Prima pagină » Economic Local » Fermierii din Iași primesc banii pentru fermele mici
Fermierii din Iași primesc banii pentru fermele mici

Fermierii din Iași primesc banii pentru fermele mici

28 oct. 2019, 04:00,
Raluca Costin, în Economic Local

Cei care au depus proiecte anul trecut în cadrul submăsurii 6.3- „Dezvoltarea fermelor mici” vor primi banii în acest an. Din cei 28 de benficiari care au solicitat fondurile nerambursabile le vor primi aproape toți. Întrucât punctajul a fost unul ușor de atins și proiectele au fost rapid finanțate. O parte din cei care au avut proiecte bune au semnat deja contractele de finanțare și au primit fiecare 15.000 de euro. Potențialii beneficiari care au depus anul acesta proiectele la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) trebuie să mai aștepte pentru a afla dacă vor primi banii. Anul acesta, fondurile disponibile s-au epuizat la scurt timp după deschiderea sesiunii de finanțare. Au depus proiecte 26 de persoane care vor să investească în mediul rural. Proiectele depuse vizează investiții în ferme apicole, vegetale sau în sere cu legume. Norocoșii vor afla când vor lua banii abia după publicarea rapoartelor de selecție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *