Prima pagină » International » Finlanda a inițiat dezbaterea pentru aderare la NATO. Țara scandinavă ar putea fi următoarea ţintă a Rusiei

Finlanda a inițiat dezbaterea pentru aderare la NATO. Țara scandinavă ar putea fi următoarea ţintă a Rusiei

13 apr. 2022, 14:30,
în International

Finlanda, care are o graniță de 1300 de kilometri cu Rusia, a inițiat miercuri, 13 aprilie, dezbaterea pentru aderare la NATO. Chiar dacă în ultimele decenii, relațiile țării scandinave cu Kremlinul au fost cât de cât normale, acum războiul din Ucraina a creat îngrijorare la Helsinki. Reamintim că Rusia și Finlanda s-au aflat în conflict militar timp de 3 luni și jumătate, în așa-numitul „Război de iarnă” (1939-1940). Cum Finlanda nu este încă membră NATO, invazia rusă în Ucraina îi face pe finlandezi să se gândească la o aderare.

Atacul asupra Ucrainei a declanşat o schimbare fundamentală în opinia publică şi politică în Finlanda şi Suedia cu privire la politicile lor de nealiniere militară.

Finlanda a inițiat dezbaterea pentru aderare la NATO

Finlanda a demarat, miercuri, o dezbatere care ar putea duce la solicitarea aderării la NATO. Iar această mișcare cu siguranță ar înfuria Moscova. Însă atacul asupra Ucrainei a declanşat o schimbare fundamentală în opinia publică şi politică din Finlanda, aceștia revizuindu-și politica de nealiniere militară.

Cu toate acestea, încercarea de aderare la NATO ar fi cu siguranţă percepută ca o provocare de către Moscova. Și aceasta deoarece Rusia a invocat că extinderea Alianţei la graniţele sale a reprezentat unul dintre motivele pentru care a invadat Ucraina. Un raport solicitat de guvernul finlandez şi lansat miercuri va examina mediul de securitate „schimbat fundamental”, potrivit Ministerului Afacerilor de Externe al Finlandei. Acest raport va fi supus examinării în Parlamentul finlandez.

Totodată, o dezbatere de deschidere este planificată pentru săptămâna viitoare. Se aşteaptă să fie analizate diferite opţiuni de securitate pentru Finlanda, care împarte o graniţă de 1.340 de kilometri cu Rusia. Fostul premier Alexander Stubb, un susţinător al aderării la NATO, consideră că depunerea unei cereri de aderare a Finlandei la alianţă este imperios necesară.

Rușii transportă sisteme de rachete la granița cu Finlanda

Sisteme de rachete au fost transportate spre graniţa cu Finlanda, la doar câteva ore după ce Rusia şi-a informat vecinul nordic să nu adere la NATO. Într-un clip video de luni seara, se vede cum un sistem de două rachete ruseşti se îndreaptă spre graniţa cu Finlanda. Aceste sisteme de rachete ar putea fi sistemul de apărare de coastă K-300P Bastion-P, realizat pentru a prăbuşi şi a distruge de la nave până la grupuri de luptă de portavioane, potrivit Daily Mail. Mutarea ruşilor are loc după ce premierul Sanna Marian a afirmat că se aşteaptă ca guvernul său „să încheie discuţia înainte de mijlocul verii” cu privire la solicitarea de aderare la NATO.

Aderarea la NATO, dorită de majoritatea finlandezilor

După două decenii în care sprijinul public pentru apartenenţa la Alianţă a rămas constant la 20-30%, războiul din Ucraina a provocat o creştere a celor în favoarea aderării de peste 60%, au arătat mai multe sondaje. Declaraţiile publice colectate de cotidianul Helsingin Sanomat sugerează că jumătate dintre cei 200 de parlamentari ai Finlandei susţin acum aderarea, în timp ce doar 12 se opun.

Premierul Sanna Marin se aşteaptă la o decizie înainte de mijlocul verii, mulţi analişti susţinând că Finlanda ar putea depune o ofertă la timp pentru un summit NATO din iunie. Orice ofertă de aderare trebuie să fie acceptată de toate cele 30 de state NATO, un proces care ar putea dura de la patru luni până la un an. Mai mult, referitor la Finlanda și o eventuală aderare la NATO, țara scandinavă a primit până acum asigurări publice de la secretarul general Jens Stoltenberg că uşa Alianței rămâne deschisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`