Faust este o tragedie în două părți, scrisă de Johann Wolfgang von Goethe, având majoritatea versurilor rimate. Aceasta, de-a lungul timpului, a fost adaptată în zeci de piese de teatru, dar și în film, devenind un simbol al culturii universale.
Deși rareori pusă în scenă în întregime, această operă este una dintre cele mai frecvent jucate în teatrele germane și este considerată de mulți critici drept capodopera lui Goethe, precum și cea mai mare realizare a literaturii germane. Primele versiuni ale piesei, cunoscute sub numele de Urfaust, au fost compuse între 1772 și 1775, deși detaliile exacte ale acestei etape rămân incerte.
Cum a reușit Goethe să scrie Faust
Prima apariție tipărită a fost Faust. Un fragment, publicată în 1790, urmată de varianta completă a primei părți, terminată în 1806 și publicată în 1808. O ediție revizuită, editată de Goethe însuși, a apărut în 1828-1829. Partea a doua a fost finalizată în 1831 și publicată postum în anul următor. Dacă prima parte se concentrează pe destinul lui Faust, care își vinde sufletul diavolului în schimbul cunoașterii absolute, cea de-a doua mută accentul asupra unor teme mai ample, precum istoria, politica, psihologia și dimensiunile filosofice și mistice ale existenței. Scrierea acestei părți a devenit principala preocupare a lui Goethe în ultimii săi ani de viață. În 1955, Lucian Blaga a realizat o traducere a textului în limba română.
Opera lui Goethe fascinează de peste două secole, explorând teme profunde, precum natura binelui și răului, căutarea cunoașterii și complexitatea condiției umane. Personajele sale multidimensionale, precum enigmaticul Faust și seducătorul Mephistopheles, oferă perspective asupra ambiției și fragilității umane. Limbajul poetic bogat al lui Goethe, plin de imagini puternice și versuri lirice, creează o experiență captivantă pentru cititori. Faust ocupă un loc esențial în cultura occidentală, influențând numeroase creații literare, artistice și muzicale.
Povestea lui Faust
Povestea lui Faust este probabil cea mai cunoscută reprezentare a pactului cu diavolul, nu doar în literatura germană, ci și în cea universală. Faust, un savant genial, dar deziluzionat, își vinde sufletul lui Mephistopheles pentru a obține cunoașterea supremă, neîmplinit de succesele sale anterioare. Această căutare obsesivă îl definește ca simbol al fragmentării cunoașterii moderne: deși posedă un vast bagaj intelectual, nu reușește să găsească o viziune unitară asupra lumii, asemenea unei Europe moderniste aflate într-un continuu conflict existențial.
În esență, Faust dramatizează căutarea universală a sensului vieții, un sens care nu poate fi descoperit doar prin progres tehnologic sau rațiune pură. Deși piesa se încheie într-o notă pozitivă, tragedia rămâne înrădăcinată în obsesia umană de a transcende limitele naturale, ceea ce constituie un defect fatal. Această tendință, numită „titanism”, reprezintă dorința de a depăși condiția umană cu orice preț.
Într-o interpretare modernă, Faust poate fi privit ca o metaforă a capitalismului industrial, unde dorința umană de progres – urbanizare, eficiență, acumulare de capital – a generat suferință globală, inegalitate economică, distrugerea mediului și o cultură a muncii care subminează sănătatea fizică și mentală. Alienarea omului de roadele muncii sale reflectă contradicțiile capitalismului modern și subliniază căutarea nesfârșită a unui sens profund într-o lume obsedată de câștig material.
Faust este o tragedie în două părți, scrisă de Johann Wolfgang von Goethe, având majoritatea versurilor rimate.