Orașul portughez Porto a devenit noua opțiune pentru găzduirea finalei Ligii Campionilor la fotbal, programată pe 29 mai între echipele engleze Manchester City și Chelsea. Noua variantă, luată în calcul din cauza complicațiilor apărute în mutarea jocului respectiv de la Istanbul la Londra, informează Reuters.
Finala UCL Manchester City-Chelsea se va juca pe 29 mai la Porto, nu la Istanbul
UEFA urmează să anunțe în scurt timp că Porto va găzdui finala Ligii Campionilor din sezonul 2020-2021. Istanbul, metropola din Turcia, pierde pentru a doua oară la rând șansa să găzduiască un astfel de eveniment din cauza problemelor declanșate de COVID-19. Prima dată a fost anul trecut, când finala s-a jucat la Lisabona până la urmă.
UEFA a luat în calcul, inițial, Londra, dar existau mai multe probleme pe care guvernul britanic trebuia să le rezolve și s-a considerat că nu există timpul necesar pentru depășirea tuturor obstacolelor.
Așadar, Manchester City-Chelsea, finala UCL, se va disputa pe 29 mai, la Porto, și va fi în direct pe Digi Sport 1.
Istanbul poate pierde pentru al doilea an la rând găzduirea finalei UCL
UEFA, organizatoarea competiției, a purtat negocieri cu guvernul britanic și Federația engleză de fotbal (FA), cu intenția de a muta finala pe stadionul Wembley, după ce Turcia a fost plasată de Marea Britanie pe „lista roșie” a țărilor cu nivel ridicat de infectare cu coronavirus, făcând astfel imposibilă prezența la meciul de la Istanbul a fanilor englezi, anunță Agerpres.
Pentru Istanbul ar fi al doilea an la rând în care din cauza problemelor cauzate de COVID-19 ar pierde dreptul de găzduire al finalei UCL. Anul trecut, finala s-a disputat la Lisabona, tot în Portugalia, și a fost câștigată de Bayern, 1-0 cu PSG.
Londra reprezintă o variantă cu probleme pentru găzduirea finalei UCL 2020-2021
O sursă bine informată a precizat că, deși discuțiile vor continua marți, au apărut obstacole legate de necesitatea acordării de excepții pentru difuzorii internaționali, sponsori, personalul tehnic și de susținere.
Având în vedere că multe dintre aceste persoane, din diferite țări, ar trebui să fie plasate în prezent în carantină la sosirea în Marea Britanie, ar fi nevoie de o gamă largă de scutiri, ceea ce a făcut dificilă găsirea rapidă a unui acord.
Federația engleză de fotbal nu a comentat deocamdată această informație, însă posibilitatea ca Istanbulul să rămână gazda finalei este foarte puțin probabilă.
Stadionul din Porto devine o variantă accesibilă pentru britanici după ce Portugalia va fi trecută pe lista verde
Mutarea partidei dintre Manchester City și Chelsea la Porto ar reprezenta o soluție pentru ca suporterii englezi să poată asista la finală, chiar și în condițiile unor costuri și eforturi mai mari decât în cazul desfășurării acesteia pe Wembley.
Săptămâna trecută, guvernul britanic a plasat Portugalia pe „lista verde” începând din 17 mai, ceea ce înseamnă că fanii englezi ar fi liberi să călătorească la Porto, dacă finala ar fi mutată pe stadionul Dragao.
Portugalia se află în prezent în ultima fază a relaxării măsurilor anti-Covid și se așteaptă să ridice restricțiile de călătorie începând cu data de 17 mai.
Istanbulul trebuia să găzduiască anul trecut finala Ligii Campionilor, care a fost mutată însă la Lisabona din cauza pandemiei, însă surse citate de Reuters au indicat că autoritățile lusitane ar prefera ca Porto să găzduiască finala din acest an, în cazul în care Portugaliei i se va oferi această opțiune.