Prima pagină » Economic Local » Fermierii din Iași sunt revoltați și cer reverificarea dosarelor pentru despăgubirile de secetă. Au primit prea puțini bani. „Suma primită nu acoperă procentul de calamitate”
Fermierii din Iași sunt revoltați și cer reverificarea dosarelor pentru despăgubirile de secetă. Au primit prea puțini bani. „Suma primită nu acoperă procentul de calamitate”

Fermierii din Iași sunt revoltați și cer reverificarea dosarelor pentru despăgubirile de secetă. Au primit prea puțini bani. „Suma primită nu acoperă procentul de calamitate”

08 feb. 2023, 02:00, 1 ,
Raluca COSTIN, în Economic Local

Fermierii din Iași sunt revoltați și solicită Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) recalcularea sumelor primite drept despăgubiri de secetă pentru culturile de toamnă din anul agricol 2021-2022. Aceștia susțin că sumele primite nu acoperă procentul de calamitate și doresc revizuirea dosarelor. Pentru culturile de toamnă calamitate au fost făcute plăți în valoare de 20 de milioane de lei

Fermierii din Iași sunt nemulțumiți de sumele primite drept despăgubiri de secetă de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Agricultorii au făcut calculele după ce au primit banii în decembrie 2022 și au ajuns la concluzia că aceste sume sunt calculate greșit, fiind prea mici. Este și cazul unui agricultor din Iași care a primit despăgubiri în valoare de 568.000 de lei și susține că ar fi trebuit să obțină o sumă dublă.

„Solicit reverificarea dosarelor pentru despăgubirile de secetă pentru anul 2022, deoarece suma primită nu acoperă procentul de calamitate pentru suprafața de 770 de hectare. Terenurile agricole sunt în mai multe comune, respectiv în Scânteia, Șcheia și Grajduri, iar procentul de calamitate este de 45 la sută pentru 424 de hectare, 50 la sută pentru 334 de hectare și 55 la sută pentru 10 hectare pentru cultura de grâu din anul agricol 2021-2022. Am trimis sesizare pentru recalculare la Ministerul Agriculturii și la Direcția Agricolă. Ar trebui să primesc o sumă dublă”, susține Constantin, fermier din Iași.

Fermierii din Iași sunt revoltați că au primit prea puțini bani pentru despăgubirile de secetă

Agricultorii susțin că nu sunt calculate corect sumele, iar acest lucru l-au transmis celor în măsură să rezolve problema.

„De anul trecut, din vară am discutat despre asta și am spus clar că sumele nu sunt calculate corect. Sunt prea mici! Oricine a calculat și-a dat seama de asta. Dar pentru noi nu se găsesc niciodată bani, așa cum se întâmplă cu fermierii din alte țări, care sunt importanți pentru politicieni. De fiecare dată a fost cu scandal, a trebuit să ieșim în stradă, așa cum a fost acum 2 ani. În plus, nu spune nimeni nimic despre despăgubirile pentru culturile de primăvară. Va fi la fel ca în 2021. Vorbe și niciun ban pentru noi”, susține Mihai, fermier din comuna Movileni.

Fermierii au ieșit cu tractoarele în stradă, nemulțumiți că nu au primit despăgubirile de secetă pentru anul 2020.

Fermierii din Iași au încasat 20 de milioane de lei

Un scandal a izbucnit anul trecut, chiar înainte de acordarea despăgubirilor de secetă. Fermierii au vrut să dea Direcția Agricolă în judecată. Aceștia au constatat că pe procesele-verbale încheiate de comisia venită în luna iulie a anului 2022, formată din reprezentanți ai Direcției Agricole, Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și ai unității administrativ-teritoriale, unde se află terenurile, erau greșite.

Suprafața calamitată din județul Iași este de 133.000 de hectare. Din această suprafață, 92.603 hectare sunt cu culturi de primăvară, cu diferite grade de calamitate. Pentru culturile de toamnă calamitate au fost făcute plăți în valoare de 20 de milioane de lei. Fermierii ieșeni care cer recalcularea despăgubirilor de secetă au trimis reclamațiile și la Direcția pentru Agricultură Județeană. Instituția nu a oferit un punct de vedere în legătură cu această situație până la închiderea ediției.

Fermierii din Iași sunt revoltați și pentru faptul că nu au primit niciun răspuns de la instituțiile unde au trimis solicitările.

Comentarii
  • Dacâ nu demarați acțiune în justiție nu aveți șanse.Lipsa de profesionalism a asa zișilor inspectori din Direcția Agricolă a diminuat șansa fermierilor de ași acoperi o parte din cheltuielile cu înființarea și întreținerea culturilor,calamitate de seceta pedologică…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *