Prima pagină » Eveniment-Social » Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași reunește soliști, formații corale și cercetători din Grecia, Liban, Serbia și România

Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași reunește soliști, formații corale și cercetători din Grecia, Liban, Serbia și România

31 aug. 2022, 02:00,
Valentin Hutanu în Eveniment-Social

Ediția din acest an a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași reunește soliști, formații corale și cercetători din Grecia, Liban, Serbia și România. Programul festivalului include concerte, momente liturgice, ateliere de muzică, o conferință – dezbatere publică – și o masă rotundă. Noutatea ediției din acest an este reprezentată de organizarea unei mese rotunde, cu tema „Isihasm și psalmodie”. Evenimentul are loc în data de 6 septembrie 2022, începând cu ora 17:00, la Sala „Iustin Moisescu”, din cadrul Ansamblului Mitropolitan

În perioada 6-11 septembrie 2022, Arhiepiscopia Iașilor găzduiește cea de-a cincea ediție a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași, reunind soliști, formații corale și cercetători din Grecia, Liban, Serbia și România. Tema ediției din acest an este „Isihasm și psalmodie”. De precizat că Isihasm-ul este o disciplină ascetică de origine monastică, organizată în secolele XIII-XIV, în scopul renașterii spirituale și teologice, ce utiliza rugăciunea lui Iisus ca metodă pentru obținerea stării de concentrare și a păcii lăuntrice. Pe de altă parte, psalmodia este o melodie bisericească monotonă pe care se cântă psalmii și alte cântări religioase. Evenimentul se desfășoară cu sprijinul unor importanți parteneri publici și privați.

A cincea ediție a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași

Noutatea ediției din acest an este reprezentată de organizarea mesei rotunde, cu tema „Isihasm și psalmodie”. Invitații care susțin comunicări în cadrul acestei manifestări sunt prof. univ. dr. Alexander Lingas – Ansamblul „Cappella Romana” (Portland, SUA), conf. univ. dr. Maria Alexandru – Universitatea „Aristotel” (Tesalonic, Grecia), conf. univ. dr. Irina-Zamfira Dănilă – Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, lect. univ. dr. Adrian Sîrbu – Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, prof. univ. dr. Nicolae Gheorghiță – Universitatea Națională de Muzică din București și Monahul Filotheu Bălan – Mănăstirea Petru-Vodă. Continuând tradiția organizării atelierelor de muzică bizantină, ediția din acest an îl are ca invitat pe prof. univ. dr. Achilleas Chaldaeakes, decanul Școlii de Filozofie de la Universitatea Națională Kapodistria din Atena și dirijor al grupului „Maistorii Artei Psaltice”. Tema atelierului este reprezentată de „Analiza și interpretarea partiturilor psaltice.

Publicul iubitor de muzică de tradiție bizantină are posibilitatea de a participa anul acesta la trei concerte

Conferința – dezbatere publică – cu tema „Terapia prin muzica bizantină” reunește doi specialiști în domeniul muzicii bizantine, un specialist în medicină și un specialist în terapie: conf. univ. dr. Maria Alexandru, cadru didactic la Universitatea „Aristotel” din Tesalonic, lect. univ. dr. Sabin Preda, dirijor al Grupului „Nectarie Protopsaltul” și cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, dr. Bogdan Iliescu, șef de lucrări în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa” Iași și medic primar neurochirurg la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași, și lect. univ. dr. Dora Psaltopoulou, profesor asistent la Universitatea „Aristotel” din Salonic și muzicoterapeut autorizat. Publicul iubitor de muzică de tradiție bizantină are posibilitatea de a participa anul acesta la trei concerte și la momente liturgice ce sunt prilejuite de organizarea acestui eveniment. Programul integral al festivalului, dar și mai multe detalii despre eveniment, pot fi aflate de pe pagina de Facebook Iasi Byzantine Music Festival și de pe site-ul web al organizatorilor www.ibmf.ro. Accesul la toate evenimentele din cadrul festivalului este liber, în măsura locurilor disponibile!

Așadar, la Iași, este programată ediția a cincea a Festivalului de Muzică Bizantină.

Bugetul.ro
Bulgaria, umilință supremă pentru România! Țara noastră a fost exclusă definitiv din programul Visa Waiver, însă vecinii din sud vor avea acces neîngrădit peste Ocean
redactia.ro
Cine e miliardarul care a murit la polo după ce a înghițit o albină
Bugetul.ro
Adio, Parcul IOR din București în actuala formă! Primarul Robert Negoiță vrea să transforme locul de recreere din Sectorul 3 într-o oază modernă
a1.ro
Ramona Olaru s-a pozat într-o ipostază lipsită de inhibiții, în propriul balcon! Ploaia i-a pus în valoare siluetă de invidiat
Playtech.ro
Mii de hoteluri din Turcia au fost închise. Turiştii români, sfătuiţi să verifice locaţiile în care au cazare în această perioadă
observatornews.ro
Şoc uriaş trăit de o mamă cu 2 copii, amendată cu 5.000 de euro pentru o parcare de 2 ore la un magazin din UK
Playsport.ro
Vârsta de pensionare în România trebuie schimbată pentru anumite categorii, consideră...
Evz.ro
Ciorba de fasole cu un secret din bucătăria veche. Gustul care te cucerește
realitatea.net
Românii au găsit o nouă metodă de a păcăli aparatele de reciclare. Reușesc să obțină o grămadă de bani cu un singur pahar de plastic
SportpeSurse
EXCLUSIV Imagini devastatoare cu casa părintească a lui Ion Țiriac din Brașov. Locuința a ajuns o dărăpănătură în care colcăie șobolanii. Primarul orașului face declarații tulburătoare despre miliardar: ““Nu l-a interesat niciodată”
Playtech.ro
Horoscopul zilei. Provocări pentru multe zodii, cine trebuie să evite conflictele, miercuri, 18 iunie
Dailybusiness.ro
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
RomaniaTV
Nicuşor Dan a decis premierul România, SURPRIZĂ uriaşă
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Statul a retras o sumă-record din conturile românilor pentru a plăti pensiile şi salariile în iunie
redactia.ro
Un nou accident aviatic în India. Nu există supraviețuitori
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`