Agricultorii din Iași, care vor să deschidă afaceri în mediul rural, au depus cereri la AFIR, unde solicită fonduri europene în valoare de 300.000 de euro. Sesiunea de depunere a proiectelor s-a deschis pe 27 august și se încheie pe 26 noiembrie 2021 pentru tinerii fermieri
Fermierii din Iași au solicitat fonduri europene în valoare de 300.000 de euro de la AFIR, în ultimele trei săptămâni. Tinerii care au depus proiecte vor să înființeze sere cu legume sau să deschidă ferme zootehnice. Valoarea proiectelor depuse de fermierii din județ, care vor să deschidă afaceri de succes în mediul rural, este cuprinsă între 40.000 și 70.000 de euro. Potențialii beneficiari care solicită suma maximă acordată în cadrul submăsurii 6.1- Instalarea tinerilor fermieri, trebuie să proceseze legumele.
Finanțarea pentru cei care se instalează prima dată ca tineri fermieri este sută la sută nerambursabilă, se acordă pentru o perioadă de maximum trei ani (inclusiv pentru exploatațiile pomicole – față de cinci ani cât era anterior). Suma accesată poate fi în valoare de 70.000, 60.000, 50.000 sau de 40.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației, exprimată în SO (standard output), care se poate calcula și prin noua aplicație pusă la dispoziția celor interesați pe pagina de internet a AFIR, http://so.afir.info/.
Tinerii din Iași vor să investească banii europeni și în spații de procesare a legumelor
Până la data de 26 noiembrie 2021, fermierii din Iași pot depune proiecte în alte două sesiuni de finanțare deschise în cadrul submăsurilor 6.3- Dezvoltarea fermelor mici, unde pot obține 15.000 de euro, dar și submăsura 16.4a/ 16.4 – Cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol. Sprijinul maxim financiar pentru cei care doresc să acceseze banii oferiți de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a fost majorat la 250.000 de euro, de la 100.000 de euro în sesiunile anterioare, și este sută la sută nerambursabil. Costurile de funcționare a cooperării nu vor depăși 10 la sută din valoarea maximă a sprijinului acordat pe proiect. Sprijinul solicitat trebuie să fie justificat și corelat cu complexitatea proiectului, cu cantitatea de produse comercializate și cu valoarea adăugată generată de acesta după implementare. Astfel, ieșenii interesați să devină fermieri pot accesa între 15.000 și 250.000 de euro.
Cererile mai pot fi depuse la AFIR până la data de 26 noiembrie 2021
Fermierii din Iași sunt interesați și de măsura prin care pot solicita fonduri europene pentru asigurarea culturilor. Aceștia au depus în jur de 60 de cereri, până în prezent, în submăsura 17.1- Prime de asigurare a plantelor, culturilor și animalelor, Iașul fiind în topul județelor din regiunea Moldovei unde s-au depus multe cereri. Principalele riscuri eligibile care pot face obiectul contractului de asigurare acoperă fenomenele climatice nefavorabile, inclusiv seceta. De asemenea, fermierii care au înregistrat pagube din cauza fenomenelor meteo precum arșița, inundațiile, grindina, înghețul (timpuriu de toamnă, de iarnă sau târziu, de primăvară), ploile torențiale sau ploile excesive și de lungă durată, furtuna, vijelia, uraganul sau tornada, pot depune cereri în submăsura 17.1.