Expresia românească „La Paștele cailor” e adesea folosită cu sensul de „niciodată”, „la calendele grecești” sau „la Sfântu’ Așteaptă”, adică un moment imposibil de realizat ori foarte îndepărtat în timp.
Dar, surprinzător pentru mulți, această expresie are la origine un obicei real din lumea satului.
Originea expresiei în tradiția populară
Se pare că Paștele cailor chiar exista ca sărbătoare populară, mai ales în Transilvania, și era celebrat atunci când Paștele ortodox și cel catolic coincideau. Asta se întâmpla rar, dar nu imposibil, doar o dată la câțiva ani.
În acele vremuri, când sărbătorile nu se suprapuneau, țăranii ortodocși și catolici își împrumutau caii unii altora ca să-și poată face munca, deoarece atunci când unii sărbătoreau, ceilalți munceau. Caii, prin urmare, nu aveau niciodată pauză.
Când însă Paștele venea în aceeași zi pentru ambele confesiuni, caii erau lăsați în sfârșit să se odihnească. Acel moment special a fost numit de oameni Paștele cailor, marcând o zi de repaus pentru animale.
Paștele cailor și Ispasul
În unele zone, Paștele cailor mai era identificat și cu ziua de Ispas (Înălțarea Domnului), sărbătoare celebrată la 40 de zile după Paște, întotdeauna într-o zi de joi. Era considerată o zi „norocoasă” pentru târguri, afaceri și odihna animalelor, iar în unele sate se țineau chiar slujbe speciale pentru sănătatea cailor și a vitelor din gospodărie.
Tocmai pentru că Paștele cailor se întâmpla atât de rar, expresia a fost preluată în limbajul comun cu sensul de „foarte rar” sau chiar „niciodată”. În timp, acest sens figurat s-a fixat și a ajuns să fie folosit ironic sau în glumă, atunci când cineva așteaptă ceva care pare imposibil sau amână la nesfârșit:
– Îmi dai banii azi?
– Da, sigur… La Paștele cailor!
Pe scurt:
- Paștele cailor = un obicei rar, dar real, când caii erau lăsați să se odihnească.
- Sensul actual: „niciodată”, datorită rarității acestei sărbători.
- Rădăcină în lumea rurală, posibil legat și de Înălțare (Ispas).