Prima pagină » National » Farmaciile vor putea elibera antibiotice fără rețetă, dar numai doza pentru 3 zile
Farmaciile vor putea elibera antibiotice fără rețetă, dar numai doza pentru 3 zile

Farmaciile vor putea elibera antibiotice fără rețetă, dar numai doza pentru 3 zile

19 ian. 2024, 17:20, 3 ,
în National

Farmaciile vor putea elibera antibiotice fără prescripție medicală, dar numai doza pentru 3 zile, prevede un Ordin al Ministerului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial.

Până acum, antibioticele puteau fi eliberate în farmacie doar cu rețetă de la medic.

„Prin excepție de la prevederile alin. (1), farmaciștii care își desfășoară activitatea în unități farmaceutice autorizate, în situații de urgență medicală, pot elibera medicamente din categoria antibiotice și antifungice de uz sistemic a căror denumire comună internațională este marcată cu semnul „*“ în anexa nr. 1 la prezentul ordin, în lipsa unei prescripții medicale, în cantitatea maximă aferentă dozei pe 72 de ore, doză calculată în acord cu modul de administrare prevăzut în rezumatul caracteristicilor produsului. Doza de urgență poate fi eliberată o singură dată în cursul unui tratament pentru un pacient, în baza declarației al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezentul ordin”, prevede Ordinul Ministerului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial.

Farmaciile vor putea elibera antibiotice fără rețetă

Consumul de antibiotice crește în sezonul rece, iar România se află pe locul trei la nivel european în ceea ce priveşte rezistenţa la antimicrobiene, declara în toamna trecută Andrei Baciu, fostul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care arăta că, într-un an, 4,2 milioane de români au avut reţetă compensată sau gratuită pentru tratament cu antibiotic.

„Iar sfatul meu este unul simplu: nu luaţi antibiotic decât la recomandarea unui medic. Iar acest medic nu trebuie să fie dr. Google!”, mai spunea fostul președinte al CNAS.

Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
redactia.ro
Cine e Albert NBN, trapperul cu 6 clase care a înjurat România la Beach, Please. Concertul său a scandalizat întreaga țară
Bugetul.ro
Omul lui Klaus Iohannis a devenit noul președinte CCR. Cine este judecătoarea Simina Tănăsescu, succesoarea controversatului Marian Enache
a1.ro
Insula Iubirii 2025. Casting ispite feminine în AntenaPLAY. Cine sunt tinerele care și-au dorit să facă parte din show
Playtech.ro
S-a aflat de ce au zburat Nicuşor Dan şi fiica sa la Milano, de fapt. A fost un mare sacrificiu pentru preşedinte
observatornews.ro
Lua maşini de la ridesharing şi le ducea la dezmembrări. Un escroc a păcălit zeci de şoferi
Playsport.ro
Cine este omul din umbra lui Selly, co-organizator la “Beach, Please”, cu care a făcut 10 milioane de euro. George...
Evz.ro
Fitch anunță prăpădul financiar. Prețurile vor continua să crească
realitatea.net
Ce temperatură trebuie să setezi la frigider când afară e caniculă. Trucul prin care să scazi factura la curent
SportpeSurse
Simona Halep a încălcat regulile familiei și a trecut un prag interzis în cultura machedonilor
Playtech.ro
Regula din trafic pe care o încalcă zilnic mii de șoferi români. Sancțiunea este de 1.000 de lei
Dailybusiness.ro
Autostrăzile A7 și A8, scoase din PNRR. Guvernul caută urgent finanțare alternativă
RomaniaTV
Simona Gherghe e în culmea fericirii! Nu a mai avut răbdare și le-a dat marea VESTE fanilor! Yuhuuuu! Felicitări! ❤️
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
BOMBA BOMBELOR în showbiz! David Măruță se iubește cu fiica lui Nicolai Tand. Fiul Andrei, sărut pătimaș cu Ilona Tand, la mare / VIDEO
redactia.ro
Imagini de coșmar! Un tânăr grav rănit la Beach Please după ce a fost împins în public chiar de artistul lui preferat
ego.ro
Știați că Alin Gălățescu are o fiică? Iată ce relație are cu ea și cu mama ei
Comentarii
  • Cum sa eliberezi antibiotice fara reteta sunteti IDIOTI? Unele persoane bolnave vor sa consume antibioticele precum bomboanele, chiar vreti sa ne imorati cu buna stiinta?

