Prima pagină » Economic Local » Fermele cu suine din Iași, controlate de medicii veterinari, pentru prevenirea răspândirii pestei porcine. Numărul verificărilor va crește în acest an
Fermele cu suine din Iași, controlate de medicii veterinari, pentru prevenirea răspândirii pestei porcine. Numărul verificărilor va crește în acest an

Fermele cu suine din Iași, controlate de medicii veterinari, pentru prevenirea răspândirii pestei porcine. Numărul verificărilor va crește în acest an

23 ian. 2021, 02:00,
Raluca Costin în Economic Local

Medicii sanitar-veterinari din Iași vor efectua mai multe controale la fermele cu suine din județ în perioada 1 februarie – 31 mai 2021. Printr-un ordin al președintelui ANSVSA, act normativ publicat în Monitorul Oficial, medicii veterinari sunt obligați să efectueze cel puțin un control pe an

Programul de control din fermele cu suine din Iași are în vedere în special eradicarea pestei porcine africane, dar include măsuri valabile pentru toate speciile de animale. Specialiștii din cadrul DSVSA Iași vor demara mai multe controale în fermele din Iași în anul 2021, comparativ cu anul anterior. În cazul medicilor veterinari de liberă practică împuterniciți, aceștia trebuie să răspundă și la solicitările crescătorilor, inclusiv pentru certificarea mișcării animalelor. Plata tarifului medicilor veterinari se face prin programul național de prevenire a bolilor la animale și „este condiționată de operarea în Baza Națională de Date a mișcărilor declarate de deținător cu ocazia inspecției exploatației și a animalelor din exploatație”.

Ordinul pentru modificarea și completarea Ordinului președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 35/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, precum și a Normelor metodologice de aplicare a Programului de supraveghere și control în domeniul siguranței alimentelor a fost publicat în Monitorul Oficial, joi, 21 ianuarie 2021.

Numărul controalelor efectuate de medicii veterinari în fermele cu suine din Iași va crește în anul 2021

Din cauza creșterii numărului de focare de pestă porcină în Iași, dar și în restul țării, în anul 2020 autoritățile sanitar-veterinare vor controla mai des fermele zootehnice din Iași pentru prevenirea răspândirii virusului. Potrivit reprezentanților DSVSA Iași, focarele de pestă porcină din gospodării au fost închise.

„Crescătorii trebuie să fie foarte atenți la orice semn al bolii și să respecte cu strictețe toate indicațiile privind prevenirea răspândirii pestei porcine. Din păcate, în anul 2020 au fost înregistrate focare noi în număr mare, atât la gospodării, cât și la porci mistreți. Am reușit să le închidem pe cele din gospodării cu mari eforturi”, susține Gabriel Ciobanu, director DSVSA Iași. În decursul anului 2020, în județul Iași, pesta porcină africană a afectat un număr de 462 de animale domestice, în 31 de focare apărute în gospodării. Ca urmare a aplicării planurilor de măsuri specifice, dispuse prin intermediul Centrului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB), de medicii veterinari și specialiștii din cadrul DSVSA Iași, toate aceste focare au fost eradicate.

În schimb, raportările DSVSA mai arată că încă sunt cazuri active de pestă porcină africană la mistreț. Cu o metodologie de abordare diferită, aceste cazuri care privesc animalele sălbatice se află în continuare sub monitorizare și se întreprind măsuri speciale pentru limitarea răspândirii bolii. În anul 2020 au fost 87 de cazuri de pestă, pe 15 fonduri de vânătoare din județul Iași.

Pesta porcină africană este una din bolile care a falimentat crescătorii de suine din mai multe județe din țară

În anul 2020, pesta porcină a evoluat în 40 de județe, cu 541 de focare. Zece dintre acestea sunt în exploatații comerciale și 5 focare în exploatații comerciale de tip A. Virusul pestei porcine africane a afectat în 36 de județe atât porcii domestici, cât și mistreții, în două județe sunt afectați de virusul PPA numai mistreții, iar în alte două județe sunt afectați numai porcii domestici. Jumătate din numărul de focare din țară au fost închise. Cele mai multe focare se află în județele Giurgiu și Teleorman. Pesta porcină africană este extrem de contagioasă.

Aceasta poate fi răspândită prin contact direct cu porci infectați, fluide biologice provenite de la porcii contaminați și prin contact indirect prin intermediul echipamentelor agricole, camioanelor sau oamenilor care au venit în contact cu animalele bolnave. Analizele anchetelor epidemiologie efectuate în focarele active au arătat că transmiterea bolii a fost făcută prin nerespectarea măsurilor de biosecuritate și a restricțiilor de mișcare ale animalelor, administrarea în hrana suinelor a resturilor alimentare. Până la această dată au fost despăgubiți 11.848 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 316.159.280 de lei. Fermierii din Iași, inclusiv cei străini, cu ferme cu porci, au accesat fonduri europene pentru a spori măsurile de biosecuritate din fermă, pentru a-și salva afacerile.

Bugetul.ro
Prigoana ANAF bagă spaima în proprietarii de mașini din România. Controalele autorității s-au întețit, iar inspectorii sunt neiertători cu cei care încalcă legea
redactia.ro
Cine este Cristina Petrovici, noua iubită a lui Victor Ponta
Bugetul.ro
Plecarea lui Dorinel Umbrărescu s-a produs în mod oficial. Drumarul din județul Bacău și-a luat la revedere de la oamenii din zona Buzăului
a1.ro
Neurochirurgul Leon Dănăilă, prima declarație după ce s-a scris că a murit. Cum a apărut știrea falsă despre decesul său
Playtech.ro
Orașul din România în care plouă cel mai puțin pe tot parcursul anului. Este foarte popular
observatornews.ro
Clienţii care luau jackpot-ul la păcănele primeau bătaie în loc de bani. Percheziţii la clanurile de interlopi
Playsport.ro
Pensionarii români care vor fi taxați de la 1 septembrie, pierde până la 700 de lei. Cine sunt vârstnicii afectați pentru că sunt „prea bogați”
Evz.ro
Wizz Air anunță mai multe zboruri de la Otopeni. Sunt 14 destinații europene
realitatea.net
Guvernul Bolojan. Accize majorate cu 10%, facturi mai mari la electricitate și gaze. Cu cât s-ar putea scumpi carburanții, țigările și alcoolul
SportpeSurse
Mihai Leu a fost operat și a intrat în comă profundă! Ioan Andone: ”A suferit o hemoragie”. EXCLUSIV
Playtech.ro
Se impozitează banii de dar la nuntă și botez? Ce spun reprezentanții ANAF
Dailybusiness.ro
Locuri de muncă pentru români în Europa în această vară. Ce posturi sunt disponibile
RomaniaTV
Romica Jurca anunță rupere de nori. Furtunile se dezlănțuie, de Sânziene. Cupola de foc, stinsă de grindină si vijelii
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Concedieri 2025. Începe austeritatea, se anunţă 40.000 de disponibilizări!
redactia.ro
Anunț important pentru pensionari. Câți bani vor mai primi lunar românii după măsurile de austeritate ale guvernului Bolojan. Noul ministru al Muncii a spus totul
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`