Prima pagină » Actualitate » Fiecare român poate să-i scrie președintelui SUA, Donald Trump. Cu doar 20 de lei, scrisoarea ajunge la Casa Albă
Fiecare român poate să-i scrie președintelui SUA, Donald Trump. Cu doar 20 de lei, scrisoarea ajunge la Casa Albă

Fiecare român poate să-i scrie președintelui SUA, Donald Trump. Cu doar 20 de lei, scrisoarea ajunge la Casa Albă

17 ian. 2025, 13:59, 5 ,
Redacția BZI în Actualitate

În contextul incertitudinilor politice și al unui climat de neliniște socială din România, jurnaliștii Marius Tucă și Ion Cristoiu au lansat un apel la acțiune civică și încurajează cetățenii să atragă atenția asupra unui subiect important: anularea alegerilor prezidențiale.

„Este vorba despre cum putem noi să facem ca lucrurile să revină la normal în România. Să scriem fiecare o scrisoare lui Donald Trump. Scrisoarea este publică pe pagina mea. O scrisoare prin care să-i spunem lui Trump că a avut loc o lovitură de stat și că suntem nemulțumiți de starea de stat din România, să ia act de această lovitură de stat și de nemulțumirea noastră în legătură cu anularea turului 1 al prezidențialelor și continuarea procesului electoral – ceea ce vrea toată lumea, turul 2. Cumpărăm un plic, niște timbre, costă 20 de lei sau 50 de lei dacă vrem să fie recomandată, o scoatem la imprimantă sau scrisă de mână și o trimitem la Casa Albă”, a spus Marius Tucă.

După decizia Curții Constituționale de a invalida rezultatele primului tur al alegerilor din 2024, România se confruntă cu un moment critic pentru democrația sa, iar cetățenii sunt chemați să intervină, chiar și pe plan internațional și să îi trimită o scrisoare președintelui SUA, Donald Trump.

„Această scrisoare este cea mai importantă formă a poporului român de a protesta și de a informa Casa Albă de ce se întâmplă la noi. Voi pune și eu pe blogul meu copiile în română și în engleză pentru toți cei care vor să le folosească. Dacă tot se spune că spune că noi românii suntem mămăligă și noi nu putem să facem, putem dovedi prin asta că totuși nu se poate să își bată așa joc de noi”, a declarat Ion Cristoiu.

Românii sunt încurajați să îi scrie lui Donald Trump despre situația dezastruoasă din România

Decizia Curții Constituționale, care a invalidat rezultatele primului tur al alegerilor, a stârnit un val de controverse. În acest context, mulți români consideră că acest act reprezintă o încălcare a democrației, iar reacțiile clasei politice sunt văzute ca fiind insuficiente sau chiar irelevante față de realitățile internaționale.

În fața unei clase politice care este detașată de realitățile geopolitice și internaționale, jurnaliștii consideră că este necesar ca atenția să fie atrasă asupra abuzurilor de putere din țara noastră. În acest sens, românii sunt încurajați să adreseze o scrisoare președintelui Statelor Unite, Donald Trump, pentru a semnala această situație și a solicita sprijinul său. Apelul este făcut într-un moment în care, la nivel global, există o reevaluare a relațiilor politice și o conștientizare a riscurilor pe care regimurile autoritare le pot impune democrațiilor fragile.

Un alt argument în sprijinul acestui demers vine din declarațiile fostului comisar european Thierry Breton, care a afirmat că anularea alegerilor din România ar putea reprezenta un „experiment” periculos, cu implicații majore pentru democrație. În acest context, mulți consideră că o reacție internațională fermă, cum ar fi intervenția Casei Albe, ar putea ajuta la restabilirea ordinii și protejarea principiilor democratice fundamentale.

Cum puteți participa la acest act de civism

Românii sunt încurajați să își exprime opinia printr-o scrisoare adresată președintelui Donald Trump, în care să descrie situația din România și să ceară intervenția sa pentru a susține drepturile democratice. Scrisoarea poate fi redactată în limba română sau engleză, iar aceasta va fi trimisă la adresa oficială a Casei Albe:

Adresa:

President Donald J. Trump
The White House
1600 Pennsylvania Avenue NW
Washington, DC 20500
United States of America

Costurile pentru expedierea scrisorii sunt de 20 de lei pentru livrare standard și de 50 de lei pentru trimitere recomandată.

Tucă și Cristoiu afirmă că acest apel vine într-un moment în care societatea românească este profund divizată, iar nevoia unui act de solidaritate pentru protejarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor devine din ce în ce mai evidentă. Participarea la acest demers poate fi văzută nu doar ca o acțiune civică, ci și ca un act de responsabilitate față de viitorul democratic al țării.

Redăm mai jos textul integral al scrisorii ce poate fi trimisă președintelui Donald Trump:

„Stimate Domnule Președinte Donald Trump,
Vă scriu în calitate de cetățean profund îngrijorat al României, o țară mândră membră a NATO și a Uniunii Europene, care a privit întotdeauna Statele Unite ale Americii cu un respect deosebit. De-a lungul deceniilor, poporul român a văzut în Statele Unite un simbol al democrației, libertății și justiției – valori care ne-au inspirat și ghidat drumul post-comunist. Astăzi, însă, vă scriu într-un moment de profundă incertitudine și îngrijorare legat de principiile democratice care ne unesc națiunile.

