În ultimii ani se constată un fenomen îngrijorător în rândul medicilor rezidenți. Tot mai mulți tineri aleg să renunțe să mai activeze în domeniul medical, preferând în locul unei cariere de succes să aibă mai multă flexibilitate, viață socială și împlinire personală
Acest fenomen nu se înregistrează doar în România, ci și la nivel european, în Franța, Italia, deși aceste țări au sisteme medicale foarte bine dezvoltate. De asemenea, se observă că tot mai puțini absolvenți se îndreaptă către specialitățile clinice. Prof. dr. Adrian Covic a precizat că la nivelul Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iași se încearcă implicarea rezidenților în ceea ce privește partea intervențională încă din primul an. Spre exemplu, în ceea ce ține de transplant, rezidenții fac parte din procesul de selecție, de îngrijire a pacientului, lucru de care sunt extrem de atrași. De asemenea, unii sunt implicați în cercetare.
Fenomen îngrijorător în rândul medicilor rezidenți: „Sunt foarte mulți care renunță la această meserie”
Prof. dr. Adrian Covic, medic coordonator Compartimentul Transplant Renal din cadrul Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iași și profesor universitar în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, a explicat principalele motive pentru care medicii rezidenți ce optează pentru specializări complexe, cum ar fi chirurgia, cardiologia sau nefrologia, fie își schimbă alegerea încă din primii ani, fie fac alta după ce finalizează rezidențiatul.
„Dacă în primi ani după Revoluție foarte mulți medici plecau în străinătate pentru salarii și poziții mai bune, ulterior s-a schimbat profilul acestei migrații. Acest trend s-a inversat. De câțiva ani, spunem noi, care suntem formatori de tineri specialiști, constatăm o serie întreagă de alte tendințe care merită să fie analizate. În primul rând, vedem cum foarte mulți tineri își aleg o specialitate, nu știu inițial foarte bine ce presupune această specialitate.
Unii aleg în timpul rezidențiatului o altă specialitate, alții termină, dar optează mai apoi și pentru un al doilea rezidențiat și prelungesc această perioadă de formare de la 5 la 10 ani, asta dă naștere unui grup de medici care sunt în formare fără să intre neapărat într-un sistem de îngrijire a pacienților.
De asemenea, vedem cum, de la an la an, numărul de absolvenți este chiar mai mare, numărul de locuri la rezidențiat este, de asemenea, mare, termină foarte mulți specialiști, dar, dacă ne uităm la sistem, sunt foarte mulți care renunță la meseria de medic, nu regăsim același număr de medici câți absolvenți și câți specialiști finalizează pregătirea medicală”, a explicat prof. dr. Adrian Covic.
Tinerii medici specialiști vor să lucreze doar în orașele mari
În ultimii ani s-a observat că rezidenții nu mai aleg specialitățile clinice, cum ar fi chirurgia, cardiologia sau nefrologia. Tinerii nu mai vor să mai facă gărzi, din dorința de a avea mai mult timp liber pe care să-l dedice vieții sociale sau personale.
„O a treia tendință foarte importantă este ca rezidenții să evite acele specialități pentru care trebuie depusă foarte multă muncă, multe cerințe profesionale, cu multe activități de formare, așa cum sunt disciplinele clinice, chirurgie, cardiologie, nefrologie, diabet. Pe de o parte, rămân și locuri neocupate la rezidențiat, iar tinerii mai renunță la aceste cariere, acuzând sindrom de burnout, dorința de a nu mai face gărzi, dorința să nu mai aibă o viață atât de stresantă, lucruri pe care în generațiile trecute nu le-am văzut.
Nu este o problemă de bani, deoarece salariile sunt mai bune acum decât erau când am început noi. Este, să spunem, o problemă de așteptări de la viață, de la modul cum fiecare își vede timpul liber și activitățile sociale”, a precizat prof. dr. Adrian Covic.
De asemenea, mulți tineri își doresc ca după finalizarea rezidențiatului să-și desfășoare activitatea în orașe mari, dacă este posibil, chiar în orașe universitare. Astfel, în spitalele din cele mici este penurie de specialiști.
„Se observă o mare concentrare în marile orașe și zonele metropolitane. Tinerii doresc, în general, să rămână în zona Bucureștiului, a Iașului sau a Clujului, nu doresc să se întoarcă, chiar dacă pe poziții foarte bune, în spitale bine dotate din punct de vedere al tehnologiei, bine plătite, în spitale din comunitățile mai mici. Asta duce la o penurie de specialiști în comunitățile mici.
Spre exemplu, Spitalul din Rădăuți este un spital foarte bine dotat, dar care are penurie în anumite specialități, la fel se întâmplă și la spitalele din Huși, Bârlad. Nu în ultimul rând, a apărut mediul medical privat și care în anumite zone este mai atractiv, în unele mai puțin. Acesta reprezintă o variabilă pe care facultățile de medicină nu o cuantifică perfect. Spre exemplu, un medic rezident cardiolog învață foarte multe lucruri, dar, dacă se angajează, mai apoi, la privat, ajunge să facă mult mai puține și inclusiv acolo apare un burnout sau unele dezamăgiri.
La început de carieră, în privat, un tânăr nu va fi atât de bine plătit, mediul privat stimulează serviciile de înaltă calitate, specialiștii reputați, iar atunci tinerii sunt mână de lucru, ca să spun așa. Sunt însă și medici rezidenți care termină și nu se îndreaptă nici către spitale de stat, nici către cele private”, a adăugat prof. dr. Adrian Covic.
Ce a”uitat’ sa precizeze nenea doctorul mai sus este faptul ca rezidentii is sclavi pe plantatie in iasi, garzile alea de care vb el sunt NEPLATITE si.s lungi a naibii, plus de week, plus de noapte, plus garzi duble, plus o gramada de treaba si responsabilitate si pacienti cu ff multe probleme, toate NEPLATITE!!! In timp ce doctorii isi iau vreo 1.500 de lei pe.o sg garda, astia rezidentii(sclavimea) is neplatiti si mai mult decat atat in caz de vreun control tre sa raspunda ca fac practica pe propria raspundere!, in timp ce smecherii foiesc plicurile ai cafelele! Asa ca nenea doctoru sa ne lase in pace si spor la numarat banii in Tara lucrului bine facut!
Rezidenții fac munca doctorilor aceștia gasindu se mai mult pe la clinicile lor private. Este un abuz nemaivăzut , și după 5 ani trebuie sa plece , nu primesc post în spital . An de an sunt aduși alții și tot așa .
Covic vorbeste, omul care si-a luat spitalul clinic Parhon pe persoana fizica, precum si-a luat Chirica primaria ? Covic ar trebui sa-si vada de combinatiile lui in continuare (ce tunuri a dat nenea asta, Chirica e copil mic) si sa nu-si mai dea cu parerea in mediul on line. El si masa,doi stabi ai nefrologiei iesene. Poate ne spune ce cauta la clinica privata de la Rediu la ora 11 ziua, cand trebuie sa fie sus in Copou de garda !!
Covic, vorbeste? Profesor facut la apelul de seara, o jigodie umana plin de pretentii nejustificate! Sa-ti fie rusine ca inca deschizi pliscul!
De fapt articolul nu este altceva decat strigarea prin care dr. Covic face recrutari de sclavi! Niciun medic senior nu pregateste pe cei care vor veni. Se cred nemuritori. Ar trebui sa fie verificati la ceea ce lasa in urma, pentru ca majoritatea au ore la UMF si au o si o responsabilitate in formarea viitorilor medici.
Grigore T. Popa University of Medicine and Pharmacy
1501+
World University Rankings 2023
In traducere libera, daca o sa privim de jos in sus acest top, UMF Iasi se afla in top 500, dar daca privim ca toti pamantenii, adica privim in mod normal, UMF Iasi se afla pe locul 1.501…din 500 cele mai bune universitati din lume !
Bravo dragi studenti ieseni, daca si cu grilele primite inainte de examen nu faceti fata la examinari (asa umbla vb prin targul Iasului), daca mai si chiuliti la cursuri, atunci, Umf Iasi o sa ajunga in top 10, cele mai varza universitati ! Nu mai aveti mult, acush,acush…UMF ramane fara prestigiu, pt ca da, e o mandrie sa inveti la o institutie aflata pe locul 1500 din 500 cele mai bune universitati din lume !
Ps: si universitatile din Africa, stau mai bine in top 500 cele mai bune universitati ! Felicitari, nu voua, ci africanilor pentru perseverenta si dorinta de a invata !
Masonul asta ne da lectii si sfaturi? S-a imbogatit peste masura din suferinta bolnavilor si impotenta statului
Deci Covic a cotizat, interesant
Tatal lui Covic are dinții in gura precum scândurile in gard, un gard vechi de la munte. Nu-si permite tânărul sa-i puna o proteza mobila ?
