Prima pagină » Economic Local » Fermierii din Iași riscă să rămână fără despăgubiri. Asociațiile agricultorilor cer ca MADR să urgenteze finalizarea proceselor-verbale
Fermierii din Iași riscă să rămână fără despăgubiri. Asociațiile agricultorilor cer ca MADR să urgenteze finalizarea proceselor-verbale

Fermierii din Iași riscă să rămână fără despăgubiri. Asociațiile agricultorilor cer ca MADR să urgenteze finalizarea proceselor-verbale

24 sept. 2022, 02:00, 1 ,
Raluca Costin în Economic Local

Fermierii din Iași sunt nemulțumiți pentru că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) întârzie să finalizeze procesele-verbale privind calamitățile generate de secetă. Aceștia au nevoie de bani cât mai repede pentru campania de toamnă, altfel terenurile vor rămâne necultivate

Fermierii din Iași se tem că vor rămâne fără despăgubirile pentru secetă, deoarece MADR întârzie să finalizeze procesele-verbale. Aceștia spun că au nevoie de bani pentru campania de toamnă, altfel terenurile vor rămâne necultivate.

„Am trimis din august procesele-verbale și mulți fermieri au transmis repede toate datele, pentru că vor ca lucrurile să meargă repede, să primească despăgubiri. Anul acesta parcă nu vor să ne dea banii, așa se comportă guvernanții. Ne dau avansul din subvenții, dar acesta nu ajunge. Mai avem nevoie de despăgubiri. Eu am 200 de hectare. Dacă nu mă ajută statul, cultiv doar jumătate din suprafață. Nu mai am de unde să iau bani”, spune Ionuț Rotaru, fermier din comuna Țibana.

Asociațiile fermierilor din toată țara au trimis scrisori deschise Ministerului Agriculturii prin care solicită ca demersurile privind acordarea despăgubirilor de secetă să fie făcută repede, astfel încât banii să fie dați fermierilor până la finalul lunii octombrie 2022.

Fermierii din Iași cer ca MADR să finalizeze procesele-verbale privind calamitățile generate de secetă

Astfel, Alianța pentru Agricultură și Cooperare, cu mii de membri din toată țara, a transmis o scrisoare deschisă către MADR.

„Alianța pentru Agricultură și Cooperare dorește să se adreseze dumneavoastră și instituțiilor pe care MADR le are în subordine cu privire la importanța urgentării realizării proceselor-verbale de evaluare și constatare a daunelor produse de seceta pedologică și arșița atmosferică. Deși fermierii au transmis înștiințări de daune la culturile agricole înființate în anul agricol 2021-2022, cauzate de fenomenul meteorologic asimilat unei calamități naturale, seceta severă pedologică și atmosferică, și au solicitat evaluare și soluționare în conformitate cu atribuțiile legale stabilite de legislația în vigoare, sunt multe zone unde fermierii au depus înștiințări la primării de 30-45 de zile și nu au fost realizate și transmise procesele-verbale. Vă reamintim că acestea sunt foarte importante atât pentru a informa APIA, ANAF, cât și pentru elaborarea și aprobarea cadrului legal pentru acordarea despăgubirilor, în funcție de cât de gravă și de mare este amplitudinea fenomenului corelat cu procentul de până la maximum 40 la sută din cheltuielile calculate în fișele tehnologice de un institut de cercetare de profil (ICEADR)”, se arată în scrisoarea transmisă de fermieri.

Reporterii BZI au arătat, în edițiile anterioare, faptul că una dintre comunele din Iași unde seceta pedologică a făcut ravagii este Dumești.

Fermierii au nevoie de bani pentru a începe campania de toamnă

Fermierii cer ca toate datele transmise să ajungă cât mai repede la Comisia Europeană pentru ca banii să intre în conturi până la finalul anului 2022.

„Pentru că abia după ce MADR deține raportul centralizator care cuprinde pierderile totale suferite de fermierii din România care au depus înștiințări de daună, se poate notifica Comisia Europeană privind intenția țării noastre de a acorda despăgubiri și suma totală care va fi acordată, ținând cont de maximul prevăzut de legislația europeană. Trebuie urgentată centralizarea acestora și insistăm pentru finalizarea raportului, până la 1 octombrie 2022, pentru a avea sumele necesare la rectificarea bugetară a și putea acorda despăgubirile până la 31 decembrie 2022. Stimate domnule ministru, vă solicităm a dispune, în regim de urgență, toate măsurile posibile care se impun, făcând uz de pârghiile guvernamentale de comunicare de care dispuneți, în relația cu Direcțiile Agricole, Prefecturile și Consiliile Județene, pentru a urgenta realizarea proceselor-verbale de evaluare și constatare a daunelor produse de seceta pedologică severă și arșița atmosferică, realizarea și comunicarea publică a raportului centralizator privind calamitățile generate de seceta pedologică, prevăzut în anexa nr. 5 la Ordinul 97/2020 cu modificările și completările ulterioare, până la 10 octombrie 2022. Dați dovadă de seriozitate și profesionalism!”, se mai arată în scrisoarea deschisă a Alianței pentru Agricultură și Cooperare.

Suprafața afectată de secetă, din județul Iași, este de 91.000 de hectare, potrivit datelor furnizate de Direcția Agricolă Iași. Pe de altă parte, fermierii din Iași așteaptă și avansul din subvențiile acordate de APIA în 2022.

Comentarii
  • Pe bune?? Anul trecut s-au chiabuirit toti. Numai “mercedes” si “gion dir” anul asta se plang. Fermierii ori sunt chiaburi ori cersetori, depinde de anul agricol. In ce domeniu mai plateste statul cand nu faci profit? Pe langa ca au suventii de peste 300€/ha plus suventii la motorina si multe alte avantaje….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`