  • Farmacistul de garda

    farmaciştii şi pacienții vor completa o mie de hârtii şi vor fi supravegheați pentru antibioticele eliberate fără rețetă, în caz de urgență, pentru 1-3 zile.
    Ceea ce este foarte bine.

  • Doza de urgenta se dadea si inainte de ordin si reprezinta o exceptie, nu o regula.
    Ordinul nu schimba nimic in privinta accesului la antibiotice. Doar il monitorizeaza si va sanctiona abuzurile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
16 iulie 2025
16 iulie 2025
Articole similare
Își dau sporuri nesimțite ca niște șacali flămânzi! Bolojan își trage 30 la sută, penalul Alexe – 50 la sută pentru „implicare”. În timp ce voi munciți ca proștii, ei fură cu acte în regulă
02:00
FOTO Își dau sporuri nesimțite ca niște șacali flămânzi! Bolojan își trage 30 la sută, penalul Alexe – 50 la sută pentru „implicare”. În timp ce voi munciți ca proștii, ei fură cu acte în regulă
Are nevoie de bețișoare de înghețată pentru a ține steagul sus
02:00
Are nevoie de bețișoare de înghețată pentru a ține steagul sus
Pacienții oncologici beneficiază gratuit, la IRO Iași, de testări genetice pentru 4 tipuri de cancer
02:00
Pacienții oncologici beneficiază gratuit, la IRO Iași, de testări genetice pentru 4 tipuri de cancer
Dacă vedeți aceste mașini pe stradă, închideți ferestrele, e pericol! Inclusiv apicultorii trebuie să ia măsuri de protecție a stupinelor
02:00
Dacă vedeți aceste mașini pe stradă, închideți ferestrele, e pericol! Inclusiv apicultorii trebuie să ia măsuri de protecție a stupinelor
Dublă reușită pentru o tânără din Iași! A intrat la Medicină cu 9,40 și la Drept, pe locurile de olimpici. Ce vrea să devină peste 10 ani
02:00
FOTO Dublă reușită pentru o tânără din Iași! A intrat la Medicină cu 9,40 și la Drept, pe locurile de olimpici. Ce vrea să devină peste 10 ani
Ăsta da ghinion. Un șofer a fost observat de polițiști neacordând prioritate unor pietoni. Când au verificat actele bărbatului, polițiștii și-au pus mâinile în cap
02:00
Ăsta da ghinion. Un șofer a fost observat de polițiști neacordând prioritate unor pietoni. Când au verificat actele bărbatului, polițiștii și-au pus mâinile în cap
Domn doctor și-a uitat empatia și bunul simț acasă
02:00
Domn doctor și-a uitat empatia și bunul simț acasă
Răfuială în stil mafiot, la Iași! Rădeanu a scos pistolul și l-a îndreptat către un pakistanez căruia îi datora bani. Polițiștii au găsit arma și mai multe macete
02:00
FOTO Răfuială în stil mafiot, la Iași! Rădeanu a scos pistolul și l-a îndreptat către un pakistanez căruia îi datora bani. Polițiștii au găsit arma și mai multe macete
Propunerea Comisiei Europene care ar distruge fermele de familie. Agricultor: „Încurajezi pe ăla care nu plătește taxe, dividende, impozite și nu vinde cu factură”
02:00
Propunerea Comisiei Europene care ar distruge fermele de familie. Agricultor: „Încurajezi pe ăla care nu plătește taxe, dividende, impozite și nu vinde cu factură”
Tragedie într-o familie din Iași! Un bărbat de 44 de ani a murit după ce a fost mușcat de un câine vagabond: „Ei își dădeau cu presupusul și la tratament, și la diagnostic, absolut la toate”
02:00
FOTOEXCLUSIV Tragedie într-o familie din Iași! Un bărbat de 44 de ani a murit după ce a fost mușcat de un câine vagabond: „Ei își dădeau cu presupusul și la tratament, și la diagnostic, absolut la toate”