Prima pagină » Local » Filosoful Liiceanu nu renunță la procesul intentat scriitorului Liviu Antonesei! Miza o reprezintă suma de 100.000 de euro!
Filosoful Liiceanu nu renunță la procesul intentat scriitorului Liviu Antonesei! Miza o reprezintă suma de 100.000 de euro!

Filosoful Liiceanu nu renunță la procesul intentat scriitorului Liviu Antonesei! Miza o reprezintă suma de 100.000 de euro!

03 ian. 2020, 04:00,
Ciprian Nedelcu în Local

Filosoful Gabriel Liiceanu și Editura Humanitas au făcut apel împotriva sentinței emise în urmă cu câteva luni de Tribunalul Iași. Reclamanții insistă ca scriitorul ieșean Liviu Antonesei să le achite despăgubiri. Ei cereau daune în valore totală de 100.000 de euro

Gabriel Liiceanu și SC Humanitas SA au contestat decizia luată de Tribunalul Iași în litigiul lor cu scriitorul Liviu Antonesei. Apelul a fost depus chiar în ultima zi a anului trecut.
Amintim că decizia la instanța de fond a fost emisă pe data de 2 octombrie 2019. Atunci, Tribunalul Iași a respins acțiunea formulată împotriva lui Liviu Antonesei de Gabriel Liiceanu și Editura Humanitas. Potrivit sentinței, aceasta putea fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare.
„Deocamdată este o victorie – spun «deocamdată» pentru că partea adversă are dreptul de a contesta sentința la Curtea de Apel Iași. Cum, de aproape un an de zile, de când am aflat despre procesul intentat, mi-am studiat cu atenție adversarul, reîmprospătând cunoștințele mele de psihologie, inclusiv de profiler, analizând, deci, texte, conferințe, intervenții televizate, luări de cuvânt, comportamente, gestică, mimică, intonații, nu mă îndoiesc că dumnealui (Gabriel Liiceanu – n.r.) va continua procesul. Ar ține de un fel de miracol inexplicabil să nu facă asta…”, a declarat atunci Liviu Antonesei.

De unde a pornit totul

Editura Humanitas și Gabriel Liiceanu le-au cerut magistraților din cadrul Tribunalului Iași să îl oblige pe Liviu Antonesei la plata sumei de 100.000 de euro, drept daune morale.
În fapt, reclamanții ar fi fost deranjați de o postare de pe data de 15 august 2018, de pe blogul lui Liviu Antonesei. Acolo a fost publicat un „interviu cu Liviu Antonesei”, intitulat „Intelectualii publici după 1990”, acordat, potrivit conținutului, Mirunei Fântânescu, „pentru o teză de doctorat dedicată rolului intelectualilor publici în perioada de după 1989”.
În cadrul interviului, se făcea referire la Gabriel Liiceanu și la fosta Editură Politică. Astfel, în interviu, a apărut întrebarea: „În zona intelectuală, academică, publicistică a scriitorilor, cum s-a manifestat această nouă îmbogățire, trecerea aceasta la noul sistem? Cine a avut mai degrabă de beneficiat?”, la care răspunsul conținea și acest fragment: „Acum e limpede că au beneficiat cei care au marșat cu puterea, în primul rând cei care au marșat cu prima putere FSN-istă până prin 1996, toți ajungând miniștri, au ajuns cumularzi și aici ne gândim la Simion, care primea din șase surse publice bani. E un exemplu, dar sunt o mulțime pe linia asta. Să ne gândim la Liiceanu, care era de opoziție, dar a primit cadou fosta Editura Politică, cu tot ce avea aceasta în patrimoniu, inclusiv titluri cumpărate, pentru că chiar Editura Politică publica în Idei Contemporane și cărți occidentale mai cenzurate. Să nu uităm că Liiceanu, în timpul regimului Băsescu, a fost scutit de două ori de datorii, dar, în general, cei care au fost de opoziție au fost perdanți”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`