România a organizat la sfârșitul anului trecut alegeri prezidențiale, desfășurate într-un sistem electoral în două tururi, inspirat din principiile democratice occidentale. Conform acestui sistem, dacă niciun candidat nu obține o majoritate absolută (50% + 1 din voturile valabil exprimate) în primul tur, primii doi candidați avansează în turul al doilea. Într-un eveniment fără precedent și extrem de alarmant, după primul tur, în care un candidat independent, domnul Călin Georgescu, a reușit să avanseze în turul al doilea, Curtea Constituțională a intervenit în timpul procesului de votare din turul doi. Această intervenție, fără precedent, a anulat întreaga procedură electorală în mijlocul procesului de vot, invocând afirmații neverificate de interferență străină, presupus prezentate de serviciile de informații ale României. Aceste afirmații nu au fost niciodată susținute cu dovezi clare și nici supuse examinării de către vreo instanță judecătorească ordinară.

Decizia Curții Constituționale de a anula un proces electoral în desfășurare, fără a oferi dovezi transparente sau a respecta procedurile legale consacrate, a lăsat poporul român într-o stare de confuzie și neîntrecredere. Multe voci din țară au descris acest act drept o „lovitură de stat” care subminează principiile fundamentale ale democrației. Până în prezent, nu a fost oferită publicului nicio explicație clară sau justificare legală solidă, ceea ce erodează în continuare încrederea în instituțiile noastre și în statul de drept.

Domnule Președinte, în calitatea dumneavoastră de lider al celei mai mari și influente democrații din lume, și de susținător ferm al condiției României  de stat membru NATO și al Uniunii Europene, de partener strategic al țării noastre, vocea dumneavoastră are o greutate imensă. Vă solicit să luați act de această situație alarmantă și să reafirmați public angajamentul Statelor Unite față de principiile democratice și statul de drept în România. Aceasta nu este o cerere de ingerință în treburile interne ale României, ci mai degrabă un apel pentru o poziție de principiu din partea liderului lumii libere, care să susțină valorile ce ne unesc ca aliați și parteneri.

Domnule Președinte, victoria dumneavoastră și angajamentul neclintit față de democrație au inspirat milioane de oameni din întreaga lume, inclusiv aici, în România. Vă rugăm să vă alăturați acestui moment critic din istoria națiunii noastre, reamintind lumii și liderilor noștri că democrația trebuie susținută prin transparență, responsabilitate și respect față de statul de drept.

Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei probleme urgente. Rămân optimist având sprijinul dumneavoastră, România va continua să fie un aliat de nădejde și un exemplu de democrație în Europa de Est și în lume.
Cu respect, ….”, se arată în scrisoare.

Bugetul.ro
Ilie Bolojan, dator vândut la stat. Cum a reușit să scape fostul președinte interimar de afacerea care aproape că l-a adus la sapă de lemn
redactia.ro
EXCLUSIV Reacția emoționantă a fetiței Elenei Udrea atunci când a aflat că pedeapsa mamei sale i-a fost redusă. Adrian Alexandrov, detalii neștiute despre familia sa
Bugetul.ro
Moartea milionarului din Pipera a lăsat în urmă o companie care deține numeroase imobile în toată Capitala. Cine a fost Mario Felice, fondatorul Nusco
a1.ro
Descoperire înfiorătoare în „Peștera Sângeroasă”. Ce se întâmpla aici pe vremea civilizației mayașe
Playtech.ro
Gestul rar făcut de Ilie Bolojan. Ipostaza neașteptată în care a fost surprins la Aeroportul Otopeni. Românii au fost uimiți
observatornews.ro
"Se îneacă!" Tânăr în comă, după ce a sărit să salveze o fetiţă înghiţită de apele râului Bahlui, în Iași
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Facturile se vor dubla într-o lună. Românii sunt îngroziți
realitatea.net
Președintele, sub PAZĂ permanentă. Măsuri stricte de SECURITATE pentru Nicușor Dan și familia sa
SportpeSurse
Ilie Bolojan i-a lăsat un bilețel lui Nicușor Dan pe care i-a scris o dată și cel mai mare eveniment care a marcat România
Playtech.ro
Testul simplu care îți arată dacă telefonul te ascultă. Experții în securitate cibernetică arată cum poți afla adevărul în câteva minute
Dailybusiness.ro
Nicușor Dan merge la Salina Praid. Vizită în mijlocul tensiunilor după inundații și evacuări
RomaniaTV
BREAKING NEWS! A fost transportat de urgență la spital! A făcut AVC!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
MApN, anunț important, de ultimă oră, care îi vizează pe toți românii. Ce urmează să se întâmple
redactia.ro
Imaginile momentului! Cum au fost săltați Nicușor Dan și iubita sa de către jandarmi și băgați în dubă
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`