Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA) a Universității „Alexandru Ioan Cuza” – UAIC din Iași a devenit partener în proiectul iXperiment, primul accelerator de start-up-uri dedicat elevilor de liceu din România. Acesta a fost lansat în 2017, iar până în prezent, peste 400 de elevi din Cluj, Oradea și București au lucrat la crearea de afaceri în domenii variate precum educație, tehnologie, sănătate și social. Anul acesta, acceleratorul ajunge pentru prima dată la Iași, iar timp de patru luni elevii vor avea interacțiuni cu mentori și traineri care îi vor ajuta să-și construiască propriile start-up-uri.
„Suntem bucuroși să sprijinim astfel de inițiative care vin din mediul privat, cu atât mai mult cu cât este vorba despre antreprenoriat, un domeniu care se pliază perfect pe activitatea noastră de la FEAA. Ne dorim ca iXperiment să fie o oportunitate pentru liceeni de a lua un prim contact cu facultatea noastră și de a le trezi interesul pentru tot ceea ce înseamnă discipline de business și economie”, a declarat prof. univ. dr. Teodora Roman, decan al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor.