Facturi enorme la gaz pentru mai multe biserici din Iași! În ultima perioadă, prețul facturilor la gaz s-au dublat în unele cazuri. Sume de peste 10.000 de lei le-au fost cerute preoților pentru gazul metan consumat cu scopul de a încălzi lăcașele de cult. Situația preoților parohi, puși în fața facturilor enorme, devine și mai sensibilă când trebuie să apeleze la dărnicia enoriașilor pentru a strânge suficienți bani pentru a plăti aceste datorii
Facturi enorme la gaz au ajuns la mai multe biserici din Iași în ultima lună. După ultimul val de scumpiri, prețul gazului metan a crescut semnificativ. Drept urmare, toți cei care au centrală pe gaz au simțit mult mai puternic toate aceste scumpiri. Nici lăcașele de cult nu fac excepție de la aceste facturi mărite. În unele cazuri, facturile la gaz pentru o biserică cu centrală ajung chiar la peste 10.000 de lei. Pe când facturile pentru o biserică racordată la sistemul centralizat de încălzire ajung în jurul sumei de 4.000 de lei. Problema devine și mai sensibilă atunci cânt preoții parohi trebuie să apeleze la dărnicia enoriașilor pentru a plăti facturile la gaz.
”Nu pot să vă spun exact cât a venit factura la gaze pentru că nu rețin suma și nici nu aș vrea să induc pe cineva în eroare. În schimb, pot să vă spun că factura este destul de mare față de lunile trecute, ținând cont de faptul că biserica în care slujesc este și destul de mare”, a declarat Pr. Paroh Mircea Stoleru.
Situația devine și mai grea în momentul în care preoții sunt nevoiți să apeleze la creștinii din parohie pentru a strânge banii de facturi.
”Este foarte greu să gestionăm o astfel de situație, deoarece tot ceea ce primim este de la creștinii din parohie. Eu unul nu am apelat la aceștia pentru a strânge bani, pentru că știu că și lor le este greu să se descurce cu banii”, a mai adăugat Pr. Paroh Mircea Stoleru.
Autoritățile au anunțat recent o plafonare a prețurilor la consumul de energie electrică și gaze naturale.
La o biserică din zona Păcurari, factura la gaz a venit de 3 ori mai mare
La o altă parohie din zona Păcurari factura la gaz a fost triplă față de perioada dinaintea valului de scumpiri. Mai exact, la biserica din parohia Toma Cozma din Iași, preoții au rămas surprinși atunci când au aflat cât au de achitat pentru gazul consumat cu scopul de a încălzi lăcașul de cult.
”Foarte mare a este factura din ultima luna… 5.200 de lei a venit factura la gaz. În trecut țin minte că plăteam și 1.500 de lei”, a povestit Pr. Mihai Mărgineanu.
Situația în care preotul din parohia Toma Cozma a fost pus este la fel de greu de gestionat, ca și cazurile celorlalți preoți care au primit astfel de facturi.
”Este greu să gestionăm o astfel de situație. Mai ales când trebuie să apelăm la enoriașii din parohie. Mai mult de atât, parohia în care eu slujesc este și una mai mică, iar șansele de a strânge banii sunt mult mai mici. În parohie sunt în jur de 1.000 de familii, dar este greu să exprimăm un număr exact, pentru că multe sunt plecate sau mutate. Ce este cert, este faptul că factura este încă neplătită”, a mai spus Pr. Mihai Mărgineanu.
O soluție ar fi defalcarea facturii și plata acesteia în mod eșalonat.
”Ce pot să vă mai spun? Vom încerca să defalcăm factura și să o plătim eșalonat, adică în rate. Cred că este singura soluție”, a adăugat Pr. Mihai Mărgineanu.
Facturi enorme la gaz au primit și instituțiile de învățământ din Iași
Facturile enorme la gaz au ajuns și în unitățile de învățământ din Iași la începutul anului 2022. Asta, după ce la gaz prețurile au crescut cu până la 5 ori. Pentru a gestiona această situație zeci de directori au notificat Inspectoratul Școlar Județean în legătură cu situația facturilor. Pentru a trece peste această perioada grea, autoritățile fac demersuri pentru a se obține compensările legale, sistemul să nu intre în colaps.
Totodată, puși în fața acestor facturi enorme, unii manageri ai unităților de învățământ preuniversitar au anticipat starea acesta și au negociat la finele anului trecut pentru a plafona costurile. Reprezentații Inspectoratului Școlar Județean (ISJ), puși în fața informărilor făcute de către directorii unităților de învățământ referitoare la costurile facturilor, au declarat că vor face toate demersurile pentru ca instituțiile să beneficieze de compensările legale. Pe de altă parte, sindicatele din învățământ arată că situația e una dificilă și că vinovat este Statul Român. Facturi enorme la gaz a primit și un om de afaceri din Iași.