Recent, Salubris SA, firma de salubritate a primăriei, a reușit să finalizeze licitația pentru achiziționarea unor containere de tip abroll, destinate transportului de deșeuri ușoare. Procedura a fost organizată de mai multe ori, dar nu a prezentat interes. Până la urmă, contractul în valoare de 60.000 de lei a fost atribuit societății Royal Dru SRL. Firma va furniza un număr de două containere. Societatea este condusă de către Irma Ilona Torok. Cifra de afaceri a firmei este de 14 milioane lei, profit de 1,4 milioane lei, datorii de 3,4 milioane lei, cu un număr de 10 angajați.
Containerele trebuie să fie robuste
Furnizorul este obligat să prevină deteriorarea containerelor în timpul transportului. „Contractantul va ambala și eticheta produsele furnizate astfel încât să prevină orice daună sau deteriorare în timpul transportului acestora către destinația stabilită. Dacă este cazul, ambalajul trebuie prevăzut astfel încât să reziste, fără limitare, manipulării accidentale, expunerii la temperaturi extreme, sării și precipitațiilor din timpul transportului și depozitării în locuri deschise. În stabilirea mărimii și greutății ambalajului, contractantul va lua în considerare, acolo unde este cazul, distanța față de destinația finală a produselor furnizate și eventuala absență a facilităților de manipulare la punctele de tranzitare”, se arată în caietul de sarcini.