Prima pagină » Economic Local » Finanțele ieșene nu au reușit să vândă mașina unui taximetrist! Procedura este reluată
Finanțele ieșene nu au reușit să vândă mașina unui taximetrist! Procedura este reluată

Finanțele ieșene nu au reușit să vândă mașina unui taximetrist! Procedura este reluată

17 ian. 2020, 04:00,
Ciprian Boaru în Economic Local

În perioada următoare, pe data de 30 ianuarie, Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Iași organizează o licitație privind valorificarea unor bunuri care aparțin societății debitoare Lori Zaranda SRL. Este vorba despre un autoturism marca Dacia Logan, fabricat în 2008, cu 371.297 km parcurși. Evaluatorii au stabilit un preț de pornire de 4.950 lei. Societatea condusă de către Constantin Rusu are ca obiect de activitate „transport taxiuri”.

„Cei interesați în cumpărarea bunurilor sunt invitați să se prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop și până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare. Pentru participarea la licitație ofertanții depun, cu cel puțin o zi înainte de data licitației, următoarele documente: oferta de cumpărare, dovada plății taxei de participare sau a constituirii garanției sub forma scrisorii de garanție, reprezentând 10 la sută din prețul de pornire a licitației”, se arată în anunțul Finanțelor.

Este a doua oară când se organizează licitația, din lipsă de ofertanți. Prețul de pornire a fost diminuat cu 25 la sută.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`