Prima pagină » Economic Local » Fermierii din Iași sunt disperați că nu pot însămânța culturile de toamnă anul acesta din cauza lipsei apei din sol. Fermier: „E dificil, chiar aproape imposibil să avem o campanie de toamnă”

Fermierii din Iași sunt disperați că nu pot însămânța culturile de toamnă anul acesta din cauza lipsei apei din sol. Fermier: „E dificil, chiar aproape imposibil să avem o campanie de toamnă”

14 sept. 2020, 02:00,
Raluca Costin în Economic Local

Fermierii din Iași se tem că și culturile de toamnă de anul acesta vor fi compromise dacă nu va ploua în următoarele două săptămâni. Deși unii dintre ei au sistem de irigații și încearcă să ofere grâului și rapiței un start bun, acest lucru este aproape imposibil din cauza deficitului de apă din sol. Pământul este atât de uscat încât rapița nu a crescut suficient, iar dăunătorii distrug cultura abia însămânțată în unele zone din județ

Lipsa apei din sol le creează mari probleme fermierilor din Iași care susțin că în acest an culturile de toamnă au un start mai prost față de cel de anul trecut. Din cauza lipsei mari de precipitații, pământul este foarte uscat, iar rapița sau grâul nu se dezvoltă corespunzător dacă sunt plantate. Astfel, fermierii din Iași se gândesc să renunțe la cultivarea culturilor de toamnă dacă în următoarea perioadă nu va ploua suficient. Agricultorii din județ care au cultivat sute de hectare fiecare cu grâu sau rapiță susțin că anul acesta este unul pierdut din punct de vedere agricol.

Fermierii din Iași susțin că sunt mari probleme la campania de toamnă de anul acesta din cauza perioadei prelungite de secetă

Cezar Musteață, unul dintre agricultorii din Iași care în anul 2019 a cultivat 700 de hectare cu grâu, rapiță și porumb spune că deși a plantat rapița luna trecută, nu are așteptări prea mari de la această cultură care este atacată de dăunători.

„E dificil, chiar aproape imposibil să avem o campanie de toamnă pentru că nu este deloc apă în sol. Pământul e uscat. Noi am pus rapița, am riscat, dar e plină de cruste și dăunători, nu e deloc bine pentru această cultură. Dacă nu plouă în următoarea perioadă nu e deloc bine nici în campania de anul acesta. La grâu ar trebui să ne apucăm de pe data de 20 septembrie, dar nu avem curaj. Fermierii nu au curaj să înceapă însămânțarea pentru că așteaptă ploile. Dacă nu plouă, renunțăm la grâu, nu avem ce face. Colegii din sudul țării, din estul țării spun că nu pot face nimic din cauza lipsei apei din sol”, susține inginerul Cezar Musteață.

Culturile de toamnă de anul acesta nu se pot dezvolta normal întrucât deficitul de apă din sol este prea mare

Andrei Stan, un alt fermier din Iași care vrea să cultive în campania din această toamnă grâu și rapiță, susține că și anul 2021 va fi compromis din punct de vedere agricol.

„Noi nu am început însămânțarea la grâu pentru că nu este deloc apă în sol. Nu cred că vom reuși să facem ceva în privința asta chiar dacă irigăm. Nu e suficientă apă pentru a acoperi deficitul din sol. Seceta asta ne-a distrus totul și nici nu vom avea nimic, grâu, rapiță, dacă nu va ploua deloc în următoarele două săptămâni. Degeaba primim bani de la stat dacă îi băgăm în pământ și nu se prinde deloc rapița sau grâul”, spune Andrei Stan.

Agricultorii din Iași care încep campania de toamnă pot obține gratuit apă de la ANIF pentru irigarea culturilor

Fermierii din Iași care vor să irige în această perioadă pot semna contracte cu Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) pentru furnizarea gratuită a apei. Potrivit specialiștilor din cadrul ANIF, instituția este pregătită să furnizeze apă și pentru irigarea culturilor care vor fi înființate în această toamnă și îndeamnă fermierii din Iași să se asocieze. Irigarea culturilor a început mult mai devreme anul acesta, iar numărul contractelor semnate de agricultorii din Iași s-a dublat față de anul trecut, fermierii fiind nevoiți să utilizeze o cantitate mai mare de apă pentru a salva măcar o parte din producție.

Banii pentru culturile de toamnă calamitate care au fost înființate în anul 2019 vin la sfârșitul lunii septembrie 2020

Agricultorii din Iași vor încasa banii pentru culturile de toamnă însămânțate în anul 2019, care au fost afectate de secetă, începând cu sfârșitul lunii septembrie 2020. Fermierii vor primi pentru culturile de toamnă 80 la sută din cuantumul total, respectiv 740 de lei pentru hectarul de grâu, aceeași sumă pentru cel cu secară, 801,6 lei pentru hectarul de rapiță și 729,6 lei pentru un hectar cu orz și 760 de lei pentru orzoaică. În total, fermierii din Iași cu cele 34.000 de hectare cu culturi de toamnă calamitate, vor încasa aproximativ 24 de milioane de lei de la MADR. Condiția obligatorie este ca minimum 30 la sută din suprafața cultivată cu o anumită cultură să fie calamitată.

Fermierii din Iași care au depus cereri de calamitate pentru porumb și floarea- soarelui sunt verificați de Direcția Agricolă

În această perioadă, fermierii din Iași care au cultivat porumb sau floarea-soarelui în primăvara acestui an, iar aceste culturi au fost afectate de secetă sunt verificați de specialiștii din cadrul comisiei de verificare formată dintr-un reprezentant al Direcției Agricole Iași, APIA Iași și al primăriei unde se află terenul cu culturile calamitate. Cererile depuse de fermieri vor fi verificate până la data de 15 septembrie. În total au fost înregistrate cereri de despăgubiri pentru o suprafață de 70.000 de hectare cu porumb și floarea- soarelui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 noiembrie 2024
22 noiembrie 2024