Prima pagină » Magazin » Filmele și scurtmetrajele românești se văd la Palas, în cadrul Serilor Filmului Românesc
Filmele și scurtmetrajele românești se văd la Palas, în cadrul Serilor Filmului Românesc

Filmele și scurtmetrajele românești se văd la Palas, în cadrul Serilor Filmului Românesc

30 sept. 2020, 15:39,
în Magazin

Patru zile cu filme autohtone, actori și regizori români se anunță la Palas. O parte din evenimentele din cadrul festivalului Serile Filmului Românesc vor avea loc în ansamblul Palas, care va deveni locul de întâlnire a cinefililor ieșeni.

Săptămâna aceasta, de joi până duminică, în perioada 1 – 4 octombrie 2020, Palas găzduiește mai multe proiecții din cadrul festivalului Serile Filmului Românesc (SFR). Astfel, cinefilii ieșeni sunt așteptați să vizioneze pelicule autohtone, ce vor rula în Amfiteatrul Palas, și se vor putea întâlni cu actori și regizori români. Dacă vremea este nefavorabilă, evenimentele vor avea loc la Congress Hall, locația exactă fiind anunțată pe pagina de facebook Palas Iași, dar și pe cea a festivalului. Intrarea se face pe bază de bilet, care poate fi achiziționat per film, prin intermediul eventbook.ro.

Joi, 1 octombrie, va fi spusă povestea a 40.000 de oameni deportați, în așa-numita „Siberie Românească”, prin intermediul filmului „Și atunci, ce e libertatea?”, inspirat din fapte reale, și care va începe de la ora 18.30. În schimb, spectacolul „Sunt un orb”, susținut de actorul Horațiu Mălăele, a fost amânt pentru o dată ce va fi comunicată ulterior.

Vinerea aduce la SFR, tot de la ora 18.30, documentarul „Lemn”, care urmărește tăierile ilegale și comerțul cu lemn din România, China, Peru și Rusia.

În weekend, de la ora 15.00, filmul „La Gomera” va spune povestea unui polițist corupt, care ajunge pe o insulă spaniolă, unde trebuie să învețe un limbaj format doar din fluierături. Iar de la 18.30, va începe seara de scurtmetraje românești II – S’curte la SFR. Peliculele care vor rula sunt: „Albastru și roșu în proporții egale”, „Havana”, „Cuba”, „Luna mea”, „El iubește ochii mei”, „Turnul din Pisa”, „Dragă Moș Crăciun” și „Cadoul de Crăciun”.

Săptămâna dedicată filmului românesc se încheie la Palas, duminică, cu „Documentarul Filmului Românesc”, de la ora 14.00, urmat de la ora 15.00, de clasicul „Moromeții 2”, iar de la ora 18.00, de pelicula „5 Minute”.

Departament PR IULIUS

W: www.palasiasi.ro

E: pr@palasiasi.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 noiembrie 2024
22 noiembrie 2024