariile, însă nici așa angajații nu au vrut să vină la interviurile de angajare. Aceștia spun că potențialii salariați fug de acest domeniu pentru că nu mai este sigur. Astfel, unele posturi sunt disponibile luni întregi, dar nimeni nu le ocupă. Începând cu anul 2020 au fost făcute sute de disponibilizări, datele arătând că au rămas fără locurile de muncă un sfert dintre cei 6.633 de salariați din hotelurile și restaurantele din Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`