Chiar dacă agricultorii din județ nu pot merge la centrele locale ale Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) pentru a depune cererile unice de plată, acestea funcționează și preluarea se face online. Astfel, în ultima perioadă au fost depuse câteva sute de cereri din partea fermierilor care solicită subvențiile pentru anul 2020. Campania de depunere a documentelor a fost suspendată până pe data de 6 aprilie în contextul pandemiei de coronavirus, însă această dată ar putea fi prelungită.
Dacă acest lucru se va întâmpla și fermierii vor veni fizic să aducă documentele, funcționarii APIA au găsit o metodă să nu supraîncarce activitatea de primirea a documentelor pentru subvenții atunci când fermierii vor putea să depună cererea unică. Astfel, funcționarii APIA primesc documentațiile aferente și în format electronic. Prezența fermierului pentru semnătura finală rămâne obligatorie, dar se va putea face doar atunci când lucrurile vor reintra în normal și se va relua programul cu publicul.