Adevărul spus și altfel… Marele Covic Adrian este de fapt fiul unor adevărați profesioniști în domeniul nefrologiei, el fiind doar cel care culege laudele și banii, mulți bani. Abuzul în serviciu, neglijența în serviciu (aici trebuie menționat faptul că de multe ori neglijența a devenit o cutumă cu consecințe deosebit de grave) cât și falsul sunt la ordinea zilei. În Parhon sunt destui medici cu adevărat profesioniști dar care nu pot avansa în carieră întrucât casta Covic e prea puternică, momentan. Afacerile familiei sunt de mult timp de competență penală, dar la noi procurorii au alte priorități… le știți voi deci nu le mai enumăr aici. Ani la rând împreună cu firma Fresenius a muls vaca numită CAS dar cum spuneam mai sus casta se respectă. De fapt mafia halatelor albe a ajuns de mult timp de neatins. Rezidenții sunt demni de milă întrucât sunt primii cărora li se face traiul un calvar, la propriu. Covic A. a beneficiat de protecție mulți ani din partea lui Vasile Cepoi (prietenii știu de ce și cum) dar cea mai mare protecție vine din partea unora din conducerea firmei Fresenius care din pură întâmplare o au în conducere pe cea care se are foarte intim cu ministrul sănătății, restul devine o joacă pentru casta Covic.
La centrele de dializa este adevarat , un abator dupa doi ani pacienti mor de infarct .
Vrăjeala … , doctorii sa aleagă privat sau stat; in România rezidenții și asistentele fac munca doctorilor , iar ei culeg banii și laudele ; in pandemie Covid , doctorii nici nu intrau in saloane și aveau spor ; la spitalul Letcani , 90 % din pacienți ce au intrat au murit ; fără neamuri , cumătrii , finii in acelasi spital
Adevarul e ca acum in Romania intra si ies multi medici incompetenti ,prost formati ( au apus vremurile cand se pica la medicina cu 8.50 si se dadea examen la fizica, chimie , biologie toate odate) , acum intra si iese toata prostimea , au aparut mule facultati de medicina care nu existau , plus ca formarea in facultatea de medicina in Romania nu e nici pe departe optimala ( multe cadre universitare sunt in functii doar ca sunt fii de alte cadre universitare) . Deci daca acum se intra f usor la medicina e logic ca absolventii vor ceva usor si cand termina.
Iaca, prima generatie „laise faire” a ajuns sa aiba job-uri. Si unde altundeva decat la stat. Pt ca la privat trebuie sa mai si muncesti, chiar daca esti medic. Urmeaza ani grei. Pentru noi, pacientii. Asta pana cand vom avea si noi medici pachistanezi si indieni.
Stiti genul „sunt medic, mi se cuvine tot”? E la fel cu genul „sunt buna si frumoasa, deci merit …” (completati voi linia punctata). Convergenta celor doua curente de gandire e generata de studentele de la umf care presteaza pe video chat. Mai multe decat ar crede unii.
ATENTIE
#Fara examene scrise, doar grile si alea publicate cu ceva timp inainte !
#Vrem masa si cazare gratuita la camine
cate 1 sing in camera, eventual sa se poata aduce cate o studenta la FEAa in camera la baieti pt ora de anatomie
#Vrem fete frumoase care sa doarma la noi dar fara obligatii gen casatorie sau copii cu ele…vrem doar bunga, bunga
#Vrem ca justitia sa nu mai condamne medicii pt luare de mita, 900 euro per pacient e tips nu luare de mita 🙂
#Vrem transport gratuit cu avionul la clasa I…nu clasa II-a ca poate ne intalnim cu un ex pacient sau rudele lor…asta nu bun este.
#Vrem salarii ca in afara,asta avem deja,…dar nu vrem ca voi sa aveti asteptari ca-n afara…mai dureaza ceva timp, poate peste 500 ani…o sa ne comportam ca in occident.
Vrem,vrem,vrem….completati voi dragi cititori…
Astea de la UMF fac videochat?!?? Uat da faaakkk! Pai cand au timp sa faca si una si alta?
Profesor Novac si fiul medic primar sunt o echipa care salveaza vieti. Sunt empatici cu pacientii si salveaza vieti. Toata stima!
Doamne fereste! Cine crede prostiile tale??? Mai ales fiul,ma faci sa rad ,stimabile….si pe multi alti . Mergi la nanica,ca-i tarziu ;-)))