Un urs care a atacat un turist în Italia a făcut obiectul unui scandal în peninsulă după ce autoritățile hotărâse inițial să-l omoare. Lucrurile s-au schimbat, iar un judecător a decis să oprească uciderea animalului pe motiv că acesta ar putea fi relocat în România.
Asta în contextul în care România are cea mai mare populație de urși din Europa, ceea ce reprezintă o mare problemă pentru că animalele atacă oamenii, iar cazul ieșencei ucise de urs a dus la modificarea legii.
Un urs care a atacat un turist în Italia ar putea fi relocat în România!
Militanții pentru drepturile animalelordin Italia au reușit să obțină printr-o hotărâre judecătorească suspendarea unui ordin emis de președintele provinciei italiene Trento, care prevedea împușcarea unui urs ce atacase un turist aflat la plimbare într-o pădure. Aceștia au propus relocarea animalului violent în România
Reprezentanții au declarat că Tribunalul Administrativ Regional din Trento a decis să ia măsurile cele mai adecvate pentru asigurarea captivității ursului identificat drept Kj1. Tribunalul a acceptat cererile înaintate de mai multe grupuri de apărare a animalelor, suspendând astfel ordinul de ucidere a ursului.
Președintele provinciei, Maurizio Fugatti, a emis duminică un ordin bazat pe dovezi care indică faptul că ursul „Kj1″ a fost responsabil pentru atacul asupra turistului. Prin acest ordin, a fost dispusă împușcarea ursului, fiind a doua măsură de acest fel luată după zece zile de controverse.
În aceste circumstanțe, organizațiile de protecție a animalelor au sugerat mutarea ursului în România. Francesca Patanella, avocata grupului „Onlus” pentru protecția animalelor, a afirmat că România „este pregătită să primească ursul” și a considerat ordinul de împușcare „inutil”, explicând că, având o alternativă de transfer, uciderea nenecesară a unui animal poate fi considerată un delict.
România are probleme cu numărul mare de urși
Această inițiativă este una șocantă în contextul în care statul român a scăpat de sub control problema urșilor. În cadrul unei sesiuni extraordinare, plenul Camerei Deputaților a aprobat luni proiectul de lege care prevede măsuri pentru gestionarea populației de urși, conform Agerpres.
Proiectul a trecut cu 214 voturi „pentru”, șapte „împotrivă” și 23 de abțineri, iar un deputat nu a votat. În timpul dezbaterilor, Adrian Chesnoiu, deputat PSD și președintele Comisiei de agricultură, a subliniat că interzicerea vânătorii din 2016 a dus la o creștere excesivă a populației de urs brun, făcând necesară reintroducerea cotelor anuale de recoltare.
Modificările legislative adoptate de Camera Deputaților prin acest proiect au ca scop prevenirea atacurilor asupra oamenilor și a pagubelor provocate de urși, prin aprobarea recoltării a 426 de exemplare de urs brun în anii 2024 și 2025, ca măsură de prevenție la nivel național, și a 55 de exemplare de urs brun, ca măsură de intervenție la nivel național. Așadar, posibilia relocare a unui urs care a atacat un turist în Italia este scandaloasă în contextul în care statul român nu poate să gestioneze situația internă.
In sfirsit, o sa putem vorbi cu ursul in limba italiana…..
Ce plan mizerabil! Daca ursul agresiv din Italia ar fi relocat in Romania, Italia ar publica asta in toata presa internationala ca turismul in Italia este sigur, iar Romania trebuie evitata ca sa nu mai vina turistii in Romani sa se duca in Italia. Ce plan mizerabil S-ar putea sa vedem intr-o zi ca marfarele cara mii de ursi omorati de poporul roman
De ce nu-l pastreaza? Am ajuns colonia tutoror gunoaielor? Noi nu putem scapa de ursii nostri care ne mananca, mai primim si altii? Ce tara e asta?
Italienii nu stau ca romanii sa fie mancati de ursi. In acea provincie guvernatorul a ordonat uciderea a 2 ursi, asta al 3-lea de ce nu-l izoleaza pana la inceperea sezonului de vanatoare? De ce nu-l include in cota de vanatoare sau sa-l duca si pe asta in Muntii Padurea Neagra cum face Italia si cu ceilalti ursi? De fapt Italia vrea multi turisti, foarte multe venituri din turism si este invidioasa ca si Romania era o destinatie turistica importanta inainte de cazul fetei ucise de urs la noi care a facut obiectul stirilor internationale. Va dati seama ca iar ar publica in presa internationala ca acel urs agresiv ar fi relocat in Romania iar cu tot carnatul de stiri din nou , ca Romania este pe locul 4 in lume la numarul de ursi ca avem zeci de mii ursi agresivi si etc ca sa
nu mai vina turistii in Romania. Invidie, rautate ascunsa, goana dupa cresterea PIB-ului, ne considera groapa de gunoi a lumii, probabil chiar suntem cu asa guvernare de rahati