Fermierii din Iași sunt avertizați de Garda de Mediu că mirosul degajat de la împrăștierea gunoiului de grajd, pe terenurile agricole, poate aduce amenzi cuprinse între 7.500-15.000 lei pentru persoanele fizice sau între 50.000-100.000 lei pentru persoanele juridice. Legea mirosurilor a fost modificată în acest an
Garda de Mediu Iași poate aplica amenzi de până la 100.000 de lei pentru împrăștierea gunoiului de grajd, pe terenurile agricole. Atât fermierii, cât și autoritățile locale trebuie să respecte o serie de obligații. Astfel, autoritățile administrației publice locale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, trebuie să implementeze sisteme de colectare și stocare a gunoiului de grajd. De asemenea, persoanele fizice sau juridice care generează gunoi de grajd au obligația să depună aceste deșeuri în spațiile indicate de autoritatea locală sau să le predea operatorilor autorizați pentru colectarea acestuia. Potrivit directorului Gărzii de Mediu Iași, Gheorghe Bacușcă, ieșenii au depus reclamații cu privire la mirosul degajat de gunoiul de grajd, dar nu au fost întemeiate.
„Aici e vina autorităților locale care dau autorizații de construcție celor care își fac casele prea aproape de fermă. Nu e normal să vină să reclame mirosul după ce au construit casa lângă o fermă veche de 20 de ani”, mai spune Gheorghe Bacușcă.
În Iași s-au construit 12 platforme de colectare a gunoiului
Fermierii din Iași trebuie să aducă gunoiul în spații special amenajate de către primăriile din fiecare localitate. În Iași au fost construite doar 12 platforme de colectare a gunoiului, care să reducă poluarea cu nitriți și nitrați. Comunele unde s-au construit aceste platforme sunt Miroslava, cu două centre de colectare, Grajduri, Scânteia, Voinești, Mircești, Cristești, Cotnari, Moșna, Coarnele Caprei, Prisăcani, Țibănești și Mironeasa. Primăriile din județul Iași trebuie să dezvolte și să extindă sistemul de colectare a gunoiului de grajd. De asemenea, trebuie să înființeze platforma pentru gunoiul de grajd, să asigure paza și depozitarea în condiții de siguranță a gunoiului de grajd. Acesta trebuie valorificat ca îngrășământ organic pentru fertilizarea terenurilor agricole. Primarii trebuie să informeze cetățenii prin mijloace adecvate și prin publicarea pe site-ul propriu asupra sistemului de colectare și gestionare a gunoiului de grajd.
Garda de Mediu Iași a aplicat amenzi de sute de mii de lei pentru depozitarea necontrolată a gunoaielor
Sancțiunile contravenționale pentru depozitarea neconformă a gunoiului de grajd, cel mai prețios îngrășământ, vor fi stabilite prin Hotărâre a Consiliului Local.
„Cerințele, măsurile operaționale și tehnice privind activitățile de colectare, transport, predare, stocare și manevrare pentru gunoiul de grajd, comercializarea, modalități și condiții de utilizare ale gunoiului de grajd sunt prevăzute în Ordinul comun al ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor și al ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 1270/2005 privind aprobarea Codului de bune practici agricole pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole, cu modificările și completările ulterioare”, se mai arată în proiectul de lege.
Primăriile din Iași au fost amendate de comisarii de mediu pentru depozitarea necontrolată a gunoaielor.